Am văzut în articolul precedent că semnificatia principală a Proscomidiei constă
în unirea jertfelor individuale ale credincioşilor, concretizate în darurile de
pâine şi vin, în jertfa Bisericii şi recunoasterea acestei jertfe, prin
pregătirea agnetului, ca fiind împărtăsire din jertfa lui Hristos. Ca urmare,
alături de tema jertfei Mântuitorului şi în indisolubilă legătură cu aceasta,
Proscomidia cuprinde în mod simbolic şi tema Bisericii ca împlinire a lucrării
mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu. Astfel, asezarea pe Sfântul Disc, în jurul
agnetului, a miridelor (părticelelor) scoase în cinstea Maicii Domnului şi a
sfintilor precum şi spre pomenirea credincioşilor vii şi adormiti, ne dă o
imagine intuitivă deosebit de relevantă a Bisericii - Trupul lui Hristos.
"De fată a stat
împărăteasa, de-a dreapta Ta"
Mirida Maicii Domnului, mai
mare decât celelalte miride, este asezată în dreapta agnetului arătând înalta
demnitate a Sfintei Fecioare potrivit cuvintelor psalmistului repetate de
preot: "De fată a stat împărăteasa, de-a dreapta Ta, în haină aurită
îmbrăcată şi preaînfrumusetată" (Ps. 44,11).
Împărăteasa care stă de-a
dreapta lui Dumnezeu este Maica Domnului căci ea L-a născut în chip de negrăit
pe Hristos rămânând pururea Fecioară. Ea este cu adevărat Născătoare de
Dumnezeu, este scara ce uneste cerul cu pământul pe care Iacov a văzut-o în vis
(Fac. 28,12) pentru că din ea Dumnezeu a luat firea noastră umană. Acceptând
să-L nască pe Hristos, Fecioara Maria S-a făcut primitoare din partea neamului
omenesc a mântuirii pe care ne-a adus-o Întruparea Domnului.
Făcându-se
vrednică de această nastere datorită curătiei şi smereniei ei ea a fost
sfinţită prin sălăsluirea Cuvântului devenind izvor de curătie şi
nestricăciune. Ea este sfântă mai presus decât toţi sfintii "mai cinstită
decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii", ea este
acoperitoarea, apărătoarea, mijlocitoarea şi ajutătoarea credincioşilor.
Maica Domnului îsi uneste
rugăciunile cu ale întregii Biserici
Maica Domnului este făptura
aflată în cea mai intimă comuniune cu Hristos înăltând rugăciunile creştinilor
la tronul lui Dumnezeu şi Fiul Său. Ca urmare mirida Maicii Domnului este
asezată de-a dreapta agnetului destinat prefacerii în trupul lui Hristos.
Scotând această miridă preotul se roagă ca, pentru rugăciunile ei, Dumnezeu să
primească jertfa noastră în "jertfelnicul Său cel mai presus de
ceruri". Agnetul neprefăcut este jertfa Bisericii. "De aceea preotul
se roagă ca pentru rugăciunile Maicii Domnului să primească Hristos jertfa
comunitătii în jertfelnicul Său cel mai presus de ceruri, pentru a o preface în
jertfa Trupului Său care va include astfel în ea şi jertfa comunitătii" .
Maica Domnului îsi uneste astfel rugăciunile ei cu ale întregii Biserici pentru
primirea jertfei în "jertfelnicul cel mai presus de ceruri", adică în
înăltimea spirituală din fata Tatălui unde a intrat Hristos prin jertfa Sa şi
unde rămâne permanent prefăcând în acest trup jertfit şi jertfa de pâine a
comunitătii care se apropie şi ea de această supremă înăltare unde se află El
în stare de jertfă .
Sfintii sunt intimii lui
Dumnezeu
În stânga agnetului şi la aceeasi
înăltime cu acesta se asează miridele în cinstea celor nouă cete de sfinti
arătându-se că şi ei se bucură de slava în care se află Domnul cel răstignit şi
înviat, dar nu se află în aceeasi intimitate cu Hristos ca şi Maica Sa.
Sfintenia constă în
"procesul de transfigurare subiectivă a credinciosului prin participarea
nemijlocită la viaţa în Hristos". Sfintenia presupune jertfă interioară,
participarea omului la propria lui mântuire prin eliberarea de patimi. Sfintenia
este un aspect indispensabil al actului mântuirii şi, de aceea, chemarea la
sfintenie este adresată tuturor creştinilor. Sfintii sunt aceia care au înteles
această chemare şi în măsura în care si-au luat crucea răstignind în ei omul
vechi, plin de patimi, păcate şi necurătie, ei participă şi la slava lui
Hristos cel Înviat.
"Făcându-se părtasi Patimii lui Hristos prin martiriu,
asceză, lacrimi şi practicarea virtutilor evanghelice, sfintii au învins
moartea cu El. Ei sunt
de acum vii în Dumnezeu pentru că Hristos S-a sălăsluit în ei". Sfintii sunt intimii lui Dumnezeu,
mădulare de cinste ale Trupului lui Hristos, Biserica. Pentru noi ei sunt un
exemplu, o pildă vie a stării la care suntem meniti să ajungem şi, în acelasi
timp, un sprijin în lupta noastră pentru dobândirea sfinteniei.
Toti sfintii se unesc cu noi
în rugăciune la Sfânta Liturghie
La Proscomidie scoatem miride în
cinstea sfintilor multumind lui Dumnezeu pentru darurile hărăzite celor ce-i
urmează în sfintenie. Se scot miride în cinstea a nouă cete de sfinti, arătând
prin aceasta că sfintenia este accesibilă tuturor categoriilor de credincioşi
şi, de asemenea, că toţi sfintii se unesc cu noi în rugăciune la Sfânta
Liturghie. Potrivit majoritătii Liturghierelor românesti şi slave cele nouă
cete de sfintii sunt: Sfântul Ioan Botezătorul, proorocii, apostolii, ierarhii,
mucenicii şi mucenitele, cuviosii şi cuvioasele (monahii), doctorii fără de
arginti (mari binefăcători), Sfintii Ioachim şi Ana împreună cu sfintii zilei
şi cu toţi sfintii şi sfântul autor al Liturghiei (Ioan Gură de Aur sau Vasile
cel Mare). În ceea ce priveste sfintii pomeniti nominal în cadrul acestor cete
există diferente de la o Biserică locală la alta, potrivit cinstei deosebite de
care se bucură anumiti sfinti într-un loc sau altul.
Problema pomenirii sfintilor
îngeri
Principala deosebire constă însă
în faptul că Liturghierele grecesti, manuscrise vechi precum şi unele
Liturghiere slave prevăd ca prima miridă să se scoată în cinstea Sfintilor
Mihail şi Gavriil şi a tuturor puterilor îngeresti, Sfântul Ioan Botezătorul
fiind pomenit la a doua miridă, în ceata proorocilor. Liturghierul românesc din
1937 introduce şi la noi această practică însă în editiile ulterioare se
renuntă la ea.
Problema pomenirii sfintilor îngeri
nu este de mică importantă în contextul simbolismului eclesiologic al
Proscomidiei. Asezarea miridei îngerilor în stânga agnetului împreună cu
celelalte cete de sfinti scoate în evidentă faptul că Biserica este
"unirea a tot ce există", "eu-ul rugăciunii tuturor fiintelor
constiente: pământeni, îngeri şi sfinti" . Avem astfel pe Sfântul Disc
imaginea Bisericii ceresti şi pământesti unită în rugăciune în Hristos.
Încercarea de a respinge
pomenirea îngerilor pe motivul că acestia nu ar fi mădulare ale Bisericii sau
că nu s-ar fi împărtăsit de roadele jertfei lui Hristos nu este întemeiată.
Sfântul Simeon al Tesalonicului justifică această practică arătând că
îngerii "au fost slujitori ai misterului întrupării, sunt una cu noi şi o
Biserică suntem, ei doresc a se închina în fata Tainelor Bisericii luând şi ei
dintr-aceasta o sporire a slavei, ne sunt păzitori şi mijlocitori fată de
Dumnezeu" . Părintele D. Stăniloaie sustine de asemenea că este potrivit a
fi pomeniti şi sfintii îngeri deoarece "toată Biserica din cer e slăvită
în prefacerea euharistică [...]. Într-un fel spiritual toţi cei din ceruri se
împărtăsesc şi mai mult de Hristos; prin Sfânta Liturghie se realizează o şi
mai mare unire a celor ceresti şi a celor pământesti".
Având în vedere considerentele de mai sus credem că ar fi oportună revenirea
la practica scoaterii primei miride în cinstea îngerilor.
Unitatea Bisericii ceresti şi
a celei pământesti în Hristos
În concluzie putem spune că
pomenirea Maicii Domnului şi a sfintilor la Proscomidie scoate în evidentă
unitatea Bisericii ceresti şi a celei pământesti în Hristos precum şi faptul că
împărtăşirea credincioşilor de El în Euharistie şi în orice Taină, nu se
înfăptuieste decât în prezenta rugătoare şi plină de bucurie constientă a
întregii Biserici din ceruri.
[Pr. Florin Botezan]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu