Ce inseamna Liturghia? (II)

Câteva repere istorice:

Liturghia în primele trei secole

 

Sfânta Liturghie este un organism spiritual viu, în continuă evoluţie, şi nu o relicvă a istoriei

 

        Multi creştini ortodocşi cred că Sfânta Liturghie a fost de la început aşa cum o cunosc ei astăzi. Dar, cu toate că în ultimele secole Liturghia nu a cunoscut schimbări semnificative, aceasta nu înseamnă că forma ei de azi este fixă şi neschimbabilă. Sfânta Liturghie este un organism spiritual viu, în conţinuă evoluţie şi nu o relicvă a istoriei. În decursul veacurilor ea a evoluat de la simplitatea originară la bogătia de azi. Dar această evoluţie nu a însemnat o îndepărtare de la adevăr, aşa cum încearcă să argumenteze unii eterodocsi, ci o crestere firească, expresie a lucrării Duhului Sfânt în Biserică, o dezvoltare a elementelor esenţiale pe care le găsim de la început în structura Liturghiei. 

Sfânta Liturghie a fost întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină 

        Sfânta Liturghie a fost întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină când "a luat pâinea şi, binecuvântând, a frânt şi a dat ucenicilor săi zicând: Luati mâncati acesta este trupul Meu. Si luând paharul şi multumind le-a dat zicând: Beti dintru acesta toti, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor" (Mt. 26, 26-28). Sfinţii Evanghelisti Marcu şi Luca precum şi Sfântul Pavel precizează că Mântuitorul a lăsat Bisericii porunca expresă de a oficia Sfânta Liturghie: "Să faceti aceasta întru pomenirea Mea" (Mc. 14, 22-24; Lc. 22, 19-20, I Cor. 11, 22-25). 

Liturghia apostolică era mult mai simplă, însă cuprindea elementele esenţiale care se vor păstra până astăzi

 

        După pogorârea Duhului Sfânt, primii creştini, urmând porunca Mântuitorului, "stăruiau în învătătura apostolilor şi în împărtăsire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni" (FA 2,42) adică în slujirea Sfintei Liturghii care, încă de la început, a fost centrul vieţii Bisericii, Taina actualizării lucrării mântuitoare a lui Hristos şi a unirii depline cu El. 

        Desi în Noul Testament nu avem o descriere amănuntită a Liturghiei pe care o săvârseau Sfinţii Apostoli şi urmasii lor, putem totusi ca, în lumina informatiilor patristice ulterioare, pornind de la citatul de mai sus (FA II,42) şi de la alte texte nou-testamentare, să reconstituim structura acesteia. Remarcăm faptul că slujba era mult mai simplă însă cuprindea elementele esenţiale care se vor păstra până azi şi anume:

• adunarea în Biserică - ( vezi I Cor XI,18)
• "învătătura apostolilor"- lecturi şi predici (vezi şi I Tes V,27; Col IV,16; FA XX,7,11; I Tim IV,13; I Cor XVI,26) având în centru împărtăşirea cu Dumnezeu Cuvântul prin cuvânt. Această parte se va dezvolta în Liturghia Cuvântului sau a catehumenilor.
• "frângerea pâinii şi rugăciuni" - este ceea ce se va numi, mai târziu, Liturghia Euharistică sau a credincioşilor.

        Se făceau rugăciuni pentru diferite categorii de credincioşi (I Tim II,1).

Probabil creştinii îsi dădeau şi sărutarea păcii dacă "sărutarea sfântă" pomenită de Sfântul Pavel (Rom 16,16; I Cor 16,20; II Cor 13,12; I Tes 5,26) este o aluzie la acest act liturgic.

Frângerea pâinii era înteleasă ca o actualizare, prin lucrarea Duhului Sfânt, a Cinei celei de Taină. Ca urmare se împlineau actele principale făcute de Hristos la această Cină:

• "a luat" - aducerea darurilor de pâine şi vin ( I Cor. XI,23 -26);
• "a binecuvântat" - rugăciunile de multumire şi sfintire a darurilor (I Cor. XIV,16) rostite cu voce tare de întâistătătorul adunării euharistice la care credincioşii răspund cu Amin exprimându-si astfel adeziunea;
• "a frânt" - frângerea propriu-zisă a pâinii prefăcută în Trupul lui Hristos;
• "a dat" - împărtăşirea generală cu Trupul şi Sângele Domnului .

        Prima descriere a Liturghiei Bisericii primare datează de la jumătatea sec. al II-lea d.H. O sută de ani mai târziu, la mijlocul sec. II după Hristos, Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful ne dă cea mai amănuntită descriere a Liturghiei din primele trei secole: 

                   "În asa-zisa zi a soarelui (duminica n.n.), se face adunarea tuturor celor ce trăiesc la orase sau la sate şi se citesc memoriile apostolilor (Evangheliile n.n.) sau scrierile profetilor (Vechiul Testament n.n.), câtă vreme îngăduie timpul. Apoi, după ce cititorul încetează, întâistătătorul (episcopul sau preotul n.n.) tine un cuvânt prin care sfătuieste şi îndeamnă la imitarea acestor frumoase învătături. 

                    Apoi, ne ridicăm în picioare toţi laolaltă şi înăltăm rugăciuni; după care, încetând noi rugăciunea, [ne îmbrătisăm unii pe altii cu sărutarea păcii - vezi cap. 65 - si] se aduce pâine şi vin şi apă, iar întâistătătorul înaltă deopotrivă rugăciuni şi multumiri, cât poate mai multe, la care poporul răspunde într-un singur glas, rostind Amin. 

                    Si se dă fiecăruia să se împărtăsească din cele ce au fost consfinţite prin euharistie, iar celor care nu sunt de fată li se trimite euharistia acasă, prin diaconi." 

        Structura Liturghiei Bisericii primare, sugerată doar de textele nou-testamentare, este expusă acum cu claritate şi anume:

• Adunarea în Biserică;
• Liturghia Cuvântului (catehumenilor);
• Lecturi din Noul şi Vechiul Testament;
• Omilia (explicarea textelor citite);
• Liturghia euharistică (credincioşilor);
• Rugăciunea generală pentru Biserică şi lume;
• Sărutarea păcii;
• Aducerea darurilor de pâine şi vin ("a luat");
• Rugăciunea de sfintire - anaforaua ("a binecuvântat") rostită cu voce tare de întâistătător la care credincioşii răspund cu Amin exprimându-si adeziunea;
• Frângerea pâinii ("a frânt");
• Împărtăşirea tuturor ("a dat").

Dezvoltarea Liturghiei a dus la apariţia diverselor traditii liturgice

 

        Această formă originară a Liturghiei se va dezvolta treptat deoarece, în cadrul schemei de mai sus, liturghisitorii aveau o mare libertate de improvizaţie în ceea ce priveste formularea rugăciunilor, stabilirea lecturilor biblice, introducerea unor imne religioase etc. Cu timpul s-au precizat anumite idei principale care trebuiau abordate, într-o anumită ordine, în cadrul rugăciunilor, s-au generalizat anumite anaforale liturgice (rugăciunea centrală a Sfintei Liturghii) alcătuite de personalităti marcante ale vieţii bisericesti şi, mai apoi, în diverse regiuni, s-au stabilit chiar formule fixe ale slujbei individualizându-se traditii liturgice. Între acestea s-au impus cele specifice principalelor centre creştine: Ierusalim, Antiohia, Cezareea Capadociei, Alexandria, Roma.

        În sec. IV-V Sfintii Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare alcătuiesc, pe baza traditiilor vechi, Liturghiile care le poartă numele, folosite până azi de Biserica Ortodoxă

Anul 313 marchează încetarea persecutiilor împotriva creştinilor şi începutul unei epoci de mare înflorire în istoria Bisericii. În această perioadă are loc o unificare a ritualurilor liturgice marcată de alcătuirea, pe baza traditiilor vechi, de către Sfintii Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare a Liturghiilor care le poartă numele, folosite până azi de Biserica Ortodoxă. Forma şi evolutia acestor Liturghii numite Liturghii bizantine le vom analiza în numărul următor.

[Pr. Florin Botezan]