duminică, 3 aprilie 2011

Despre suferință...

Pentru cât de mare este bucuria mângâierii lui Hristos în alinarea lacrimilor noastre din suferință, dar aduse de umilința prin conștientizarea faptului că suntem atât de goi fără Dumnezeu, cred că... pentru starea aceasta... cuvântul „suferință” este prea greu și prea dur!
       Suferință simți doar atunci când prin depărtare de Dumnezeu încerci să aduci singur rezolvare problemelor tale și când vezi că nu ai scăpare... abia atunci suferi cu adevărat...  Dar când înțelegi că ajutorul tău vine doar prin Dulcele Mântuitor, uiți de durere și primești mângâiere... atunci chiar dacă problemele tale nu sunt pe deplin rezolvate... primești nădejde, din disperare te îndrepți spre speranță și din încrederea în forțele propii alergi către brațele Lui Hristos!
 
Fericiți cei ce plâng că aceia se vor mângâia! Dar ce fel de plâns? Ce fel de lacrimi? Când un copil mic plânge enervat după o jucărie dorită, pentru că părinții nu și-ar fi putut-o permite, ori pentru că nu i-ar fi fost de folos... primește acesta mângâiere
Și cum am putea oare înțelege lacrimile, care defapt bucură, dacă noi nu știm decât să ne plângem… ne tulburăm când nu reușim în ale vieții așa cum ne-am propus sau imaginat, ne plângem când nu ni se poate cuvine orice și când căutăm plăcere în desfătări și vedem că dulcele lumesc nu aduce bucurie, nu trimite mângâierea sufletească.

Suferim atunci când nu trăim pentru suflet, ci doar pentru trup... doar acesta neprihănit și neputincios suferă... sufletul, în schimb, suspină în dor după Dumnezeu pe care omul, prin a sa trăire, Îl lasă undeva departe.
Este neîmplinit deși poate are totul, fericirile sunt de moment și apoi se lasă pustiirea asupra sufletului... amăgindu-ne că e doar o stare de plictis total... când defapt... sufletul suspină... dar conștiința adormită nu mai poate face auzit de noi glasul răsunător al copilului din noi care se cere la Tatăl său...
Nu plângi pentru că suferi... ci suferi pentru că nu mai ai lacrimi ce vin de la Duhul Sfânt, să te curețe... să te lumineze și să te imbrace în camașă albă de Nuntă!
Răsună Doamne, prin vocea conștiinței mele, chemarea Ta către mântuire! Amin!


[Georgiana Cazacu]