Sfârsitul Liturghiei
catehumenilor (Cuvântului) şi începutul Liturghiei credincioşilor (euharistica)
se întrepatrund prin doua acte savârsite concomitent: rostirea ecteniei
catehumenilor şi desfacerea antimisului.
Sfânta Liturghie poate fi
savârsita numai pe antimis
Antimisul este o bucata de pânza
de in sau de matase, în forma dreptunghiulara, cu laturile de 50-60 cm, având
imprimata scena punerii Domnului în mormânt. La noi şi la rusi antimisul are
cusute în el sfinte moaste pe când la greci acestea lipsesc. Toate antimisele
cuprind însa numele parohiei, hramul bisericilor carora sunt destinate şi
semnatura episcopului locului. Ele se schimba de fiecare data când se
instaleaza un nou episcop.
Termenul de antimis vine
din limba greaca de la cuvintele anti (în loc de) şi minsos (masa) însemnând
asadar "în loc de masa". El este obligatoriu pentru slujirea Sfintei
Liturghii, în caz de nevoie Sfânta Liturghie putând fi savârsita şi în afara
bisericii dar numai pe antimis. Antimisul sta în permanenta pe Sfânta Masa, sub
Sfânta Evanghelie, îndoit şi învelit într-o pânza protectoare numita iliton.
La Sfânta Liturghie, dupa
citirea din Evanghelie aceasta este asezata mai în fata pe Sfânta Masa, lasând
locul antimisului care este desfacut de catre preot în timpul rostirii ecteniei
catehumenilor şi însemnat cu semnul Sfintei Cruci la rostirea ecfonisului.
Antimisul este "delegatia"
pe care episcopul o da preotului spre a savârsi Sfânta Liturghie
Antimisul are în acelasi timp un rol practic şi
o profunda semnificatie teologica. Rolul practic consta în aceea ca pe
antimisul desfacut vor fi asezate Sfântul Potir şi Sfântul Disc iar eventualele
particele din Sfintele Daruri care vor cadea pe el vor putea fi adunate evitându-se
profanarea. Semnificatia
teologica a antimisului vine din legatura lui cu episcopul locului a carui
semnatura o poarta întotdeauna.
"Biserica locala ca entitate
având un statut eclesiologic plenar este dioceza episcopala" arata
Mitropolitul Ioannis Zizioulas exprimând învatatura din totdeauna a Bisericii.
Episcopul, în calitate de chip al lui Hristos a fost dintru început şi în chip
natural centrul în jurul caruia gravita toata viaţa religioasa a obstii
creştine din fiecare Biserica locala . În primele secole creştine episcopul
prezida toate adunarile de cult, el fiind savârsitorul de drept al slujbelor şi
în special al Sfintei Liturghii. La Liturghie întreaga Biserica locala se aduna
în jurul episcopului exprimând unitatea ei ca Trup al Lui Hristos. Aceasta
calitate de savârsitor de drept al Sfintei Liturghii episcopul o are în
conţinuare şi o va avea cât va fi Biserica. Dar, din cauza înmultirii numarului
creştinilor, a devenit imposibila adunarea tuturor credincioşilor dintr-o
Biserica locala la o singura Sfânta Liturghie slujita de episcop. Ca urmare
episcopul deleaga preoti ca, în numele lui sa slujeasca Sfânta Liturghie şi sa
pastoreasca parohiile. "Numai acea Euharistie este reala, arata Sfântul
Ignatie al Antiohiei, care o savârseste episcopul sau cel caruia i-a
încredintat el savârsirea ei". Antimisul, purtând semnatura episcopului şi
având mentionata parohia careia îi este destinat este tocmai "delegatia"
pe care episcopul o da preotului spre a savârsi Sfânta Liturghie şi a pastorii
parohia respectiva. De aceea antimisele se schimba întotdeauna la instalarea
unui nou episcop.
Antimisul vadeste Sfânta
Liturghie ca centru al parohiei şi al vieţii ei întregi
"Antimisul a aparut din
necesitatea de a pune în concordanta sensul Euharistiei - ca o lucrare a
întregii Biserici care exprima unitatea ei prin slujirea episcopului, cu
necesitatea de a satisface multiplele adunari euharistice". Antimisul arata
ca nu numai din punct de vedere administrativ ci şi calitativ, ontologic,
parohia nu este Biserica deplina ci numai în unire cu alte parti poate trai
plinatatea Bisericii. "Parohia fiind doar o parte, legata de plinatatea
Bisericii, ea primeste tot timpul aceasta plinatate şi se descopera ea însasi
acestei plinatati numai în episcop şi prin episcop; în acest sens, parohia
depinde de episcop şi, prin el, de întregul Bisericii. Pe de alta parte, darul
Bisericii facut parohiei este Euharistia, prin care fiecare parohie participa
în întregime la Hristos, primeste toata plinatatea darurilor harice şi se
identifica pe sine cu Biserica. De aici urmeaza şi dependenta Euharistiei de
episcop, de încredintarea lui şi, totodata, vadirea Euharistiei ca centru al
parohiei şi al vieţii ei întregi".
Toate acestea sunt exprimate de
antimis şi ne sunt reamintite de desfacerea lui pe Sfânta Masa ca act
pregatitor pentru începerea Liturghiei credincioşilor (euharistica) la care
participa şi slujesc credincioşii alaturi de clerici şi în comuniune cu
episcopul pentru a aduce jertfa euharistica "cu o gura şi o inima" şi
pentru a primi toţi darul vieţii celei noi în Hristos prin împartasirea cu
Trupul şi Sângele Domnului şi a se arata astfel ca Biserica, Trup al lui
Hristos.
[Pr. Florin Botezan]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu