Pentru cât de mare este bucuria mângâierii lui Hristos în
alinarea lacrimilor noastre din suferință, dar aduse de umilința prin
conștientizarea faptului că suntem atât de goi fără Dumnezeu, cred că... pentru
starea aceasta... cuvântul „suferință” este prea greu și prea dur!
Suferință simți doar atunci când prin depărtare de
Dumnezeu încerci să aduci singur rezolvare problemelor tale și când vezi că nu
ai scăpare... abia atunci suferi cu adevărat... Dar când înțelegi că ajutorul tău vine doar prin Dulcele
Mântuitor, uiți de durere și primești mângâiere... atunci chiar dacă problemele
tale nu sunt pe deplin rezolvate... primești nădejde, din disperare te îndrepți spre speranță și din
încrederea în forțele propii alergi către brațele Lui Hristos!
Fericiți
cei ce plâng că aceia se vor mângâia! Dar ce fel de plâns? Ce fel de lacrimi? Când un copil mic plânge enervat
după o jucărie dorită, pentru că părinții nu și-ar fi putut-o permite, ori
pentru că nu i-ar fi fost de folos... primește acesta mângâiere?
Și
cum am putea oare înțelege lacrimile, care defapt bucură, dacă noi nu știm decât
să ne plângem… ne tulburăm când nu reușim în ale vieții așa cum ne-am propus
sau imaginat, ne plângem când nu ni se poate cuvine orice și când căutăm plăcere în desfătări și vedem că dulcele lumesc nu aduce
bucurie, nu trimite mângâierea sufletească.
Suferim atunci când nu trăim pentru suflet, ci doar pentru
trup... doar acesta neprihănit și neputincios suferă... sufletul, în schimb,
suspină în dor după Dumnezeu pe care omul, prin a sa trăire, Îl lasă undeva
departe.
Este neîmplinit deși poate are totul, fericirile sunt de
moment și apoi se lasă pustiirea asupra sufletului... amăgindu-ne că e doar o
stare de plictis total... când defapt... sufletul suspină... dar conștiința
adormită nu mai poate face auzit de noi glasul răsunător al copilului din noi
care se cere la Tatăl său...
Nu plângi pentru că suferi... ci suferi pentru că nu mai
ai lacrimi ce vin de la Duhul Sfânt, să te curețe... să te lumineze și să te
imbrace în camașă albă de Nuntă!
„Răsună Doamne,
prin vocea conștiinței mele, chemarea Ta către mântuire! Amin!”
[Georgiana Cazacu]