Ectenia cererilor

        Dupa asezarea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masa diaconul, sau în lipsa acestuia preotul, cheama poporul prezent în biserica la rugăciune printr-o serie de îndemnuri cunoscute sub numele de ectenia cererilor. Aceasta ectenie nu a fost de la început aici în forma de azi, dar a patruns destul de devreme, marturiile din secolul al VIII-lea dovedind prezenta ei. Practic ectenia este alcatuita, dupa formula introductiva, dintr-o cerere pentru daruri, trei îndemnuri preluate din ectenia mare şi ectenia cererilor propriu-zisa la care poporul se asociaza cu raspunsul Da Doamne!. 

       

Sa plinim rugăciunea noastra Domnului. 

        Ectenia precum şi rugăciunea punerii înainte reprezinta o plinire a ritualurilor Intrarii mari prin care ne pregatim pentru aducerea sfintei jertfe. Formula introductiva ne atrage atentia asupra acestui lucru şi, de asemenea, ne îndeamna sa ridicam rugăciunea la desavârsire.

Pentru Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte, Domnului sa ne rugam.

        Poporul din biserica este îndemnat sa se asocieze rugăciunii punerii înainte rostita de catre protos în altar prin cererea ca Cinstitele Daruri care au fost puse înaintea Domnului pe Sfânta Masa sa fie primite de Acesta. Iar primirea lor înseamna salasluirea Sfântului Duh, în urma invocarii Lui în timpul anaforalei, peste clerici, peste daruri şi peste tot poporul, prefacând darurile şi adunarea în Trupul lui Hristos.

Pentru Sfânta Biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinta, cu evlavie şi cu frica lui Dumnezeu intra într-însa, Domnului sa ne rugam.

Pentru ca sa fim izbaviti noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului sa ne rugam.

Apara, mântuieste, miluieste şi ne pazeste pre noi, Dumnezeule, cu Harul Tau.

        Prin aceste trei cereri preluate din ectenia mare rugăciunea pentru primirea Cinstitelor Daruri conţinua în mod firesc cu rugăciunea pentru poporul care este adunat în biserica, pentru cei care cu credinta, cu evlavie şi cu frica lui Dumnezeu au venit sa primeasca Duhul Sfânt şi sa se uneasca cu Hristos aducând sfânta jertfa. Cunoscând dragostea nemarginita a lui Dumnezeu, ne încredintam purtarii Lui de grija pentru a fi izbaviti de toata rautatea.

Ziua toata desavârsita, sfânta, în pace şi fara de pacat, la Domnul sa cerem.

        Într-unul din ultimele sale cuvinte adresate obstii mânastirii Sfântul Ioan Botezatorul din Essex, Anglia, Arhimandritul Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan, sintetiza experienta sa duhovniceasca şi întreaga tradiţie filocalica aratând ca scopul vieţii noastre este de a cauta caile care duc la cunoasterea existentiala a Dumnezeului personal facând experienta vieţii în El. Depasind logica noastra, în Hristos înţelegem ca Dumnezeu ne-a creat spre a deveni posesorii vieţii Lui vesnice, fara de început, spre a deveni asemenea Lui pâna la identitate, nu dupa fiinta ci în har, într-o comuniune deplina cu El. Acest program al teologiei celei mai înalte îl putem pune în practica începând chiar de astazi, facând ca în fiecare zi preocuparea noastra sa fie a nu pacatui. 
         Nefacând pacatul ne curatim mintea, inima şi întreaga noastra fiinta de întunericul pacatului, devenind în stare sa simtim nemijlocit ce anume vine de la Dumnezeu. Punând zilnic în rugăciune preocuparea noastra de a nu mai pacatui, gasim calea cea adevarata care ne duce la cunoasterea existentiala a lui Dumnezeu.

        Biserica, prin slujbele sale, exprima acest adevar atât de simplu şi, în acelasi timp, atât de profund şi anume ca calea spre cunoasterea lui Dumnezeu consta în staruinta zilnica de a nu pacatui, rânduind sa ne rugam în fiecare zi pentru aceasta. Rugăciunea "Învredniceste-ne Doamne în ziua (seara, noaptea) aceasta fara de pacat sa ne pazim noi" este un exemplu în acest sens. Ectenia cererilor exprima acelasi lucru: rugăciunea ca ziua întreaga sa o petrecem fara de pacat, în pace, facând astfel din ea o zi sfânta, desavârsita. E în acelasi timp o atentionare asupra zilei de acum, acel astazi în care se lucreaza mântuirea şi asupra caruia Hristos ne îndeamna sa ne concentram toata atentia: "ajunge zilei rautatea ei" (Matei 6, 24). Este binecunoscuta viclenia diavolului care ne amageste sa amânam mereu ("mâine nu astazi") momentul pocaintei. De aceea Biserica, ne îndeamna ca ziua de astazi, sa-I cerem Lui Dumnezeu şi sa ne straduim noi însine, a o face sfânta, desavârsita, fara de pacat. 

Înger de pace, credincios îndreptator, pazitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul sa cerem.

        Sfântul Ioan Gura de Aur arata în omiliile sale ca acest înger de pace pe care îl cerem este chiar îngerul pazitor care ne însoteste pretutindeni. Mântuitorul însusi ne încredinteaza de existenta îngerului pazitor: Vedeti sa nu dispretuiti pe vreunul din acestia mici, ca zic voua: Ca îngerii lor, în ceruri, pururea vad fata Tatalui Meu, Care este în ceruri. (Matei 18, 10). Îngerul pazitor este un ajutor de nadejde pe care Domnul ni-l da în straduinta noastra de a nu pacatui. Ne rugam ca îngerul pazitor sa ne fie credincios îndreptator adica sa fie întotdeauna cu noi îndreptându-ne pe calea cea strâmta care duce în Împaratia lui Dumnezeu. Ne rugam sa ne fie pazitor atât sufletului cât şi trupului, pazindu-ne de pacatele care ne duc la pierzare dar şi de tot raul care se poate abate asupra noastra. Si ne rugam ca îngerul nostru pazitor sa fie un înger al păcii, un înger care sa aduca pacea în sufletul şi în jurul nostru eliberându-ne de razboiul şi tulburarea pe care o aduce diavolul. 

Mila şi iertare de pacatele şi de gresealele noastre, la Domnul sa cerem.

        În nazuinta noastra de a nu pacatui, de a face din fiecare zi o zi fara de pacat sub ocrotirea îngerului pazitor, ne gasim pe noi însine pacatosi având nevoie de mila lui Dumnezeu. Îndraznim sa-i cerem iertarea pacatelor stiind iubirea Lui nemasurata fata de oameni. 

Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, la Domnul sa cerem. Cerem pace lumii pentru ca pacea este mama tuturor lucrurilor bune, fundamentul bucuriei şi ne încredintam iubirii lui Dumnezeu, rugându-L sa rânduiasca El cele bune şi de folos sufletului, adica cele ce sunt spre mântuire.

Cealalta vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocainta a savârsi, la Domnul sa cerem.

        Ne rugam ca cealalta vreme a vieţii noastre sa o petrecem în pocainta care aduce pacea în suflet. Aceasta petrecere întru pocainta a vieţii nu este o perspectiva sumbra ci, din contra, îmbucuratoare daca avem o înţelegere justa a pocaintei. Dupa cum arata parintele Rafail Noica pocainta nu trebuie înteleasa la nivel moralist, ca o "miorlaiala pentru boroboatele savârsite". Pocainta este dinamica catre vesnicie, ?zvâcul launtric al unui suflet care întrezareste ceva din realitatile duhovnicesti şi tânjeste dupa ele? exprimat de luminânda Saptamânii Mari: "Camara Ta Mântuitorule o vad împodobita şi îmbracaminte nu am ca sa intru întru dânsa".

        Pocainta începe cu viziunea pacatului. Potrivit parintilor Bisericii a-ti recunoaste pacatul este un mare dar al cerului, mai mare decât vederea îngerilor. Pocainta este un nepretuit dar ce s-a dat omenirii. Pocainta este minunea lui Dumnezeu, care ne creeaza din nou dupa cadere. Pocainta este revarsarea inspiratiei divine asupra noastra, cu puterea careia noi ne înaltam la Dumnezeu, Tatal nostru, pentru a trai împreuna cu El viaţa vesnica în lumina iubirii Sale. Prin pocainta se savârseste îndumnezeirea noastra. Darul acesta a devenit posibil prin rugăciunea lui Hristos din Ghetsimani, prin moartea Lui pe Golgota şi prin Învierea Lui. 

Sfârsit creştinesc vieţii noastre, fara durere, fara rusinare, în pace, şi raspuns bun la Înfricosata Judecata a lui Hristos, sa cerem.

        Ultima cerere ne pregateste pentru momentul trecerii din aceasta viaţa, moment esenţial în existenta noastra pentru ca în starea în care ne va afla sfârsitul, în aceea vom ramâne în veci. De aceea ne rugam ca sfârsitul nostru sa fie creştinesc, împreuna cu Hristos şi marturisind credinta în El. Constienti de neputintele noastre cerem ca sfârsitul sa ne fie fara durere, fara o durere fizica mai presus de puterea noastra, dar mai ales fara durerea de a ne vedea lepadati de Dumnezeu. Ne rugam apoi ca sa nu fim rusinati atunci când se vor deschide cartile constiintei şi toate faptele şi gândurile noastre vor fi vadite, ci sa dam un raspuns bun la înfricosatoarea judecata. Acest raspuns bun nu e o dibacie avocateasca ci raspunsul unei vieti traite în pocainta cu constiinta pacatoseniei proprii. 

Pre Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Slavita Stapâna noastra, de Dumnezeu Nascatoare şi pururea Fecioara Maria cu toţi sfintii pomenindu-o, pre noi însine şi unii pre altii şi toata viaţa noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.

        Ectenia cererilor reprezinta un adevarat program de viaţa duhovniceasca pentru fiecare credincios în vederea unui "raspuns bun la înfricosatoarea judecata a lui Hristos" şi pentru a putea ramâne de-a pururi uniti cu El. Gândul la judecata finala este un imbold ca, având exemplul şi ajutorul Maicii Domnului şi al tuturor sfintilor pre noi însine şi unii pre altii şi toata viaţa noastra sa o daruim lui Hristos prin pocainta. 

Cu îndurarile Unuia-Nascut Fiului Tau, cu Carele bine esti cuvântat, împreuna cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţa facatorul Tau Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

        Ecfonisul care încheie ectenia subliniaza faptul ca împlinirea tuturor cererilor noastre este posibila numai cu îndurarile Fiului lui Dumnezeu, Care Si-a dovedit dragostea fata de noi prin Întruparea şi Crucea Sa.

[Pr. Florin Botezan]