duminică, 11 septembrie 2011

Ce este Sf Antimis?

        Sfârsitul Liturghiei catehumenilor (Cuvântului) şi începutul Liturghiei credincioşilor (euharistica) se întrepatrund prin doua acte savârsite concomitent: rostirea ecteniei catehumenilor şi desfacerea antimisului. 

Sfânta Liturghie poate fi savârsita numai pe antimis

        Antimisul este o bucata de pânza de in sau de matase, în forma dreptunghiulara, cu laturile de 50-60 cm, având imprimata scena punerii Domnului în mormânt. La noi şi la rusi antimisul are cusute în el sfinte moaste pe când la greci acestea lipsesc. Toate antimisele cuprind însa numele parohiei, hramul bisericilor carora sunt destinate şi semnatura episcopului locului. Ele se schimba de fiecare data când se instaleaza un nou episcop.
      Termenul de antimis vine din limba greaca de la cuvintele anti (în loc de) şi minsos (masa) însemnând asadar "în loc de masa". El este obligatoriu pentru slujirea Sfintei Liturghii, în caz de nevoie Sfânta Liturghie putând fi savârsita şi în afara bisericii dar numai pe antimis. Antimisul sta în permanenta pe Sfânta Masa, sub Sfânta      Evanghelie, îndoit şi învelit într-o pânza protectoare numita iliton.
      La Sfânta Liturghie, dupa citirea din Evanghelie aceasta este asezata mai în fata pe Sfânta Masa, lasând locul antimisului care este desfacut de catre preot în timpul rostirii ecteniei catehumenilor şi însemnat cu semnul Sfintei Cruci la rostirea ecfonisului. 

Antimisul este "delegatia" pe care episcopul o da preotului spre a savârsi Sfânta Liturghie
     Antimisul are în acelasi timp un rol practic şi o profunda semnificatie teologica. Rolul practic consta în aceea ca pe antimisul desfacut vor fi asezate Sfântul Potir şi Sfântul Disc iar eventualele particele din Sfintele Daruri care vor cadea pe el vor putea fi adunate evitându-se profanarea. Semnificatia teologica a antimisului vine din legatura lui cu episcopul locului a carui semnatura o poarta întotdeauna. 
        "Biserica locala ca entitate având un statut eclesiologic plenar este dioceza episcopala" arata Mitropolitul Ioannis Zizioulas exprimând învatatura din totdeauna a Bisericii. Episcopul, în calitate de chip al lui Hristos a fost dintru început şi în chip natural centrul în jurul caruia gravita toata viaţa religioasa a obstii creştine din fiecare Biserica locala . În primele secole creştine episcopul prezida toate adunarile de cult, el fiind savârsitorul de drept al slujbelor şi în special al Sfintei Liturghii. La Liturghie întreaga Biserica locala se aduna în jurul episcopului exprimând unitatea ei ca Trup al Lui Hristos. Aceasta calitate de savârsitor de drept al Sfintei Liturghii episcopul o are în conţinuare şi o va avea cât va fi Biserica. Dar, din cauza înmultirii numarului creştinilor, a devenit imposibila adunarea tuturor credincioşilor dintr-o Biserica locala la o singura Sfânta Liturghie slujita de episcop. Ca urmare episcopul deleaga preoti ca, în numele lui sa slujeasca Sfânta Liturghie şi sa pastoreasca parohiile. "Numai acea Euharistie este reala, arata Sfântul Ignatie al Antiohiei, care o savârseste episcopul sau cel caruia i-a încredintat el savârsirea ei". Antimisul, purtând semnatura episcopului şi având mentionata parohia careia îi este destinat este tocmai "delegatia" pe care episcopul o da preotului spre a savârsi Sfânta Liturghie şi a pastorii parohia respectiva. De aceea antimisele se schimba întotdeauna la instalarea unui nou episcop. 

Antimisul vadeste Sfânta Liturghie ca centru al parohiei şi al vieţii ei întregi

        "Antimisul a aparut din necesitatea de a pune în concordanta sensul Euharistiei - ca o lucrare a întregii Biserici care exprima unitatea ei prin slujirea episcopului, cu necesitatea de a satisface multiplele adunari euharistice". Antimisul arata ca nu numai din punct de vedere administrativ ci şi calitativ, ontologic, parohia nu este Biserica deplina ci numai în unire cu alte parti poate trai plinatatea Bisericii. "Parohia fiind doar o parte, legata de plinatatea Bisericii, ea primeste tot timpul aceasta plinatate şi se descopera ea însasi acestei plinatati numai în episcop şi prin episcop; în acest sens, parohia depinde de episcop şi, prin el, de întregul Bisericii. Pe de alta parte, darul Bisericii facut parohiei este Euharistia, prin care fiecare parohie participa în întregime la Hristos, primeste toata plinatatea darurilor harice şi se identifica pe sine cu Biserica. De aici urmeaza şi dependenta Euharistiei de episcop, de încredintarea lui şi, totodata, vadirea Euharistiei ca centru al parohiei şi al vieţii ei întregi". 
        Toate acestea sunt exprimate de antimis şi ne sunt reamintite de desfacerea lui pe Sfânta Masa ca act pregatitor pentru începerea Liturghiei credincioşilor (euharistica) la care participa şi slujesc credincioşii alaturi de clerici şi în comuniune cu episcopul pentru a aduce jertfa euharistica "cu o gura şi o inima" şi pentru a primi toţi darul vieţii celei noi în Hristos prin împartasirea cu Trupul şi Sângele Domnului şi a se arata astfel ca Biserica, Trup al lui Hristos.
[Pr. Florin Botezan]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu