Ectenia morţilor

      




     Liturghierele românesti şi slave asează, după ectenia întreită, ectenia morţilor preluată din slujba panihidei. Aşezarea ecteniei mortilor dupa ectenia întreita şi ca o prelungire a acesteia este justificata de sensul ecteniei întreite de rugăciune a Bisericii pentru nevoile fiecaruia, inclusiv ale celor mutati de la noi. Ectenia mortilor este o cerere staruitoare, izvorâta din dragoste, ca mila lui Dumnezeu sa se reverse şi asupra celor adormiti. Rostirea ecteniei mortilor nu este obligatorie la fiecare Sfânta Liturghie ci, potrivit indicatiilor din Liturghier, numai atunci când se face pomenirea mortilor. 

Sâmbata este ziua pomenirii morţilor

        Potrivit tradiţiei ortodoxe sâmbata, ziua a saptea, ziua în care creatia este recunoscuta drept "buna foarte", ziua lumii acesteia, este, în acelasi timp, zi de sarbatoare şi zi a mortii. "Este o sarbatoare deoarece lumea aceasta şi timpul ei ne spun ca Hristos a învins moartea şi a instaurat Împaratia Sa, deoarece Întruparea, moartea şi Învierea Sa reprezinta plinirea creatiei întru care Dumnezeu S-a bucurat la începuturi. Este ziua mortii deoarece în moartea lui Hristos lumea a murit iar mântuirea, plinirea şi transfigurarea ei sunt dincolo de mormânt, în veacul ce va sa fie. Toate sâmbetele anului liturgic îsi dobândesc întelesul de la doua sâmbete importante: aceea a învierii lui Lazar (ajunul Floriilor n.n.), care a avut loc în lumea aceasta şi care este vestirea şi încredintarea învierii celei de obste şi Sfânta şi Marea Sâmbata a Pastelui când moartea însasi a fost schimbata şi a devenit puntea catre viaţa noua a noii creatii". Sâmbata este, pentru toate acestea, ziua pomenirii mortilor în nadejdea învierii. În mod special, în câteva sâmbete de peste an se face pomenirea generala a mortilor şi anume în sâmbata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne (mosii de iarna), sâmbata dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (mosii de vara), prima sâmbata din luna noiembrie (mosii de toamna).

        În secolul al XVIII, la Sfântul Munte Athos s-a iscat o puternica controversa pe tema zilelor când se face pomenirea mortilor. Gruparea traditionalista a "colivarilor" (numiti astfel ironic de catre adversari), având ca exponenti de frunte pe Macarie al Corintului (1731-1805) şi pe Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809), sustinea respectarea riguroasa a tradiţiei Bisericii potrivit careia pomenirea mortilor se face numai sâmbata. Adversarii lor erau adeptii obiceiului creat în timp potrivit caruia pomenirile mortilor se pot face în orice zi a saptamânii, chiar şi duminica. Raspunsul Patriarhiei ecumenice la aceasta disputa a fost ca "cei ce savârsesc pomenirea celor adormiti sâmbata fac bine, iar cei care o savârsesc duminica nu sunt vrednici de osânda (...) cum de altfel e obiceiul şi în bisericile din cetati, şi anume de a savârsi pomenirea mortilor duminica din pricina adunarilor creştinilor ce se strâng atunci". Dupa cum reiese şi din acest raspuns, din punct de vedere liturgic, sâmbata este cea mai potrivita zi pentru savârsirea pomenirii mortilor. Dar, din ratiuni pastorale, în special la parohii, aceasta pomenire se poate face şi duminica, ziua în care întreaga comunitate este adunata şi ne putem ruga cu totii pentru cei adormiti care sunt împreuna madulare cu noi ale Trupului lui Hristos, Biserica (cu conditia ca la parastas sa ramâna întreaga comunitate).

        În concluzie, la Liturghie ectenia mortilor se pune sâmbata, iar în duminici şi sarbatori, atunci când sunt parastase, preotul poate sa o puna sau nu. 

Tâlcuirea ecteniei morţilor

 

        Ectenia mortilor începe cu invocarea şi marturisirea milei lui Dumnezeu dupa modelul psalmului 50, repetând una din cererile ecteniei întreite: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, rugămu-ne ?ie, auzi-ne şi ne miluieşte. Ne rugam ca marea mila a lui Dumnezeu sa se reverse asupra noastra, a tuturor madularelor Bisericii, vii şi adormiti. Când spunem "noi" ne rugam pentru iertarea pacatelor noastre, a celor prezenti în biserica, pentru ca rugăciunea noastra sa capete putere. Dar, spunând "noi" îi includem şi pe cei adormiti, de care nu suntem despartiti total ci cu care suntem uniti în Hristos. Asupra lor se va concentra de acum rugăciunea noastra: 

        Înca ne rugam pentru odihna sufletelor adormitilor robilor lui Dumnezeu (N) şi pentru ca sa se ierte lor toata greseala cea de voie şi cea fara de voie. Sufletul omului nu-si poate gasi odihna decât în Dumnezeu. Pacatul savârsit cu voie sau fara de voie ne desparte de Dumnezeu împiedicându-ne sa intram în comuniune cu El. Ruptura produsa de pacat în noi devine mult mai apasatoare dupa moarte când, în lumina lui Hristos, ne înţelegem pacatele ca esecuri existentiale, ca tradari ale menirii noastre de afi chip şi asemanare a lui Dumnezeu şi de a înainta într-o comuniune tot mai deplina cu El. De aceea ne rugam pentru iertarea pacatelor celor adormiti ca astfel ei sa gaseasca odihna în Dumnezeu. 

Ca Domnul Dumnezeu sa aseze sufletele lor unde dreptii se odihnesc. Mila lui Dumnezeu, Împaratia Cerului şi iertarea pacatelor lor, de la Hristos, Împaratul Cel fara de moarte şi Dumnezeul nostru, sa cerem.

Comuniunea cu Dumnezeu înseamna comuniunea cu toţi sfintii care si-au gasit odihna în El, înseamna împartasirea de mila lui Dumnezeu şi intrarea în Împaratia Sa şi are ca conditie iertarea pacatelor. Odihna pe care o cerem pentru cei adormiti nu este o stare negativa, de inactivitate, ci o bucurie de Împaratia cerurilor, care e comuniunea tuturor şi e plina de toate bunatatile spirituale. Odihna aceasta e viaţa, o viaţa în care gustam, simtim, ne asimilam toate bunatatile spirituale care se revarsa din Dumnezeu şi din comuniunea cu semenii cu care suntem uniti în Dumnezeu . Toate acestea caracterizeaza odihna în "sânul lui Avraam" iar "sânul lui Avraam", ca stramos al lui Hristos ca om, e Hristos însusi, spune Sfântul Atanasie. De aceea rugăciunea noastra se îndreapta spre Hristos pe care-L marturisim Împarat şi Dumnezeu al nostru. El nu este un împarat obisnuit ci, ca Cel ce învins moartea, este Împarat fara de moarte şi Dumnezeu. 

Ectenia conţinua cu o rugăciune rostita de catre preot:

        Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul- Rugăciunea debuteaza cu o marturisire biblica despre Dumnezeul nostru preluata di Vechiul Testament (Numeri 16, 22 şi 27, 16). Termenul de "trup" este folosit aici în sensul fiintei umane depline, trup şi suflet, sens pe care îl regasim şi atunci când se spune ca "Cuvântul trup s-a facut" (Ioan 1, 14) şi ca Duhul lui se pogoara "peste tot trupul" (F.A. 2, 17; Ioil 2, 28) la Cincizecime. Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul este Dumnezeul îngerilor şi al oamenilor, Dumnezeul celor aflati în trup şi al celor adormiti.

        Care ai calcat moartea şi pre diavolul ai surpat şi ai daruit viaţa lumii Tale - Prin Întruparea, Patima şi Învierea sa Fiul Lui Dumnezeu a calcat moartea şi a surpat stapânirea diavolului daruind viaţa lumii. Pentru aceasta îndraznim sa ne rugam în conţinuare pentru odihna sufletelor celor adormiti, aratând valoarea unica a fiecaruia prin pomenirea lui nominala.

        Însuti Doamne, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai (N), în loc luminat, în loc cu verdeata, în loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, întristarea şi suspinarea. - Locul luminat în care ne rugam sa-si gaseasca odihna este Împaratia lui Dumnezeu, Ierusalimul cel de sus care "nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi faclia ei este Mielul" (Apocalipsa 21, 23). Locul de verdeata este pomul vieţii care creste lânga râul vieţii facând rod de douasprezece ori pe an şi ale carui frunze sunt spre tamaduirea neamurilor (Apocalipsa 22, 1-2). Textul face trimitere de asemenea la imaginea pastorului celui bun care îsi paste turma la loc de verdeata (Psalmul 22). Imparatia lui Dumnezeu pe care o cerem pentru cei adormiti este locul adevaratei odihne proorocit de Isaia (Isaia 51, 11) de unde a fugit toata durerea, întristarea şi suspinul: "Si va sterge orice lacrima din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigat, nici durere nu vor mai fi, caci cele dintâi au trecut" (Apocalipsa 21, 4).

Si iarta lor, ca un Dumnezeu bun şi Iubitor de oameni, toata gresala ce au savârsit cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul. - Pentru a putea dobândi odihna cea vesnica sufletele au nevoie de iertarea pacatelor savârsite în viaţa cu cuvântul (Va spun ca pentru orice cuvânt desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala în ziua judecatii - Matei 12, 36), cu lucrul sau cu gândul (Eu însa va spun voua: Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a şi savârsit adulter cu ea în inima lui - Matei 5, 28).

        Ca nu este om care sa fie viu şi sa nu greseasca. Numai Tu Singur esti fara de pacat; dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tau adevarul - Cu constiinta pacatoseniei noastre (Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi însine şi adevarul nu este întru noi - I Ioan 1, 8) venim înaintea celui singur fara de pacat (Cine dintre voi Ma vadeste de pacat? - Ioan 8, 46) care este Însusi Adevarul (Eu sunt Calea, Adevarul şi Viata - Ioan 14, 6). 

         Ca Tu esti învierea şi viaţa şi odihna adormitilor robilor Tai (N), Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Tie slava înaltam, împreuna şi Celui fara de început al Tau Parinte şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţa facatorului Tau Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor - Hristos este viaţa şi învierea noastra, "locul luminat", "locul de verdeata", "locul de odihna" pentru ca este unit dupa fiinta cu Tatal cel fara de început şi cu Duhul de viaţa facator. 

Întru fericita adormire, vesnica odihna da, Doamne, sufletelor adormitilor robilor Tai, celor ce s-au pomenit acum, şi le fa lor vesnica pomenire.

        În final cerem vesnica pomenire a celor adormiti caci "a pomeni pe cineva înseamna a trimite spre acela un curent de viaţa. Iar a-l pomeni neîncetat înseamna a trimite spre el un curent neîntrerupt şi vesnic de viaţa. A pomeni în veci înseamna deci a tine vesnic în viaţa pe cel pomenit". Suntem datori sa tinem în noi pomenirea celor dragi, a înaintasilor nostri, a fratilor nostri întru Hristos, în dorinta de a-i întâlni pe toţi în Împaratia lui Dumnezeu. "Cerând lui Dumnezeu pomenirea vesnica a unor persoane aratam nu numai valoarea eterna a acelor persoane şi voinţa noastra de iubire netrecatoare a lor, ci şi raspunderea noastra pentru eternitatea lor fericita; afirmam ca şi de noi depinde eternitatea lor fericita".

[Pr. Florin Botezan]