Ce inseamna Liturghia?(IV)

Prescura

 

 

 

        Primul act prin care se împlineşte participarea fiecărui creştin la Sfânta Liturghie este aducerea darurilor de pâine şi vin la altar. Acest act al aducerii, tinând de esenta Liturghiei, a fost prezent întotdeauna, însă forma concretă a darurilor a variat în decursul secolelor. 

La început era pâine obisnuită

        În Biserica primară la Sfânta Liturghie se utilizau pâini dospite dintre cele folosite în mod curent în alimentatie . Era necesar să se sfintească mai multe pâini întregi deoarece, după cum se stie, cei ce participau la Sfânta Liturghie se şi împărtăseau, primind cu totii, clerici şi laici, Sfântul Trup în mână şi sorbind Sfântul Sânge din Potir. Ca urmare darul credincioşilor consta în pâine obisnuită, din uzul curent. Pâinile care nu se foloseau la Sfânta Jertfă erau destinate ajutorării săracilor.
         Din sec. VIII întâlnim prescura. Cu timpul, numărul celor ce se împărtăseau a scăzut. Pe de altă parte, datorită abuzurilor şi profanărilor la care se putea ajunge prin primirea în mână a Sfântului Trup al Domnului, s-a introdus, în secolul VII d.H., împărtăşirea laicilor cu lingurita, de către preot, cu Sfintele Taine în cantităti, fireste, mai mici. Toate acestea au făcut ca şi cantitatea de pâine necesară la Proscomidie să scadă. S-a ajuns astfel ca pentru Sfânta Jertfă să fie suficientă o singură pâine, iar mai apoi numai o parte din pâine. Această pâine a început să aibă o formă şi o mărime specială, după sec. VIII fiind desemnată cu denumirea de prescură. Totusi, până astăzi, în caz de lipsă a prescurilor, se poate folosi pâine obisnuită pe care preotul va însemna cu copia semnul crucii în locul pecetii . 

Pecetea
 
        Un element care distinge prescura de pâinea obisnuită este pecetea cu care este însemnată prescura. Prima mentiune a ei o întâlnim într-o rânduială a Proscomidiei alcătuită în sec. X-XI pentru episcopul Paul din Galipoli, dar probabil că se folosea încă dinainte. Pecetea este alcătuită dintr-o cruce cu însemnarea "Iisus (IS) Hristos (HR) Învinge (NIKA - în limba greacă)". Pecetea se aplică cu ajutorul unui obiect numit pistornic sau pristolnic făcut din lemn, mai rar din piatră, bronz, lut, mase plastice sau alte materiale. Forma şi numărul pecetilor aplicate diferă. Există pristolnice care, pe lângă pecete, cuprind şi formele miridelor. 

Simbolismul formei
 
        Dacă mărimea prescurii este determinată de motive de ordin practic, forma îi este dată de simbolismul ei: rotundă pentru dumnezeirea fără început şi sfârsit şi pentru rotunjimea pământului, cu trei cornuri pentru Sfânta Treime, cu patru cornuri în forma de cruce, cu cinci cornuri amintind cele cinci pâini înmultite de Mântuitorul în pustie .
        Prescura cu patru cornuri în formă de cruce, obisnuită la noi în tară, este recomandată de către Sfântul Simeon al Tesalonicului "pentru că şi Dumnezeu s-a făcut om cu totul desăvârsit alcătuit din suflet şi din cele patru stihii, pentru că şi lumea este din patru părti, şi Cuvântul acesta al lui Dumnezeu este Trupul care L-a luat Hristos" . De asemenea fiecare corn al prescurii, prin forma sa rotundă, simbolizează dumnezeirea fără început şi fără sfârsit. În ultimul timp, în special la orase, s-au răspândit prescurile rotunde mici, cu o singură pecete.
        De obicei, indiferent de formă, prescurile se fac din două straturi suprapuse simbolizând cele două firi ala Mântuitorului . 

Conditii de calitate
 
        Întotdeauna lui Dumnezeu trebuie să-i dăm ce avem mai bun. Cu atât mai mult când este vorba de darurile care se vor preface în Trupul şi Sângele Mântuitorului. De aceea Liturghierul prevede anumite cerinte de calitate în ceea ce priveste prescurile: să fie făcute din făină albă de grâu curat, nu prea veche şi nealterată, să fie preparate cu apă naturală, potrivit de sărate, dospite, bine coapte şi nealterate, cu gust firesc. De asemenea vinul trebuie să fie din struguri, curat, cu gust şi miros firesc, neotetit . Culoarea vinului este indiferentă. 

Cine poate face prescuri?
 
        În ultimul timp s-a răspândit conceptia că prescurile nu pot fi făcute de femeile care trăiesc o viată conjugală normală cu bărbatii lor. Această conceptie nu are însă nici o bază în traditia Bisericii. Nu există nici un canon care să prevadă acest lucru, cu atât mai mult cu cât, mult timp, la Liturghie se folosea pâine din uzul comun.
        Probabil la originea acestei conceptii stă interdictia pentru cei ce au săvârsit păcate grave şi sunt opriti de la împărtăsanie de a-si aduce darul la altar. Dar a considera legăturile trupesti ale sotilor cununati canonic drept păcat este în contradictie cu Scriptura şi cu întreaga învătătură a Bisericii. Sfântul Pavel arătă clar că patul nuntii este nespurcat (Evrei 13, 4) iar Canonul 4 Gangra îi osândeste pe cei care ezită să primească Sfânta Împărtăsanie de la clericii căsătoriti. Ori, dacă un preot căsătorit, având o viată conjugală normală, poate sluji Sfânta Liturghie cu vrednicie, de ce sotia acestuia nu ar putea face prescurile pentru slujbă ? Sau de ce o femeie căsătorită canonic, care se poate împărtăsi, nu ar putea face prescuri ?
        Pe de altă parte este evident faptul că cei care se complac în păcate grave, care îi îndepărtează de la împărtăsanie, nu numai că nu pot să facă prescuri ci, până când nu se pocăiesc, nu le pot aduce la altar nici pe cele făcute de altii.
        Ca urmare pot face prescuri cei care, străduindu-se să ducă o viată curată, potrivit poruncilor lui Hristos, pot şi să-si aducă darul la altar. 

Concluzie
 
        Revenirea, în zilele noastre, la practica normală a aducerii darurilor la altar de către credincioşi este posibilă şi din punct de vedere al materiei darurilor. Iată câteva modalităti practice prin care se poate realiza acest lucru:

• Credinciosii, în special cei de la sate, pot fi îndemnati să facă prescuri acasă pe care să le aducă apoi la biserică;
• Preotul poate rândui ca anumite credincioase, eventual prin rotatie, să facă prescuri pentru întreaga comunitate şi să fie puse în vânzare la pangar;
• În cazul în care nu există posibilitatea de a se face prescuri credincioşii pot fi îndemnati să aducă la altar pâine obisnuită care, la fel ca în epoca primară, să fie utilizată apoi pentru ajutorarea săracilor.

        Dacă nu se poate aduce vin, este bine să se aducă măcar prescură (sau pâine obisnuită) însotită de lumânare ca simbol al jertfei şi de un pomelnic cu cei care se doreste a fi pomeniti.
Important este ca aducerea darurilor să devină o regulă pentru fiecare Liturghie şi nu numai pentru cazuri exceptionale.

[Pr. Florin Botezan]