Ce înseamnă să fii voluntar „Dreptul la viață”?

(an universitar 2o1o – 2o11)

Deși este clar scopul pentru care luptă întreaga echipă „Dreptul la viață” nu se știe în totalitate ce înseamnă să fii cu adevărat implicat în acest Proiect până nu „guști” fiecare clipă!

Trudirea zilnică a Tincuței Sava (asistent social) în incinta Maternității Cuza Vodă, acolo unde zi de zi, zeci de mămici pășesc pragul pentru a da viață, ori pentru a afla că sunt purtătoare de viață – dar cel mai trist este că multe dintre ele merg și pentru a lua viața pruncului lor – aduce la pragul Bisericiii Nașterea Domnului, femei al căror prunc din pântece strigă la viață! Aici sunt consiliate, ajutate și îndemnate spre a alege, în orice împrejurare, viața!

Campaniile de informare aduc și ele rost atunci când cu multă căldură mergem printre tinerii din școli sau cămine nu doar pentru a le vorbi despre contracepție și avort, cât mai ale pentru a ne împrieteni cu ei, ca împreună să dovedim că tinerețea nu înseamnă plăcere trupească sau aventură de orice fel ci mai ales curățenie, puritate și veselie! Vorbim despre bucuria de a fi întru Hristos, ca de la tânăr la tânăr, și știm că și El se pogoară între noi atunci când și noi, cu inimă curată, ne adunăm în numele Lui!

Pe lângă aceste minunate clipe, mai grele sau mai ușoare, stau la bază mai ales rugăciunea și ședințele săptămânale de lucru. De aceea în fiecare zi de luni, la ora 17.oo, Părintele Dănuț Damaschin ne așteaptă cu drag pentru a ne întâlni în duh de rugăciune la Capela Maternității Cuza Vodă (cu Hramul Nașterea Domnului), unde rostim de fiecare dată cu emoție câte un Icos și Condac în cinstea Buneivestiri a Nașterii Domnului.

Continuăm programul de rugăciune în fiecare zi de miercuri, când odată cu toți membrii asociațiilor provita din țară, aducem rugăciune Maicii Domnului (Paraclisul Maicii Domnului – orele 21.3o).

Iar cum Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor nu poate să nu fie prezent într-o astfel de activitate... dăruită pruncilor nenăscuți, vinerea, la ora 17.3o ne întâlnim, din nou la rugăciune, de această dată în Capela Facultății de Teologie, unde citim Acatistul Sfântului Stelian, urmat de cântări religioase și rostirea rugăciunii Inimii.

Încărcați și mângâiați de căldura Duhului Sfânt mereu viu în Sfinții pomeniți cu dragoste de fiecare credincios, continuăm cu ședința de lucru care cuprinde de fiecare dată nelipsitele discuții administrative, dar mai ales punem accentul pe intercunoaștere, sudarea echipei și autocunoașterea prin diverse jocuri productive pentru sufletul tânărului voluntar!

Mergem pe premiza că atunci când vrem cu adevărat să ajutăm pe cel de lângă noi, trebuie să învățăm să credem în ceea ce spunem și mai ales să pornim schimbarea de la noi și prin noi a celuilalt!

Nu poți să nu zâmbești măcar odată pe tot parcursul unei ședințe, când nelipsitul umor al coordonatorului nostru (Bogdan Popescu), reușește să descrețească frunțile de după o săptămână plină de evenimente școlare sau de alt tip. Dar nu poate să nu se remarce fermitatea și hotărârea lui, atunci când lucrurile serioase și cu prioritate se cer puse la punct.

Voluntariatul în A.S.C.O.R. te învață să mergi spre Tatăl Ceresc, când Blând Își întinde brațele așteptându-ne, iar noi, ca niște copii în primul an de viață, pășim voioși și curioși.

Sunt clipe care cu siguranță nu le vom da uitării, dar mai ales sunt clipe care au știut să zidească cetate de apărare împotriva vrăjmașilor nevăzuți!

Îndemn cu bucurie pe orcine poate să se implice în acțiuni de voluntariat, dar mai ales să nu aștepte și să-L caute pe Hristos încă din tinerețea lor!

Georgiana Cazacu,

Voluntar, Proiect „Dreptul la viață”

A.S.C.O.R. Iași

COMUNICAT DE PRESĂ Panourile stradale promovând homosexualitatea

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Iaşi, îşi exprimă intoleranţa şi dezaprobarea legate de afişarea panourilor ce au ca scop promovarea homosexualităţii.

În calitate de tineri studenţi ortodocşi şi de viitori părinţi acest panou ne produce revoltă văzând nou-născutul etichetat drept homosexual. Nu este uman şi nici etic ca un om să fie privat de libertatea în deciziile care îi vor guverna viaţa. Aceasta este o formă de încălcare a drepturilor omului. Fiecare făptură umană încă din primele zile de viaţă are dreptul la o dezvoltare normală şi sănătoasă din punct de vedere psihic şi moral.

Nu-l putem condamna pe nou-născut la o viaţă dezechilibrată, la o continuă frustrare şi căutare de satisfacere a plăcerilor sale. Nu-i putem distruge sufletul oricât de maturi şi de liberi ne-am considera noi în gândire ca şi societate.

Spunem că societatea pune eticheta copilului pentru că el nu se naşte sub nici o formă cu această maladie. Dumnezeu l-a creat pe om într-o ordine firească şi în echilibru, bărbat şi femeie. Nu este El de vină, ci dezechilibrele din interiorul familiei şi a societăţii au ca rezultat formarea unor tineri instabili emoţional. Aşadar homosexualitatea este o boală.

Când omul nu găseşte bucurie şi împlinire în interiorul său, caută umplerea golurilor emoţionale în exteriorul său prin satisfacerea nevoilor. De aceea se perveteşte şi se murdăreşte fiinţa umană căutând plăcerea la cele mai cumplite forme de desfrânare. Nu-l mai mulţumeşte partenerul de sex opus şi îşi îndreaptă atenţia spre persoane de acelaşi sex căutând un alt soi de plăceri. Aşadar homosexualitatea este o alegere.

Nu putem închide ochii, nu putem accepta, nu vrem legalizarea homosexualităţii pentru că nu vrem distrugerea societăţii în care trăim, a familiilor şi pierderea acelor tineri aflaţi deja pe un teren instabil emoţional.

Homosexualitatea este o boală. Homosexualitatea este o alegere.

Să nu ne mai minţim! Să nu mai acoperim păcatul strigător la cer cu masca normalităţii!

Homosexualitatea se poate vindeca. Biserica are soluţii. Taina Sfintei Spovedanii şi pocăinţa, dialogul cu un psihoterapeut sunt căi de restabilire a stării de sănătate şi de echilibru cândva pierdute.

Cu nădejdea că veţi lua aminte la semnalul nostru de alarmă, încheiem, rugându-L pe Dumnezeu să dea iertare acestui păcat strigător la cer.

Cu durere şi compasiune,

Tinerii studenţi ortodocşi români

sursa: http://ascoriasi.ro/comunicates/815-comunicat-de-presa-panourile-stradale-promovand-hohosexualitatea.html

Romania nu-i Sodoma!

http://apologeticum.wordpress.com/2011/04/19/in-timisoara-si-bucuresti-romanii-si-au-spalat-rusinea-de-a-fi-considerati-homosexuali-brasovul-iasul-clujul-si-constanta-inca-mai-dorm/

Minune a Sf. Mina

Un schiop si o femeie muta sedeau langa biserica Sfantului, impreuna cu multi altii, pentru tamaduire. Iar la miezul noptii, cand dormeau toti, Sfantul s-a aratat schiopului si i-a zis: “Apropie-te incetisor de femeia cea muta si o atinge pe dansa la picior”. Iar schiopul a zis: “Sfinte al lui Dumnezeu, au doara desfranat sunt eu de-mi poruncesti aceasta?” Iar Sfantul i-a zis a doua oara si a treia oara acelasi lucru: “Daca nu vei face aceasta, nu te vei tamadui”. Deci, omul s-a tarat, dupa porunca Sfantului, si a atins-o pe cea muta la picior. Iar ea, desteptandu-se, a inceput a striga, suparandu-se asupra schiopului, care, temandu-se de ea, s-a sculat si, sarind, a fugit. Si asa au capatat amandoi vindecarea lor: ca femeia muta a grait limpede, iar omul cel schiop a sarit ca cerbul. Si amandoi, intelegand minunea, au dat multumire lui Dumnezeu si Sfantului Mucenic Mina

„Fii cu Hristos, fii pe contrasens cu lumea!”

[ședință de lucru, 15.apr.2o11 – invitat pr Nicodim Petre]
 

         În apropierea săptămânii sfintelor Patimi, noi, Echipa Dreptul la viață ne-am întâlnit pentru ultima dată în acest post, după frumosul obicei, vineri la Acatistul Sfântului Stelian, iar apoi la ședință, unde l-am avut alături de noi pe Pr Nicodim Petre, susținătorul și călăuzitorul nostru, al ascorenilor ieșeni.

            Cuvintele părintelui Nicodim au subliniat masca lumii de azi. Ascunși în spatele imaginii strălucite, totul doar pentru societate și nu pentru mântuirea sufletului. Azi puțini mai pun pe primul loc mântuirea prin pașii firești ai vieții... ci tot mai mult vedem înaintecomfortul și abia apoi, de mai avem timp, dăm răgaz și pentru sufletul nostru!

           Deși vechi de mii de ani, poruncile lui Dumnezeu „expiră”, iar noul de azi înlocuiesc cu durere ceea ce ne-a fost sădit pentru a înflori tot mai frumos. 

Din gândul că trebuie un statut social și  o imagine de fațp a omului, amânăm tot mai mult să privim și în oglinda sufletului nostru, acolo unde ar trebui să-L vedem pe Hristos...

Lumea azi crede că a face avort nu mai este păcat, că folosirea mijloacelor contraceptivelor este o formă protecție.... Se uită că Taina Căsătoriei înseamnă în primul rând sprijinul oferit unul altuia în mergerea spre mântuire. Și doare căci când poate vrei să fii cinstit, nu sfânt, ci doar cinstit urmând a lui Hristos poruncă... ești privit ca un șofer nebun ce merge pe contrasens în plin trafic.

12. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.

 

(ca să-l poți iubi pe celălalt, azi luptă mare cu alt tău egoism trebuie să duci, căci din stânga și dreapta ești forțat să te gândești doar la tine…)

13. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi.

14. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.

15. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.

16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.

17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.

18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.

19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.

20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.

21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.

22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.

23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.

24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.

(Evanghelia după Ioan, cap 15)

Când vrei defapt să fii cinstit, pari nebun pentru lume. Dar defapt azi lumea trăiește într-o nebunie. Tu crezi că mergi bine după lume, dar defapt te sui în barca dracilor și mergi… și mergi…

Și crezi că ești puternic… dar defapt te întrepți spre a fi un „ratat cu acte în regulă”! Realizarea ți-o poate aduce doar continua unire cu Hristos.

Se uită valoarea și se înlocuiește cu banul.

Dacă mai sunt puțini buni, aceia să mărturisească adevărul, chiar dacă „vă urăște pe voi lumea”. Vocația noastră este să mărturisim adevărul, pentru că azi… nu mai este cunoaștere!

[vezi minunea Sf. Mina - aici]

Bucuriile și provocările prieteniei - partea I

[Conferiță A.T.O.R. Iași – invitat Pr. Diac. Sorin Mihalache]

Când ultimile încercări ale iernii de a-și face simțită prezența, printr-o ploaie rece și un vânt aspru, echipa tinerilor atoreni au organizat o conferiță pentru încălzirea sufletului, marți, 12 aprilie 2o11 în Sala Mihail Ursache.

Pr. Sorin Mihalache a știut cum să strecoare în sufletele tinerilor participanți fiori ai emoțiiei și-ai bucuriei, dar mai ales lumină în pașii parcurși într-o adevărată prietenie.

Discursul părintelui a fost structurat așa fel încât în prima parte s-a discutat despre o prietenie frumoasă între tineri și nu numai, iar apoi s-a accentuat frumusețea prieteniei privită ca un cuplu dar nelipsită de existența lui Hristos în relația dintre un băiat și o fată.

Voi încerca în rândurile următoare să redau din învățăturile deprinse prin participarea la conferință, după a mea putință și voi lăsa libere comentariile voastre pentru completarea informațiilor ce poate mie mi-au scăpat.

Partea I

Comunicarea online vs prietenia privită în chipul celuilalt

Una din armele care stau împotriva prieteniei frumoase și rodnice astăzi este comunicarea superficială.

Nu doar că avem o comunicare superficială cu cel de lângă noi, ci chiar trăim într-o indiferență în comunicarea cu noi înșine, cu sinele, cu a noastră conștiință – cu Dumnezeul din noi.

Omul este făcut pentru a fi prieten și a oferi prietenie: „Voi sunteti prietenii Mei” spune Mântuitorul (Ioan, 15, 14). De când ne naștem puri și inocenți, suntem într-o continua dezvoltare și creștere. Un copil mic caută. Curiozitatea lui îl face ca tot ce e nou să fie gustat la propriu. Un copil care crește „mănâncă lumea”.

Dar de ce devenim din ce în ce mai plictisiți și limitați în dorința cunoașterii? Atât de orbi încât nu ne mai place să vedem lumea?

Mijloacele moderne de comunicare oferite de tehnologia informației care azi devine tot mai dezvoltată, ne aduc falsa idee de libertate. Tinerii de azi sunt plini de dispozitive electronice.

Căutăm fericirea în plăceri de moment, în prietenii de grup care totuși nu oferă siguranță deplină, încredere totală că oricând îmi pot sprijini capul pe umărul celui de la colț de bloc... cu jeans rupți și cu diverse modele și eventual un piercing „drăguț” în sprânceană... „o fi el oare cel mai cool... și sunt eu cu adevărat împlinit avându-l ca prieten?”.

De cele mai multe ori din astfel de grupuri ieșim răvășiți sentimental... ori fiindcă am sperat în prietenia celui care... a ales în final pe tipul care... ori e mai cool, ori pentru că are mai multe cifre în contul de la BRD (sau oricare altul).

După gustul dez-amăgirii tindem spre retragere și ne închidem în noi. Căutăm din nou bucurie în plăcere și desigur... este foarte ușor să-ți găsești „fericire” în singurătate... prin muzică, filme, chat etc... Dar cum este un tânăr în fața unui calculator? Cum evoluează el în fața universului informațional? Cum comunică acesta online... și cum (dacă o mai face) comunică live?

Discuțiile pe chat aduc implicare emoțională? Este oare aceasta o comunicare superficială... despre care vorbeam la început? Există prietenie online? Cât de departe poate duce aceasta? Iată câteva întrebări pe care Părintele Sorin Mihalache ne-a îndemnat să ni le ridicăm.

Într-o comunicare la distanță o persoană este mai puțin interesată și dispusă să se implice ca într-o adevărată prietenie. Și continuând astfel, ne va fi tot mai greu să vorbim despre sufletele noastre. Înțelepții vor să se descopere pe ei și chiar cu părțile lor negative, însă prin chat noi ne ascundem, și de cele mai multe ori pretindem a fi ceva ce nu suntem defapt.

Care este diferența comunicării face-to-face... așa avem șansa de a-l studia pe celălalt. Corpul face parte din maniera noastră de a comunica. Limbajul corpului aduce un înțeles aparte într-o discuție; privirea, tonalitatea vocii, gesturi, suspinuri, zâmbete, etc. aduc un ingredient în plus și important în comunicare, în sprijinul celuilalt fiindu-ne mai ușor să-l înțelege și putem alege mai ușor în ce fel să-i oferim un răspuns.

Oamenii azi au tendința să se depărteze unul de celălalt. Să fugă de prietenie. Iată, pe vremuri dansurile erau doar în horă, mai apoi au început a fi în perechi de câte doi. Azi, cluburile sunt pline de tineri pe care... îi vedem dansând singuri, în lumea lor, în fericirea lor.

Lăsând de o parte imaginea cenușie a unei false prietenii voi încerca în cele ce urmează să ilustrez adevărata prietenie... acea prietenie oferită ca model chiar de Hristos în relația cu Ucenicii Săi și cu fiecare om ce L-a întâmpinat.

Nu de puține ori a repetat Părintele Sorin cum că : „fără viață spirituală totul devine tentant”. Fără Hristos, Prietenul nostru, lucrurile ies din echilibrul rațional și emoțional. Uităm să discernem între comfort și adevărata fericire. În învățătura Pr. Dumitru Stăniloe este surprinsă prietenia, chip al dragostei curate, ca o mângăiere, ca odihnă. În prietenul meu văd ce el este și ceea ce iubesc eu; el vede în mine mai mult decât am eu defapt, de aceea mă străduiesc să fiu așa cum celălalt vede în mine. Iar eu, la rândul meu, îl văd pe celălalt mai bun decât mine, mai atent, mai sensibil, și atunci mă străduiesc să schimb la mine și să fiu așa cum prietenul meu crede că sunt. Eu te iubesc cu tot ce am dar nu sunt vrednic de tine... eu simt că tu ești un dar pentru că mă potrivesc cu tine, mă completez cu tine.

Iată cum orice adevărată prietenie ne forțează să fim mai buni. Omul care este rău nu rezistă... ori pleacă, ori se schimbă.

[continuare - click]

Bucuriile și provocările prieteniei - partea a II -a

Chipul unei prietenii adevărate

Chipul unei prietenii adevărate nu este dat doar de imaginea unei relații mereu blânde. Adevărata prietenie aduce și riscul unui sfat mai dur sau al unei mustrări... neîngăduirea la greșeală și atenționarea atunci când este cazul!

Pr Sorin ne-a relatat situația din timpul unui examen la care a asistat și unde a observat prietenia unui student față de colegul său, când încerca în fel și chip să-l ajute, însă ni s-a atras atenția că aici ajutorul nu este tocmai bun. Sprijinul trebuia oferit eventual înaintea susținerii examenului și nu în timpul acestuia. Duritatea bună aici își are locul pentru că iată, pot să spun lucruri care dor dar care sunt adevărate, chiar dacă pierd prietenia ta... eu știu ca te-am ajutat.

Prietenul nu este ales după frumusețea trupului care pentru orcine este trecătoare... frumusețea, spunea părintele, este dorul ultim.

Când ne străduim să aducem prea multă strălucrie trupului nostru, punem începuturile unei vieți superficiale, nu mai avem timp pentru noi înșine, ci ne risipim în ideea că: ce părere are celălalt despre felul în care arăt azi... DOAR FRUMUSEȚE... înseamnă nimic. Adevărata frumusețe a femeii este aceea de care nu este conștientă – parte din naturalețea și finețea ei. Așadar... să nu căutam doar a fi plăcuți în ochiul celuilalt... ci să fim naturali! Este greu să trecem peste ispita de a fi admirați, poate fi asemănată această stare cu dependența de un drog... iar când nu ne mai stă în putere să cioplim la chipurile noastre... trăim în deznădejde...

Frumoasa prietenie ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine. Așa învățăm să renunțăm la grija noastră pentru grija de celălalt.

Sufletul nu este făcut să se bucure singur... în el însuși este Chipul lui Dumnezeu, și El este o Treime, o taină a comuniunii. Prietenia, spunea părintele Sorin, este o școală de cunoaștere a lumii.

[continuare - click]

Bucuriile și provocările prieteniei - partea a III-a

Prietenie, iubire – Hristos în relația noastră.

Piedica în iubirea curată – limitarea la plăcere, prietenie privită ca experiment.

Ar fi multe cuvinte de spus cu privire la pervetirea trupului în instrument al plăcerii... confundat supărător de des, cu sentimetul nobil al iubirii. Însă, așa cum Pr. Sorin Mihalache a accentuat în discursul conferinței, să nu lăsăm „mireasma” altor trupuri pe ale noastre, imagini care să tulbure momentul intim, și chiar binecuvântat de Dumnezeu dar în cadrul unei căsătorii.

Mai multe detalii și reflecții cu privire la bucuria comuniunii dintre femeie și bărbat, rolul acesteia și găsiți chiar în Sfânta Scriptură, la Epistola Întâi către Corinteni a Sf. Apostol Pavel și câteva selecții aici, pe blog la articolul „Relația dintre bărbat și femeie”.

Pr. Dumitru Stăniloae:

„Prin iubire pătrunzi în intimitatea unui semen, în sâmburele finitei lui, mai mult decât patrunzi in fiinţă unui obiect, chiar dacă-l asimilezi prim mâncare.

Îl pătrunzi fără să-l nimiceşti sau impuainezi, ci dimpotrivă, dându-i ocazia să crească.

De aceea iubirea e supremă unire şi promovare reciprocă şi tocmai de aceea, suprema cale de cunoaştere în care semenul nu e pasiv, ci mai liber că în orice altă stare sau relaţie.

Cu cât îl iubesc mai mult, cu atât mi se descoperă mai mult. Când dezvoltăm însă această legătură sau ne descoperim în ea, ne plasăm fiecare neasemănat mai mult în interiorul celuilalt decât înainte, dar şi în interiorul propriu.

Acum se realizează şi ne devine transparentă propria adâncime şi adâncimea semenului. Ea ne revelează, ne dă un plus considerabil de realitate. Celălalt ni se revelează că având o adâncime uluitoare, o bogăţie nebănuită.Dar ceea ce e ciudat e că acest plus nu poate fi definit exact. Iubirea e un uriaş plus de cunoaştere, producând în acelaşi timp un uriaş plus de viaţă în cel iubit şi în cel ce iubeşte, dezvoltând la maximum fiinţa lui şi a mea.Dar această cunoaştere nu poate fi captată în concepte. Aici ni se descoperă tot sensul imaginaţiei.”

Campanie de informare la Seminarul Teologic„Cuvioasa Parascheva” Mănăstirea Agapia, județul Neamț

Sâmbătă, 2 apilie 2011, o echipă formată din 5 voluntari ai Proiectului „Dreptul la viață” au participat la o campanie de informare cu privire la contracepție și avort la seminarul de fete al mănăstirii Agapia, Neamț.

La întâlnire au participat 60 de eleve. Timp de lucru: cca 2h 3o min .
Activitatea a început cu un scurt moment de rugăciune, după care echipa de voluntari s-a prezentat printr-un film reprezentativ al activițăților desfășurate de Proiectul Dreptul la viață.
În decursul activității s-au purtat discuții cu privire la problemele generale ale tinerilor. Prima temă a avut scopul de a se accentua diferența dintre iubire și păcat, iar clipul Iubire fără privire a ajutat la concluzionarea că a iubi, pe lângă sentimentul plin de emoție, bucurie și momente de neuitat, înseamnă și a renunța la părți din tine pentru celălalt, o jertfă pentru care nu aștepți mulțumire sau răscumpărare. Iubirea privită într-o prietenie cuprinde comunicarea și sentimentele vii și curate, însă, se poate ajunge ușor doar la plăcere, concesii, depersonalizare și neliniște... Tinerii voluntari au punctat că se întâmplă adesea ca relațiile frumoase să fie distruse atunci când se confundă iubirea cu patima desfrânării.
Tinerii zilelor noastre promovează ideea că prin folosirea metodelor contraceptive ori mai apoi, în situații grave, recurgerea la avort te face să fii liber. Gabriela Sauciuc (studentă la medicină, anul V) le-a vorbit fetelor despre formele avortului (terapeutic sau la „cerere”) și consecințele acestuia. Indiferent de dimensiune și de etapa de dezvoltare în care se află embrionul are viață chiar din momentul concepției, acesta este o persoană vie trup si suflet, asupra căruia nimeni nu are dreptul de a interveni.
Copilul – bucurie sau povară a tinereții? A fost o întrebare ridicată de una din voluntarele prezente la activitate (Ionela Amariei – sudentă Asistență socială, Master – Protecția copilului abuzat și neglijat). Cum rămâne cu ideea studiilor, a unui loc stabil de muncă și mai apoi întemeierea unei familii... idee tot mai des întâlnită astăzi. Pot fi clădite acestea toate pe baze ale desfătărilor?
Concluziile L-au adus în primul rând pe Hristos în relația dintre băiat și fată prin rugăciune și comunicarea frecventă cu părintele duhovnic. Elena-Diana Maximoiu (studenta anul 3 – Teologie Didactică) a pus în evidență cristalizarea unei prietenii dintre un băiat și o fată în perspectiva unei căsătorii, a unei familii întemeiate și rolul educației primite în familie.
Activitatea s-a încheiat printr-un joc pe 4 grupe, s-au extras concluzii cu privire la avantajele, dezavantajele, efecte, cauze, și soluții cu privire la subiectele discutate. Fiecare voluntar a avut sub coordonare câte o grupă.

Elevele au fost foarte receptive la temele dezbătute, fapt care arată necesitatea unor astfel de activități în școli și nevoia tinerilor de a fi informați și ascultați. Se are în vedere o nouă activitate în luna mai, la Seminarul Teologic “Veniamin Coastache”, mănastirea Neamț, elevii aratându-se doritori de o astfel de activitate.

Despre suferință...

Pentru cât de mare este bucuria mângâierii lui Hristos în alinarea lacrimilor noastre din suferință, dar aduse de umilința prin conștientizarea faptului că suntem atât de goi fără Dumnezeu, cred că... pentru starea aceasta... cuvântul „suferință” este prea greu și prea dur!

       Suferință simți doar atunci când prin depărtare de Dumnezeu încerci să aduci singur rezolvare problemelor tale și când vezi că nu ai scăpare... abia atunci suferi cu adevărat...  Dar când înțelegi că ajutorul tău vine doar prin Dulcele Mântuitor, uiți de durere și primești mângâiere... atunci chiar dacă problemele tale nu sunt pe deplin rezolvate... primești nădejde, din disperare te îndrepți spre speranță și din încrederea în forțele propii alergi către brațele Lui Hristos!

 

Fericiți cei ce plâng că aceia se vor mângâia! Dar ce fel de plâns? Ce fel de lacrimi? Când un copil mic plânge enervat după o jucărie dorită, pentru că părinții nu și-ar fi putut-o permite, ori pentru că nu i-ar fi fost de folos... primește acesta mângâiere? 

Și cum am putea oare înțelege lacrimile, care defapt bucură, dacă noi nu știm decât să ne plângem… ne tulburăm când nu reușim în ale vieții așa cum ne-am propus sau imaginat, ne plângem când nu ni se poate cuvine orice și când căutăm plăcere în desfătări și vedem că dulcele lumesc nu aduce bucurie, nu trimite mângâierea sufletească.

Suferim atunci când nu trăim pentru suflet, ci doar pentru trup... doar acesta neprihănit și neputincios suferă... sufletul, în schimb, suspină în dor după Dumnezeu pe care omul, prin a sa trăire, Îl lasă undeva departe.

Este neîmplinit deși poate are totul, fericirile sunt de moment și apoi se lasă pustiirea asupra sufletului... amăgindu-ne că e doar o stare de plictis total... când defapt... sufletul suspină... dar conștiința adormită nu mai poate face auzit de noi glasul răsunător al copilului din noi care se cere la Tatăl său...

Nu plângi pentru că suferi... ci suferi pentru că nu mai ai lacrimi ce vin de la Duhul Sfânt, să te curețe... să te lumineze și să te imbrace în camașă albă de Nuntă!

„Răsună Doamne, prin vocea conștiinței mele, chemarea Ta către mântuire! Amin!”

[Georgiana Cazacu]

Cine are prioritate?

Am să încerc în rândurile următoare să redau din cuvintele de învățătură lasate de domnul profesor Sebastian Moldovan, ce ne-a vizitat în cadrul unei ședințe de lucru Dreptul la viață.

Discuția a pornit de la întrebarea: „Cine are prioritate mama sau copilul?

Gândindu-ne mereu la porunca iubirii dată de Dumnezeu, ne cutremurăm în fața situațiilor grele când medicul dă un verdict cum că mama nu poate supraviețui din pricina sarcinii și trebuie făcută o alegere drastică între cine are prioritate aici... mama sau copilul?"

Destul de clar în cele 10 porunci ne este relatată învățătura: „să nu ucizi!” dar mai mult decât atat ni se spune „să iubești pe aproapele ca pe tine însuți”. Îndemnul la iubire este regăsit pretutindeni în cuvintele Mântuitorului, El Însuși este Iubire și toată pilda vieții Sale ne învață să iubim!

Este greu de găsit un răspuns la această întrebare, dar căutând rezolvare dăm peste alte concluzii grele prin care sufletul omului trece și de aici reiese neputința totală a omului fără Dumnezeu!

Uciderea, în orice formă ar fi ea, rămâne tot ucidere. Fie din legitimă apărare, fie din mânie...

Avortul, tot avort rămâne chiar dacă viața mamei este salvată prin sacrificarea pruncului, ori pentru că pur și simplu... așa a decis femeia: să nu fie acum mamă ci să mai hoinărească în ale plăcerii... Avortul este tot o crimă!

Mai marii apărători ai țării, porniți la războaie în luptă își înving vrăjmașii... dar cum? Oare nu tot prin crimă sau violență, deși suntem îndemnați să fim blânzi și iubitori chiar și cu vrăjmașii noștri...? Ce putem înțelege? Chiar Biserica îi pomenește pe acești luptători în cadrul Sfintelor Slujbe. Dar Sf. Vasile cel Mare ne spune că cei întorși învingători de la război erau opriți timp de 3 ani de la Împărtășirea cu Sfintele Taine! Și Sfântul Ștefan cel Mare, în profundă pocăință trudea întors învingător pe câmpul de luptă! Deci indiferent de circumstanțe... porunca de a nu ucide este aceași. Iar încălcarea poruncii se îndreaptă prin pocăință!

Și iată de aici teoria „ucid ca să mă apăr”... vine copilul nevinovat și eu îmi apăr viața de o „sarcină nedorită”. Este oare acest copil, care din diferite motive medicale pune în pericol viața femeii, un agresor?

Avortul terapeutic este cu prioritate pentru mamă... dar câți ne întrebăm de ce acest prunc are malformații, ori... s-a implantat în alt loc decât peretele uterin și astfel nu se poate dezvolta? O femeie care până a se hotărâ să fie și mamă, a folosit în neștire contraceptive pentru a se „feri” de sarcini... rămâne însărcinată... dar cu probleme... și decide să „nu-și riște viața” recurgând la crimă... știe aceasta că defapt nu „așa a fost să fie” ci că efectele secundare ale pilulelor contraceptive își lasă amprenta... iar mai târziu devin vizibile prin asfel de situații? Știe aceasta că ea își poartă vina stării ei... iar mai apoi... a unui posibil avort?

Desigur, nu se generalizează. Voia lui Dumnezeu este necunoscută nouă. Știm doar că trebuie să respectăm Poruncile; da, p o r u n c i și nu îndemnuri facultative!

Ce-ar fi dacă am face un exercițiu de imaginație, și să ne permitem să schimbăm șirul evenimentelor unei pilde rostite de Mântuitorul. Ce-ar fi fost dacă samariteanul milostiv i-ar fi surprins pe agresori în timp ce-l atacau pe acel călător? Cum ar fi reacționat el la această situație? Oare din iubire pentru aproapele ar fi luptat cu atacatorii riscându-și viața, ori după porunca de a nu ucide ar fi rămas retras așteptând să-l ajute pe călător... după atac?

Intervine aici problema „răului mai mic”, dar indiferent de „dimensiune”, răul este tot rău! Și este dureros că noi adesea inventăm un rău mai mare decât cel pe care poate urmează să-l săvârșim... fără ca defapt să căutăm evitarea completă a răului.

Situațiile de acest gen își găsesc rezolvare atunci când alergăm la Dumnezeu întrebând: „De ce Doamne? Ce încerci Tu să-mi spui din această situație? Ce să fac Doamne? Care este rostul acestei suferințe?”, iar răspunsurile vin în urma cercetării noastre prin conștiință și duhovnic! „Jobul” lui Dumnezeu este să ne rezolve problemele... de ce încercăm noi să ne aventurăm singuri?

Iar în situațiile grele când unul dintre mamă sau prunc trebuie să rămână și celalalt să se sacrifice suntem datori să ne ridicăm un semn de întrebare, dar nu cine moare... ci de ce moare?

Și vii, dar și morți... tot ai lui Dumnezeu suntem! Pr Arsenie Boca spunea într-o astfel de situație: „Eu nu cred că n-are Dumnezeu nevoie de o mamă care să-și dea viața pentru copilul său...” Iar să nu uităm de cazurile în care medicii nu dădeau nici o șansă, dar azi trăiesc atât mama cât și copilul!

Datoria noastră ca și creștini, nu este să păstrăm tăcere din frică sau rușine, ci acolo unde se poate, cu inimă curată și smerită trebuie să sădim cuvânt chiar și peste indiferență... undeva tot va răsări ceva... chiar dacă nu renunțarea concretă la avort, dar mai târziu poate înflori pocăința! Suntem responsabili ca având ocazia, să îmbogățim cunoștințele noastre, pentru că nimic nu este întâmplător, și voia Domnului poate fi ca și tu să schimbi ceva, să faci o floare să-nflorească și prin aceasta să-ți împodobești grădina în Împărăția Cerurilor!