Cine sunt eu? Cine sunt pe-acest Pământ? După care Dor eu cânt? Ce ecou de rugăciune mă-ndeamnă spre plecăciune? În adâncul meu privind, văd un suflet priveghind... trist, flămând și părăsit, ce se cere mântuit. Ce văd eu în trupul meu? patima, lovind mereu... Ce simt eu în duhul meu? dor nestins de Dumnezeu. Sunt făptura Ta măreață- Din Iubire mi-ai dat Viață. Doamne, cât de minunat, De la moarte m-ai salvat! Ai vrut s-aduci mântuire, chipului străin din mine. Daruri sfinte am gustat, deși nu le-am meritat: din dulceața Raiului, din Căldura Duhului, după lacrimi, mângâiere, prin durere prind putere... Doamne, suferința Ta, desfată inima mea... Calea către biruință- bucuria-n umilință. Ce sunt eu...? Un păcătos! Dar Iubirea Lui Hristos, mă ridică din cădere la atentă priveghere! Cu răbdare și iertare... Tu m-ai îndreptat pe cale. Doamne, eu Te-am căutat și-n andânc mi Te-am aflat. După Scump Sângele Tău, Și Smerit, Frânt Trupul Tău însetează duhul meu... Căci spre Chip de Dumnezeu, vrea să crească fiul Tău, Însă trupul meu nu poate, doar prin fapte să m-adape... Să nu fiu un chip străin... Noi care pe Heruvimi cu taină închipuim...
Cu mulțumire și Slavă Bunului Dumnezeu, Georgiana Cazacu
(Particip la concursul de poezie ortodoxa)
SPERANȚA
Și mă întreb cateodată
Când însumi nu mă mai suport,
Cum poți Doamne în orice sară
Sa-asculți la ruga oamenilor toți?
Mii de gânduri vin spre Tine
Se răsfrâng, se contrazic
Multe sunt deșărtăciune,
Multe vin chiar din nimic!
Și nu cred că nu Te doare
Când vezi la inimile noastre
Ca nu știu decât să ceară
Lucruri fară-nsemnătate!
Dar Tu lucrezi în răbdare
Și știi că va veni o zi
Când omul va privi spre zare
Și-nțelegand, va mulțumi!
Va mulțumi pentru acel Soare
Ce luminează zi de zi
Va mulțumi pentru iertare
Și-n gândul bun se va smeri!
Maria Obreja
Din când în când mai cade câte-o lacrimă din Cer,
Dar nimeni nu ia seamă să se-ndrepte,
Indiferenţa rece azi ucide suflete
Iar Dumnezeu plânge pentru copiii care pier.
- De ce eşti trist şi plângi, Tu, Doamne?
Purtând în mâini un copilaş zdrobit?
Din ale Tale palme
Picură sânge îndoit…
Şi dintr-o vale, roşie de sânge,
Plină de sufleţele care gem,
Se-aude cinva că plânge
Cerând eliberare din blestem.
Este femeia, care mamă nu mai poate fi numită
Pentru c-a omorât sarcina nedorită.
Iar plânsul pruncilor ucişi mereu
Se-aude trist, ca un prelung ecou.
Din ochii lui senini şi blânzi
Curg lacrimi limpezi dar şi grele,
Plânge Iisus al lumii-ntregi păcat
Şi nedreptăţile cumplite ale mele.
Bogdan Alexandru Popescu
Astept propuneri din partea voluntarilor....
RăspundețiȘtergere