Biserica întreagă, Trupul tainic al lui Hristos, este prezentă în mod
simbolic pe Sfântul Disc în urma săvârsirii Proscomidiei: în mijloc, prin
agnet, Hristos însusi, Lumina cea adevărată şi Viata cea vesnică, iar prin
miride Maica Lui de-a dreapta, sfintii de-a stânga, iar dedesubt întreaga
adunare a bine-credincioşilor.
Miridele credincioşilor sunt asezate sub agnet
Credinciosii, atât cei vii cât şi cei adormiti, sunt reprezentati prin
miridele asezate sub agnet în stânga, respectiv dreapta acestuia. La acestea se adaugă cele trei miride
speciale scoase pentru cler (episcopi, preoti şi diaconi), conducătorii tării
şi pentru ctitori.
Mirida specială pentru ctitori
precum şi rugăciunile de pomenire generală a viilor şi a mortilor, desi sunt
mentionate de Sfântul Simeon al Tesalonicului în secolul al XV-lea, în prezent
sunt o particularitate a Liturghierelor românesti unde le întâlnim începând de
la jumătatea secolului al XIX-lea. Rugăciunea pentru vii este inspirată după
cea de la Litie dar are analogii cu formularul de pomelnic de la sfârsitul
Psaltirii şi cu dipticele anaforalei Sfântului Vasile cel Mare. Rugăciunea pentru pomenirea mortilor
este alcătuită după canoanele din sâmbetele morţilor (mosii de iarnă şi de
vară) . Ambele rugăciuni, desi de origine greacă, au ajuns la noi prin
influenta practicii Bisericii Ortodoxe Ruse unde însoteau anumite pomelnice.
Scoaterea miridelor pentru
credincioşi începe prin rostirea rugăciunilor de pomenire generală a viilor şi
a mortilor şi conţinuă cu pomenirea lor nominală, pentru fiecare nume
scotându-se câte o miridă din prescurile aduse împreună cu pomelnicul. În urma
tuturor preotul scoate o miridă pentru el însusi arătând prin aceasta că
mântuirea sa depinde de cei pe care este rânduit să-i păstorească şi să-i
pomenească.
Pomenirea credincioşilor
reprezintă raportarea tuturor şi a fiecăruia la jertfa lui Hristos
Unii credincioşi au ajuns la o
înţelegere a pomenirii la Proscomidie, ca un mijloc magic de rezolvare a
problemelor curente al cărui efect este direct proportional cu numărul
prescurilor împărtite concomitent la diverse biserici. Astfel se solicită
pomeniri pentru sănătate dar şi pentru izbăvire de vrăjmasi, pentru izbândă la proces,
pentru găsirea unui loc de muncă, pentru obţinerea vizei de plecare în
străinătate etc. Această înţelegere magică reprezintă însă o denaturare
grosolană a sensului cultului creştin.
Pomenirea de la Proscomidie, prin
caracterul ei de jertfă, reprezintă "raportarea tuturor şi a fiecăruia la
jertfa lui Hristos, adunarea şi rezidirea în jurul Agnetului a noii făpturi a
lui Dumnezeu" . Prin aducerea prescurii şi a pomelnicului la altar noi ne
aducem şi ne predăm lui Dumnezeu "pe noi însine şi unii pe altii şi toată
viaţa noastră". Biserica îi strânge astfel laolaltă, la fiecare Liturghie,
pe toţi membrii ei din toate vremurile. Miridele exprimă participarea noastră
la jertfa lui Hristos şi intrarea în comuniune cu Maica Domnului, cu sfintii şi
cu toată Biserica pământească, presupunând şi asumarea personală a Crucii lui
Hristos şi urmarea Lui (Mt. 16, 24). Bucătica de pâine scoasă pentru fiecare îl
distinge de ceilalti şi, în acelasi timp, îl apropie de Hristos şi de ceilalti.
Hristos stă în centrul Bisericii în stare de jertfă şi astfel o sfinteste şi o
înfătisează siesi ca Biserica mărită (Efes 5, 26-27). La fel şi Biserica,
fiecare mădular al trupului lui Hristos, îsi însuseste de aici starea de jertfă
fată de Hristos şi, prin Hristos, fată de semenii săi.
Miridele se scot spre
"pomenirea" de către Dumnezeu a fiecăruia căci "numai cei
pomeniti există plenar prin atentia ce le-o acordă Dumnezeu şi altii dintre
oameni. Cei pierduti din atentia tuturor şi mai ales a lui Dumnezeu se scufundă
într-un minus extrem de chinuitor al existentei" . Pomenirea de către
Dumnezeu înseamnă, în cele din urmă, nemurire şi viată vesnică.
Proscomidia ne descoperă, pe
Sfântul Disc, taina Bisericii şi imaginea lumii ce va să fie
"Vedem pe Însusi Iisus şi
întreagă Biserica Lui (…) Aceasta este taina cea mare. Dumnezeu între oameni şi
Dumnezeu în mijlocul dumnezeilor, care se îndumnezeiesc de la Cel ce după fire
este Dumnezeu, Care S-a Întrupat pentru dânsii. Aceasta este împărătia ce va să
fie şi petrecerea vieţii celei vesnice: Dumnezeu cu noi, văzut şi
împărtăsit".
Proscomidia ne pune în fată
icoana ordinii divine restaurate în care Hristos, Dumnezeu Omul se află în
stare de jertfă în mijlocul Bisericii sale, descoperindu-se astfel ca iubire
dăruită şi căreia Biserica îi răspunde, prin fiecare mădular al ei, prin iubire
jertfelnică ce îsi trage puterea din jertfa lui Hristos. Egocentrismul, păcatul
specific lumii căzute în care fiecare se vede pe sine ca un centru al
existentei şi care duce, în mod inevitabil, la separare şi luptă, este
înlăturat .
Dar Hristos, prin jertfa sa unică şi atotcuprinzătoare, a biruit
moartea şi S-a făcut pe sine început al Învierii tuturor celor care îsi
însusesc, în Biserică, starea sa de jertfă. Proscomidia ne descoperă astfel
vocatia fundamentală a făpturii şi anume vocatia pascală, de trecere de la
moarte la înviere.
Pomenirile nominale se fac, în
taină, la Proscomidie
Este regretabil faptul că în
multe parohii s-a ajuns, sub presiunea credincioşilor necatehizati, la mutarea
pomenirilor nominale de la Proscomidie în cadrul unor ectenii speciale din
Sfânta Liturghie. Acest din urmă act, pe lângă faptul că întrerupe în mod
deranjant desfăsurarea Sfintei Liturghii şi o prelungeste nejustificat,
afectează sensul Proscomidiei de adunare a tuturor în Biserică, în jurul
Mielului jertfit, de includere a jertfei noastre în jertfa Lui şi de
împărtăsire a noastră din jertfa Lui unică şi atotcuprinzătoare adusă Tatălui.
Din fericire, pastorala la început de mileniu a I.P.S. Andrei, Arhiepiscopul
Alba Iuliei, pune ordine în acest domeniu prin porunca expresă ca pomenirile să
se facă la Proscomidie, în taină, şi nu cu voce tare în timpul Sfintei
Liturghii.
Hristos în slavă acoperă
nevăzut şi conduce la mântuire lumea şi sufletele noastre
Ritualul acoperirii cinstitelor
daruri Îl arată pe Hristos, Mielul înjunghiat, care împărăteste şi descoperă în
lume împărătia lui Dumnezeu. Această împărătie rămâne, însă, ascunsă celor care
nu privesc cu ochii credintei.
Preotul, acoperind Sfântul Disc,
rosteste într-o notă de bucurie : "Domnul a împărătit, întru podoabă S-a
îmbrăcat..." (Ps. XCII) iar acoperind Sfântul Potir zice: "Acoperit-a
cerurile bunătatea Ta, Hristoase, şi de lauda Ta este plin tot pământul"
arătând că slava Lui este străvezie pentru ochii credintei. Acoperind apoi
Sfintele vase îi cerem lui Hristos să ne acopere cu acoperământul aripilor sale
şi să ne izbăvească de vrăjmasi. Recunoastem astfel că, în smerenia sa, Hristos
se acoperă împreună cu noi pentru a ne apăra de vrăjmasi şi a ne tine lângă El.
Apoi preotul îl binecuvintează pe Dumnezeu "cel ce a binevoit asa",
cădind cinstitele daruri.
Rugăciunea punerii înainte
concentrează în sine temele dezvoltate în ritualurile anterioare ale
Proscomidiei
Proscomidia se încheie cu
rostirea rugăciunii punerii înainte a darurilor care este, de altfel, partea
cea mai veche a rânduielii. Recunoscând că Hristos, Domnul, Dumnezeul şi
Mântuitorul nostru, este "pâinea cea cerească, hrana a toată lumea",
adică dăruire spre împărtăsire pentru a ne binecuvânta şi sfinti, îi cerem lui
Dumnezeu să binecuvânteze jertfa noastră şi să o primească în
"jertfelnicul său cel mai presus de ceruri" adică să ne facă părtasi
jertfei unice şi atotcuprinzătoare a lui Hristos. Cerându-i să ne facă părtasi
jertfei Mântuitorului, Îl rugăm să-i pomenească "pe cei ce au adus şi pe
cei pentru care s-au adus" jertfa noastră adică să adune întreaga Biserică
în jurul lui Hristos.
Numai acum, când jertfa Bisericii
a fost primită în jertfa Mântuitorului, poate să înceapă Sfânta Liturghie în care
Hristos este "Cel ce aduce şi Cel ce se aduce, Cel ce primeste şi Cel ce
se împarte", jertfa deplină şi Arhiereul desăvârsit.
[Pr. Florin Botezan]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu