DREPTUL LA VIAŢĂ

Înconjurat de prea multe griji, mereu în criză de timp, cu sănătatea şubredă şi cu programul dat peste cap, parcă nu mai ai putere nici să rezolvi obligaţiile personale, dar, inevitabil, afli despre o mare nedreptate care se petrece în jurul tău: avortul. Te gândeşti cu tristeţe că foarte mulţi copii nu se mai pot bucura de frumosul dar dat nouă de Dumnezeu: VIAŢA. Nu se pot bucura de razele soarelui, de privirea caldă a mamei, de joaca prin zăpada pufoasă, de zâmbetul gingaş al unor persoane dragi, nu au dreptul la iubire, feri­cire, libertate, la... viaţă.

Tinerii iresponsabili de astăzi se îndepărtează de adevăratul sentiment de iubire, înlocuindu-l cu satisfacerea poftelor trupeşti şi nu se mai gândesc la urmări. Acest lucru le schimbă mentalitatea într-una egoistă, pătimaşă, iar, când apare o sarcină nedorită, aleg cu uşurinţă calea avortului prin pi­lule sau chiuretaje, încearcand să-şi justifice fapta prin amăgirea că viaţa nu începe în momentul concepţiei, sau chiar dacă începe, nu sunt pregătiţi pentru o sarcină, nu au posibilităţi materiale, nu pot întrerupe studiile, nu vor să aibă un copil aşa de repede, pentru că a fost doar un „accident” şi propriul lor copil este condamnat, pe nedrept, la moarte.

Majoritatea cazurilor de avort în România se petrec în rândul femeilor mai în vâr­stă, deja căsătorite, care au sprijin pentru a naşte şi întreţine un copil. Deci, nu ştii ce să mai crezi. Este avortul o comoditate? Dacă pătrunzi mai adânc în problemă afli că mai mult de jumătate din românce au făcut avorturi:12% au mai mult de 5 avorturi, cele mai în vârstă -68% din avor­turi, iar cele tinere -30% -mamele din mediul rural fac mai multe avorturi - şi unul din trei copii a fost ucis înainte de naştere („Cotidianul”, 24.07.2007, Barometrul de opinie publică, comandat de Fundaţia Soros, realizat în luna mai 2007).

În 1993, România a fost înregistrată ca fiind ţara cu cel mai mare număr de avorturi din lume. De asemenea, ţara noastră are cea mai ridicată rată a mortalităţii datorată avortului, de cinci ori mai mare decât rata medie din ţările Europei. 87% din sarcini sunt întrerupte. Iaşiul este capitala avorturilor în ţara noastră, iar în 1997 era primul oraş din Europa în ceea ce priveşte numărul acestora.  Foarte multe fete din licee şi chiar din gimnaziu recurg la această metodă contraceptivă, uneori chiar în timpul pauzei mari. În Iaşi, se fac zilnic aproximativ 60 de avorturi.

Te îngrozeşti de statistici şi întrebările îţi inundă mintea: ce pot face eu în privinţa asta? De ce să mă implic într-un fenomen atât de dureros? De ce să lupt eu pentru un copil, când propria lui mamă, care trebuia să-l ocrotească cu dragoste, l-a sortit pierzării înainte de naştere? De ce să-mi tulbur liniştea, gândindu-mă la secvenţe din timpul unui avort? De ce să intru în contact cu răceala şi indi­ferenţa cu care priveşte societatea de astăzi pro­blema avorturilor în ţara noastră? De ce să mă contrazic cu prietenii şi colegii mei care îşi trăiesc viaţa în plăceri şi avortează prunci nevinovaţi prin „pilula de a doua zi”, sterilet şi alte mijloace con­traceptive care ucid făptura nou-formată? De ce să nu las lucrurile aşa cum sunt pentru că oricum nu voi rezolva prea multe, am destule pe cap iar pro­blema asta nu ţine de mine? DE CE SĂ LUPT PEN­TRU VIAŢĂ?

Personal, lupt pentru viaţă, pentru că nu pot sta degeaba, atata vreme cat indiferenţa UCIDE şi pentru că libertatea greşit înţeleasă aduce păcat şi moarte. Lupt pentru că avortul decimează populaţia României. În 1990, când s-a liberalizat avortul, au murit aproximativ 1 milion de copii care anul acesta ar fi împlinit 18 ani, iar din ’90 până astăzi numărul avorturilor este alarmant, înspăimântă­tor: peste 10 milioane de prunci ucişi. Pentru 2050, cercetătorii americani de la World Population Prospects estimează pentru România o populaţie de 16 milioane de locuitori dintre care doar 2 mi­lioane de copii („Evenimentul zilei”, 31 martie 2003). Preşedintele României a declarat la Sibiu, în cadrul conferinţei cu tema „Populaţia României – încotro?”, desfăşurată între 18-19 septembrie 2007, că în 2100 vor mai fi doar 8,6 milioane de români (“Lumina”, 19 septembrie 2007).

Efectele sociale ale îmbătrânirii populaţiei au început să apară. În 2003, 4,8 milioane de salariaţi susţineau prin contribuţie la bugetul asigurărilor sociale peste 6,2 milioane de pensionari. Acest dezechili­bru contribuie la subfinanţarea sănătăţii şi învăţă­mântului („Ziua “, 19 decembrie 2003).

Începând cu 1990, când am dobândit „liberta­tea”, numărul avorturilor în România l-a depăşit pe cel al naşterilor. România se încadrează între pri­mele ţări din Europa şi din lume, ca număr de avorturi. Pentru asta au murit atâţia tineri la Re­voluţie în 1989? Pentru asta au luptat înaintaşii noştri? Dar „răul triumfă numai atunci când oame­nii buni stau deoparte” (Edmund Burka, 1729-1797).

         Morala şi religia noastră creştin-ortodoxă, în­deamnă pe toţi fii ţării să ia atitudine faţă de un fenomen atât de nociv pentru familie, care se do­vedeşte a fi, printre altele, avortul.

         Avortul trebuie înţeles totdeauna ca o cale ce duce la moartea unui om, chiar dacă intervine în urma contraceptivelor, la numai câteva clipe de la concepţie. Din acel moment, celula nou formată reprezintă trupul unei noi persoane umane, iar Dumnezeu dă sufletul acelei persoane.

Nu putem să admitem că, deşi este microsco­pică, de o lună, două, trei, sau chiar mai mare, acea fiinţă nu trebuie să aibă dreptul deplin la viaţă, fiindcă nu s-a născut. Aşadar, nu ne putem pronunţa cu atâta uşurinţă cu privire la dreptul unui om de a se naşte sau nu.

Tot adevărat este că imaginile de la ecograf, din primele luni de sarcină, arată clar că fiinţa umană are viaţă încă din primele clipe ale concepţiei, chiar dacă aceasta are dimensiunile unui fir de nisip şi nu are încă un nume.

Să nu fim indiferenţi când miile de copii avortaţi în ţara noastră merg zilnic spre crematoriile spita­lelor. Oare cum priveşte Dumnezeu ţara noastră, majoritar ortodoxă, care asistă cu indiferenţă la acest păcat strigător la cer şi ce pedepse ne aş­teaptă când sângele copiilor ucişi vor cere dreptate de la El? Oare nu Mântuitorul spune: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40)?

Ce inimă poate avea un cadru medical care acum asistă la o naştere, îngrijindu-se atât de sănătatea mamei cât şi a copilului, iar peste un timp  taie în bucăţi alt pruncuşor, punând în peri­col şi viaţa mamei care a venit la avort? Pe de o parte lauzi copilul la ecograf, pe de altă parte „cureţi” locul, omorând, la cerere, un copilaş nevi­novat!

Sub pretextul lipsei de bani se omoară mulţi co­pii. Oare nu Dumnezeu hrăneşte întreaga lume? Şi dacă are El grijă de păsările cerului, de plante şi de animale, nu va avea grijă de o persoană umană pentru care S-a răstignit din nemărginita Sa iu­bire? „Întru Tine m-am întărit din pântece; din pântecele maicii mele Tu eşti acoperitorul meu; întru Tine este lauda mea pururea” (Ps. 70,7). „Cel ce păzeşte pe prunci este Domnul” (Ps. 114,6).„Naşterea de copii este mai mult o chestiune de jertfă, şi mai puţin de mijloace materiale.”„Cei căsătoriţi nu trebuie să evite numai nezămislirea, ci şi programarea copiilor. Să se lase cu încredere în mâinile lui Dumnezeu şi să consi­dere venirea fiecărui copil, un mare dar dumneze­iesc.” (Părintele Epifanie I. Teodoropulos – „Crâm­peie de viaţă”, Schitul românesc Lacu, Sf. Munte Athos, 2000, p. 155, 157).Părintele Cleopa spune că cel mai mare păcat al creştinilor căsătoriţi este avortul şi că femeia care moare la naştere este martiră.

„Ar trebui mai bine să nu se însoare cel care nu doreşte să facă copii, decât să ajungă ucigaş de copii din pricina neînfrânării poftei”(Sf. Clement Alexandrinul).

Constituţia trebuie să garanteze protecţie legală tuturor fiinţelor umane de la începutul vieţii (din momentul concepţiei) până la moartea naturală.

Dreptul la viaţă este dreptul suprem şi funda­mental al unei persoane. În situaţia avorturilor la cerere, asistăm la o gravă discriminare asupra persoanelor născute şi nenăscute.

Ce trebuie să fac? Mă implic în lupta pentru vi­aţă: „Nimic nu-mi poate aduce o mulţumire mai mare decât credinţa că datoria mea este să contri­bui, pe măsura puterilor mele la scăderea nivelului de ignoranţă, de degradare şi de mizerie de pe faţa acestui pământ minunat”(George Eliot, 1819-1880).

Mă informez şi spun şi altora: familiei, rudelor, prietenilor, vecinilor, colegilor, adevărul despre avort, consecinţele şi riscurile sale asupra sănătăţii fizice şi psihice ale mamei. „Adevărul vă va face liberi” (Ioan 8,32). „Şi mai presus de toate: să mărturiseşti adevărul”(William Shakespeare, 1546-1616).

„Să facem ceea ce trebuie făcut în ciuda conse­cinţelor, în ciuda obstacolelor şi pericolelor şi pre­siunilor, în asta constă moralitatea” (John F. Kennedy, 1917-1963).

Făcând parte din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, cred că această nobilă datorie cade şi pe umerii noştri, mai ales că dorim să ajutăm la schimbarea pozitivă a societăţii noastre româneşti de astăzi şi de mâine.

Proiectul „Dreptul la viaţă” a fost  înfiinţat în 2006. Ne propunem să-i informăm pe tineri cu tot ce este necesar pentru a-i determina să nu ajungă în situaţia de a face avort şi să găsim soluţii cât mai eficiente în acest scop. Vizăm şi femeile care deja au avortat, oferindu-le posibilitatea să-şi refacă sănătatea fizică şi psihică şi să nu mai re­pete experienţa avortului. Colaborăm cu Părintele Dănuţ Damaschin de la Biserica „Naşterea Domnului” din incinta Maternităţii „Cuza-Vodă”, cu Asociaţia „Primul Pas” şi  cu Fundaţia „Solidaritate şi speranţă” şi cu Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Milail şi Gavriil”. Activităţile noastre constau în: rugă­ciuni la Biserica „Naşterea Domnului” şi Acatistul Sf. Stelian la Capela Facultăţii de Teologie, difu­zare de pliante şi broşuri, discuţii cu tinerii în cămi­nele studenţeşti, împărţit pliante în cutiile poştale din Iaşi, campanii de informare în şcoli, conferinţe cu tema „Dragoste şi responsabilitate”, Programul „Floarea Vieţii”, Programul „1 Iunie - Ziua Copilului născut şi nenăscut”, ş.a.

În 2009, dorim să reluăm aceste activităţi, să facem campanii de informare şi să distribuim un număr de 10.000 de C.D-uri şi broşuri cu informaţii despre avort şi contracepţie (cauze, riscuri, consecinţe, soluţii) în cât mai multe şcoli din Iaşi. În acest scop cerem ajutorul tuturor celor care pot sprijini în vreun fel această acţiune.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu la toată lucrarea cea bună, adusă în sprijinul mamelor şi al copiilor care sunt în pericol de a fi avortaţi.

[Bogdan Alexandru Popescu - coordonator in perioada 2007-2011]