Liturghia propriu-zisă, ca împreună slujire a preotului şi credincioşilor,
debutează cu binecuvântarea solemnă a Împărătiei Sfintei Treimi, mărturisire a
faptului că Sfânta Liturghie reprezintă intrarea Bisericii în Împărătia lui
Dumnezeu.
Dumnezeu - Cuvântul ne vorbeste şi apoi ni se oferă ca hrană.
Proscomidia fiind un ritual pregătitor săvârsit în taină de preot,
Liturghia, aşa cum se descoperă ea credincioşilor, este alcătuită din două
părti care au o structură paralelă şi sunt indisolubil legate: Liturghia
Cuvântului (a catehumenilor) şi Liturghia Euharistică (a credincioşilor). Fiul
şi Cuvântul lui Dumnezeu convoacă, vorbeste, se istoriseste şi, în cele din
urmă, se oferă pe Sine ca hrană .
La Liturghia Cuvântului, în timpul căreia în centrul Sfintei Mese se află
Sfânta Evanghelie, Dumnezeu Cuvântul ne vorbeste şi ni se împărtăseste prin
cuvânt: citirile din Sfânta Scriptură, predica, rugăciunea şi cântarea căci
"cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în cel ce m-a trimis pe Mine are
viată vesnică" (Ioan 5, 24) iar "cuvintele Mele duh sunt şi
viată" (Ioan 6, 23).
La Liturghia Euharistică în centrul Sfintei Mese se află Potirul euharistic
descoperindu-ne sensul principal al acesteia de împărtăsire cu Dumnezeu
Cuvântul întrupat, cu însusi Trupul şi Sângele Lui, căci "Cuvântul S-a
făcut trup" (Ioan 1, 14) şi "dacă nu veti mânca Trupul Fiului Omului
şi nu veti bea Sângele Lui, nu veti avea viată în voi" (Ioan 6, 53).
Liturghia Cuvântului se împlineşte în Liturghia Euharistică, cele două părti
ale Sfintei Liturghii realizând numai împreună întâlnirea deplină cu Hristos
cel Înviat şi intrarea Bisericii în Împărătia lui Dumnezeu.
Liturghia debutează prin slăvirea Împărătiei Sfintei Treimi
Sfânta Liturghie începe prin rostirea de către preot a binecuvântării mari:
"Binecuvântată este Împărătia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor". În limbaj liturgic "a binecuvânta" înseamnă "a
slăvi", "a lăuda" . Liturghia debutează asadar printr-o slăvire
a Împărătiei Sfintei Treimi scotând adunarea liturgică din conditiile
existentei căzute, din "lumea aceasta" şi raportându-o la Împărătia
lui Dumnezeu ("Împărătia Mea nu este din lumea aceasta" - Ioan 18,
36), Împărătie care vine ("Vie Împărătia Ta" ne rugăm în Tatăl nostru
- Luca 11, 2) şi a venit deja ("iată a ajuns la voi Împărătia lui Dumnezeu"
- Luca 11, 20).
Scopul Sfintei Liturghii este
intrarea în Împărătia lui Dumnezeu
După învătătura Traditiei şi a
Scripturii, Împărătia lui Dumnezeu este cunoasterea lui Dumnezeu, iubirea fată
de El, unirea cu El şi viaţa întru El . Este "dreptate şi pace şi bucurie
în Duhul Sfânt" (Rom. 14, 17).Este Împărătia iubirii între Dumnezeu şi noi
şi între noi însine. A binecuvânta această Împărătie înseamnă a recunoaste şi a
mărturisi că ea este valoarea supremă şi ultimă şi, ca urmare, a exprima
dorinta adunării liturgice de a intra în ea. Mai mult, binecuvântarea mare
afirmă scopul Sfintei Liturghii ca fiind intrarea în Împărătia lui Dumnezeu.
Binecuvântarea Împărătiei ne
îndreaptă astfel atentia, mintea şi inima spre unicul lucru de trebuintă,
intrarea în Împărătie, relevând faptul că încă din viaţa aceasta este posibil a
deveni părtasÎmpărătiei lui Dumnezeu. Sfânta Liturghie prilejuieste trăirea
anticipată a Împărătiei cerurilor şi prefigurarea ajungerii depline în ea.
Împărătia lui Dumnezeu este
extinderea iubirii Sfintei Treimi la noi
Binecuvântarea mare este o
mărturisire a Sfintei Treimi. "Prin întrupare oamenii au învătat mai întâi
că Dumnezeu este în trei feţe. Si cum Sfânta Liturghie este taina acestei
întrupări a Domnului, la începutul ei se cuvine să fie pusă în lumină şi să fie
propovăduită Treimea". În acelasi timp este o mărturisire că Împărătia lui
Dumnezeu este Împărătia Sfintei Treimi, a Tatălui ceresc iubitor, a Fiului
devenit prin întrupare Fratele cel mai iubitor al nostru şi a Duhului Sfânt,
curătitorul nostru de patimile care ne stăpânesc ca forme multiple ale
egoismului. Împărătia lui Dumnezeu este extinderea iubirii Sfintei Treimi la
noi, iubire căreia se cuvine să-i răspundem şi noi cu iubirea noastră fată de
Dumnezeu şi între noi. Este o Împărătie a dragostei în care comuniunea celor ce
fac parte din ea sporeste conţinuu în Sfânta Liturghie pentru a ajunge
desăvârsită în viaţa viitoare.
Binecuvântarea este şi o afirmare
a vesniciei Împărătiei lui Dumnezeu: "Binecuvântată este Împărătia
acum
şi pururea şi în vecii vecilor". Se subliniază astfel caracterul
eshatologic al Sfintei Liturghii, iesirea din timpul "acestei lumi"
şi intrarea în dimensiunea vesniciei.\
Împărătia ni s-a deschis prin
crucea Fiului lui Dumnezeu
Binecuvântând Împărătia Treimică,
preotul face semnul Sfintei Cruci cu Evanghelia deasupra antimisului.
Evanghelia este "icoana" Cuvântului lui Dumnezeu, de aceea, prin
însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, se subliniază faptul că Împărătia ni s-a
deschis prin şi în Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu care, luând firea umană, a
biruit moartea prin cruce arătându-ne iubirea vesnică a lui Dumnezeu pentru noi
şi descoperindu-ne că nu putem intra în această Împărătie decât prin jertfă,
asumându-ne crucea: "oricine voieste să vină după Mine să se lepede de sine,
să-si ia crucea şi să-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34).
Împărătia lui Dumnezeu este
nedespărtită de cruce, dar în ea nu intrăm ca indivizi ci ca persoane unite în
Biserică. "Toată Sfânta Liturghie este miscarea comunitătii în duhul de
jertfă a lui Hristos spre unirea deplină cu Hristos cel jertfit şi înviat şi
spre jertfirea reciprocă între ei din puterea jertfei Lui". Unirea
comunitătii cu Hristos cel jertfit se face pentru a se aduce şi ea împreună cu
El jertfă Tatălui şi astfel să se realizeze Împărătia Treimii în toate.
Împărtăsirea Bisericii din jertfa lui Hristos, exprimată simbolic de rânduiala
Proscomidiei, se împlineşte astfel în cadrul Sfintei Liturghii.
Puterea Împărătiei lui
Dumnezeu constă în Duhul Sfânt
Binecuvântarea Împărătiei lui
Dumnezeu este o cerere ca ea să vină la noi şi ca noi să fim înăltati la ea.
Afirmăm astfel sensul profund al slujirii divine în general şi al Sfintei
Liturghii în special şi anume "pregustarea" Împărătiei lui Dumnezeu
care, desi nevăzută "lumii acesteia", se află deja în mijlocul nostru
(Luca 11, 20). Puterea acestei Împărătii constă în Duhul Sfânt prin care
Dumnezeu vine în noi. Duhul Sfânt este Duhul libertătii care ne arată fii
liberi ai Tatălui ceresc (Romani 8, 15; II Corinteni 13, 17) şi ne curăteste de
toată întinăciunea păcatului dacă ne pocăim cu sinceritate. De aceea în
Împărătia lui Dumnezeu toţi suntem împărati şi fii ai Celui Preînalt, eliberati
de egoism şi uniti în iubire jertfelnică. Perspectiva de a deveni părtasi, în
Duhul Sfânt, Împărătiei lui Dumnezeu şi putinta pregustării acesteia ne
descoperă Sfânta Liturghie ca o sărbătoare adevărată, plină de lumină.
"Amin"-ul este
mărturisirea dorintei de a fi părtasi Împărătiei lui Dumnezeu
"Amin"-ul rostit de
comunitate ca răspuns la binecuvântare având sensul de "asa să fie",
exprimă participarea plină de bucurie a tuturor celor prezenti la Liturghie, la
lucrarea sfântă care începe. Este o mărturisire a dorintei credincioşilor de a
fi părtasi Împărătiei lui Dumnezeu şi a încrederii că se vor învrednici de
această bucurie. Dar "amin"-ul rostit ne şi responsabilizează
deoarece în Împărătia lui Dumnezeu nu intră nimic necurat sau întinat
(Apocalipsa 21, 27; Efeseni 5, 5) şi, ca urmare, cel ce vine la Liturghie se
cuvine să-i aducă lui Dumnezeu pocăintă pentru păcatele sale .
Concluzie
Binecuvântarea mare, desi a fost
introdusă în rânduiala Liturghiei abia în secolul al XI-lea, a devenit un
moment esenţial al acesteia, cu profunde implicatii, pe care am încercat să le
deslusim în cele de mai sus. Binecuvântarea marchează începutul Sfintei
Liturghii şi, de aceea, este foarte important ca, din acest moment, cu totii,
clerici şi credincioşi, adunati în Biserică, fiecare la locul său, să înceteze
orice altă activitate îndreptându-si întreaga atentie spre participarea la
Sfânta Liturghie care este, cu adevărat, intrarea noastră în Împărătia lui
Dumnezeu.
[Pr. Florin Botezan]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu