Înconjurat
de prea multe griji, mereu în criză de timp, cu sănătatea şubredă şi cu
programul dat peste cap, parcă nu mai ai putere nici să rezolvi
obligaţiile personale, dar, inevitabil, afli despre o mare nedreptate
care se petrece în jurul tău: avortul. Te gândeşti cu tristeţe
că foarte mulţi copii nu se mai pot bucura de frumosul dar dat nouă de
Dumnezeu: VIAŢA. Nu se pot bucura de razele soarelui, de privirea caldă a
mamei, de joaca prin zăpada pufoasă, de zâmbetul gingaş al unor
persoane dragi, nu au dreptul la iubire, fericire, libertate, la...
viaţă.
Tinerii
iresponsabili de astăzi se îndepărtează de adevăratul sentiment de
iubire, înlocuindu-l cu satisfacerea poftelor trupeşti şi nu se mai
gândesc la urmări. Acest lucru le schimbă mentalitatea într-una egoistă,
pătimaşă, iar, când apare o sarcină nedorită, aleg cu uşurinţă calea
avortului prin pilule sau chiuretaje, încearcand să-şi justifice fapta
prin amăgirea că viaţa nu începe în momentul concepţiei, sau chiar dacă
începe, nu sunt pregătiţi pentru o sarcină, nu au posibilităţi
materiale, nu pot întrerupe studiile, nu vor să aibă un copil aşa de
repede, pentru că a fost doar un „accident” şi propriul lor copil este
condamnat, pe nedrept, la moarte.
Majoritatea
cazurilor de avort în România se petrec în rândul femeilor mai în
vârstă, deja căsătorite, care au sprijin pentru a naşte şi întreţine un
copil. Deci, nu ştii ce să mai crezi. Este avortul o comoditate? Dacă
pătrunzi mai adânc în problemă afli că mai mult de jumătate din românce
au făcut avorturi:12% au mai mult de 5 avorturi, cele mai în vârstă -68%
din avorturi, iar cele tinere -30% -mamele din mediul rural fac mai
multe avorturi - şi unul din trei copii a fost ucis înainte de naştere
(„Cotidianul”, 24.07.2007, Barometrul de opinie publică, comandat de Fundaţia Soros, realizat în luna mai 2007).
În
1993, România a fost înregistrată ca fiind ţara cu cel mai mare număr
de avorturi din lume. De asemenea, ţara noastră are cea mai ridicată
rată a mortalităţii datorată avortului, de cinci ori mai mare decât rata
medie din ţările Europei. 87% din sarcini sunt întrerupte. Iaşiul este capitala avorturilor în ţara noastră, iar în 1997 era primul oraş din Europa în ceea ce priveşte numărul acestora. Foarte
multe fete din licee şi chiar din gimnaziu recurg la această metodă
contraceptivă, uneori chiar în timpul pauzei mari. În Iaşi, se fac
zilnic aproximativ 60 de avorturi.
Te
îngrozeşti de statistici şi întrebările îţi inundă mintea: ce pot face
eu în privinţa asta? De ce să mă implic într-un fenomen atât de dureros?
De ce să lupt eu pentru un copil, când propria lui mamă, care trebuia
să-l ocrotească cu dragoste, l-a sortit pierzării înainte de naştere? De
ce să-mi tulbur liniştea, gândindu-mă la secvenţe din timpul unui
avort? De ce să intru în contact cu răceala şi indiferenţa cu care
priveşte societatea de astăzi problema avorturilor în ţara noastră? De
ce să mă contrazic cu prietenii şi colegii mei care îşi trăiesc viaţa în
plăceri şi avortează prunci nevinovaţi prin „pilula de a doua zi”,
sterilet şi alte mijloace contraceptive care ucid făptura nou-formată?
De ce să nu las lucrurile aşa cum sunt pentru că oricum nu voi rezolva
prea multe, am destule pe cap iar problema asta nu ţine de mine? DE CE
SĂ LUPT PENTRU VIAŢĂ?
Personal,
lupt pentru viaţă, pentru că nu pot sta degeaba, atata vreme cat
indiferenţa UCIDE şi pentru că libertatea greşit înţeleasă aduce păcat
şi moarte. Lupt pentru că avortul decimează populaţia României. În 1990,
când s-a liberalizat avortul, au murit aproximativ 1 milion de copii
care anul acesta ar fi împlinit 18 ani, iar din ’90 până astăzi numărul
avorturilor este alarmant, înspăimântător: peste 10 milioane de prunci
ucişi. Pentru 2050, cercetătorii americani de la World Population
Prospects estimează pentru România o populaţie de 16 milioane de
locuitori dintre care doar 2 milioane de copii („Evenimentul zilei”, 31
martie 2003). Preşedintele României a declarat la Sibiu, în cadrul
conferinţei cu tema „Populaţia României – încotro?”, desfăşurată între
18-19 septembrie 2007, că în 2100 vor mai fi doar 8,6 milioane de români
(“Lumina”, 19 septembrie 2007).
Efectele
sociale ale îmbătrânirii populaţiei au început să apară. În 2003, 4,8
milioane de salariaţi susţineau prin contribuţie la bugetul asigurărilor
sociale peste 6,2 milioane de pensionari. Acest dezechilibru
contribuie la subfinanţarea sănătăţii şi învăţământului („Ziua “, 19
decembrie 2003).
Începând
cu 1990, când am dobândit „libertatea”, numărul avorturilor în România
l-a depăşit pe cel al naşterilor. România se încadrează între primele
ţări din Europa şi din lume, ca număr de avorturi. Pentru asta au murit
atâţia tineri la Revoluţie în 1989? Pentru asta au luptat înaintaşii
noştri? Dar „răul triumfă numai atunci când oamenii buni stau deoparte”
(Edmund Burka, 1729-1797).
Morala
şi religia noastră creştin-ortodoxă, îndeamnă pe toţi fii ţării să ia
atitudine faţă de un fenomen atât de nociv pentru familie, care se
dovedeşte a fi, printre altele, avortul.
Avortul
trebuie înţeles totdeauna ca o cale ce duce la moartea unui om, chiar
dacă intervine în urma contraceptivelor, la numai câteva clipe de la
concepţie. Din acel moment, celula nou formată reprezintă trupul unei
noi persoane umane, iar Dumnezeu dă sufletul acelei persoane.
Nu
putem să admitem că, deşi este microscopică, de o lună, două, trei,
sau chiar mai mare, acea fiinţă nu trebuie să aibă dreptul deplin la
viaţă, fiindcă nu s-a născut. Aşadar, nu ne putem pronunţa cu atâta
uşurinţă cu privire la dreptul unui om de a se naşte sau nu.
Tot
adevărat este că imaginile de la ecograf, din primele luni de sarcină,
arată clar că fiinţa umană are viaţă încă din primele clipe ale
concepţiei, chiar dacă aceasta are dimensiunile unui fir de nisip şi nu
are încă un nume.
Să
nu fim indiferenţi când miile de copii avortaţi în ţara noastră merg
zilnic spre crematoriile spitalelor. Oare cum priveşte Dumnezeu ţara
noastră, majoritar ortodoxă, care asistă cu indiferenţă la acest păcat
strigător la cer şi ce pedepse ne aşteaptă când sângele copiilor ucişi
vor cere dreptate de la El? Oare nu Mântuitorul spune: „Adevărat zic
vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie
Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40)?
Ce
inimă poate avea un cadru medical care acum asistă la o naştere,
îngrijindu-se atât de sănătatea mamei cât şi a copilului, iar peste un
timp taie în bucăţi alt pruncuşor, punând în pericol şi
viaţa mamei care a venit la avort? Pe de o parte lauzi copilul la
ecograf, pe de altă parte „cureţi” locul, omorând, la cerere, un copilaş
nevinovat!
Sub
pretextul lipsei de bani se omoară mulţi copii. Oare nu Dumnezeu
hrăneşte întreaga lume? Şi dacă are El grijă de păsările cerului, de
plante şi de animale, nu va avea grijă de o persoană umană pentru care
S-a răstignit din nemărginita Sa iubire? „Întru Tine m-am întărit din
pântece; din pântecele maicii mele Tu eşti acoperitorul meu; întru Tine
este lauda mea pururea” (Ps. 70,7). „Cel ce păzeşte pe prunci este
Domnul” (Ps. 114,6).„Naşterea de copii este mai mult o chestiune de
jertfă, şi mai puţin de mijloace materiale.”„Cei căsătoriţi nu trebuie
să evite numai nezămislirea, ci şi programarea copiilor. Să se lase cu
încredere în mâinile lui Dumnezeu şi să considere venirea fiecărui
copil, un mare dar dumnezeiesc.” (Părintele Epifanie I. Teodoropulos –
„Crâmpeie de viaţă”, Schitul românesc Lacu, Sf. Munte Athos, 2000, p.
155, 157).Părintele Cleopa spune că cel mai mare păcat al creştinilor
căsătoriţi este avortul şi că femeia care moare la naştere este martiră.
„Ar
trebui mai bine să nu se însoare cel care nu doreşte să facă copii,
decât să ajungă ucigaş de copii din pricina neînfrânării poftei”(Sf.
Clement Alexandrinul).
Constituţia
trebuie să garanteze protecţie legală tuturor fiinţelor umane de la
începutul vieţii (din momentul concepţiei) până la moartea naturală.
Dreptul
la viaţă este dreptul suprem şi fundamental al unei persoane. În
situaţia avorturilor la cerere, asistăm la o gravă discriminare asupra
persoanelor născute şi nenăscute.
Ce
trebuie să fac? Mă implic în lupta pentru viaţă: „Nimic nu-mi poate
aduce o mulţumire mai mare decât credinţa că datoria mea este să
contribui, pe măsura puterilor mele la scăderea nivelului de ignoranţă,
de degradare şi de mizerie de pe faţa acestui pământ minunat”(George
Eliot, 1819-1880).
Mă
informez şi spun şi altora: familiei, rudelor, prietenilor, vecinilor,
colegilor, adevărul despre avort, consecinţele şi riscurile sale asupra
sănătăţii fizice şi psihice ale mamei. „Adevărul vă va face liberi”
(Ioan 8,32). „Şi mai presus de toate: să mărturiseşti adevărul”(William
Shakespeare, 1546-1616).
„Să
facem ceea ce trebuie făcut în ciuda consecinţelor, în ciuda
obstacolelor şi pericolelor şi presiunilor, în asta constă moralitatea”
(John F. Kennedy, 1917-1963).
Făcând
parte din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, cred că
această nobilă datorie cade şi pe umerii noştri, mai ales că dorim să
ajutăm la schimbarea pozitivă a societăţii noastre româneşti de astăzi
şi de mâine.
Proiectul „Dreptul la viaţă” a fost înfiinţat
în 2006. Ne propunem să-i informăm pe tineri cu tot ce este necesar
pentru a-i determina să nu ajungă în situaţia de a face avort şi să
găsim soluţii cât mai eficiente în acest scop. Vizăm şi femeile care
deja au avortat, oferindu-le posibilitatea să-şi refacă sănătatea fizică
şi psihică şi să nu mai repete experienţa avortului. Colaborăm cu
Părintele Dănuţ Damaschin de la Biserica „Naşterea Domnului” din incinta
Maternităţii „Cuza-Vodă”, cu Asociaţia „Primul Pas” şi cu
Fundaţia „Solidaritate şi speranţă” şi cu Centrul de formare şi
consiliere „Sfinţii Arhangheli Milail şi Gavriil”. Activităţile noastre
constau în: rugăciuni la Biserica „Naşterea Domnului” şi Acatistul Sf.
Stelian la Capela Facultăţii de Teologie, difuzare de pliante şi
broşuri, discuţii cu tinerii în căminele studenţeşti, împărţit pliante
în cutiile poştale din Iaşi, campanii de informare în şcoli, conferinţe
cu tema „Dragoste şi responsabilitate”, Programul „Floarea Vieţii”, Programul „1 Iunie - Ziua Copilului născut şi nenăscut”, ş.a.
În
2009, dorim să reluăm aceste activităţi, să facem campanii de informare
şi să distribuim un număr de 10.000 de C.D-uri şi broşuri cu informaţii
despre avort şi contracepţie (cauze, riscuri, consecinţe, soluţii) în
cât mai multe şcoli din Iaşi. În acest scop cerem ajutorul tuturor celor
care pot sprijini în vreun fel această acţiune.
Să
ne ajute Bunul Dumnezeu la toată lucrarea cea bună, adusă în sprijinul
mamelor şi al copiilor care sunt în pericol de a fi avortaţi.
[Bogdan Alexandru Popescu - coordonator in perioada 2007-2011]
am ajuns, cu mila lui Dumnezeu, la marele Praznic al Nașterii
Domnului. Colindătorii bat la ușa sufletelor noastre pentru a ne
împărtăși vestea cea bună a Nașterii lui Hristos din Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu prin adumbrirea Duhului Sfânt. Inimile și
glasurile curate ale copiilor purtători de colind sfânt ne mărturisesc
adevărul că Dumnezeu S-a coborât pe pământ și a locuit printre noi
pentru a ne ridica la ceruri, făcându-ne părtași vieții celei veșnice și
nestricăcioase.
Toate aceste momente legate de nașterea și copilăria lui Hristos trezesc în noi dorul
după puritatea copilăriei, după căldura unei familii în care domnește
bucuria, armonia și pacea, dorul după o viață curată și sfântă pe care o
aflăm în fiecare copil nou născut în lume, deoarece „copilul este mai aproape decât noi de firea lucrurilor, mai aproape de Dumnezeu” (1).„Prunc, zice Profetul, s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (6).
„Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu” (12), pare să spună mama născătoare de mulți copii, precum Isaia profetul odinioară.
Am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, spre sfârșitul anului 2011 de la Nașterea lui Hristos. A fost un an în care Sfântul
Sinod al Bisericii noastre s-a aplecat cu mai multă atenție asupra
Sfintelor Taine ale Botezului și Cununiei ca fundamente ale familiei
creștine. Toți membrii
Bisericii au fost chemați ca, într-un fel sau altul, să mediteze la
perspectiva creștină în ceea ce privește nașterea, creșterea și educarea
copiilor. Nădăjduim ca această preocupare a întregii noastre Biserici față de familia creștină să aducă roadele așteptate, și anume: tinerii
să-și întemeieze familii creștine ferindu-se de desfrânare; în familii
să se nască, rod al iubirii dintre soț și soție, pruncii binecuvântați
de Dumnezeu; copiii să fie crescuți în frica de Dumnezeu, iubirea de
neam și rușinea de oameni, după cuvântul bătrânilor noștri înțelepți de
altădată.
