Ectenia mare ne învată ierarhia creştină a valorilor îndemnându-ne să ne rugăm mai întâi pentru dobândirea Împărătiei lui Dumnezeu (pacea de sus şi mântuirea sufletului) şi pentru Biserică. Dar rugăciunea îmbrătisează apoi viaţa întreagă ("toate celelalte" - Matei 6, 33), chiar şi sub aspectele ei materiale, mărturisind prin aceasta că "toată darea cea bună şi tot darul desăvârsit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor" (Iacov 1, 17). Astfel, în cea de a doua parte a ecteniei mari ne rugăm pentru conditiile exterioare ale vieţii, ca acestea să ne permită o vietuire duhovnicească.
Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii tării noastre, pentru mai marii oraselor şi ai satelor şi pentru iubitoarea de Hristos oaste, Domnului să ne rugăm. "
Creştinii locuiesc în lume dar nu sunt din lume", "se supun legilor rânduite de stat dar prin felul lor de viată biruiesc legile" se afirmă într-una din primele scrieri creştine . Ca locuitori în lume, de-a lungul întregii istorii, creştinii au căutat să împlinească îndemnul scripturistic de a se supune "înaltelor stăpâniri" (Romani 13, 1) chiar şi în vremuri de prigoană, dând Cezarului ce-i al Cezarului (Matei 22, 21; Romani 13, 7), fără însă a face compromisuri dându-i Cezarului cele ce se cuvin lui Dumnezeu. În acest sens Biserica se roagă pentru conducători ca acestia să asigure cadrul necesar desfăsurării lucrării ei mântuitoare, cu atât mai mult cu cât suntem datori să-i iubim şi să ne rugăm pentru toţi oamenii, chiar şi pentru vrăjmasi.
Rugăciunea pentru conducători este asadar o parte firească a ecteniei mari, nedepinzând de vrednicia celor ce detin puterea în stat. Înteleasă în mod gresit, mai ales de către cei din afara Bisericii, ca o formă de obedientă fată de autorităti, rugăciunea pentru conducători a fost înlocuită, imediat după Revolutia din decembrie 1989, cu rugăciunea pentru popor şi armată. După câtiva ani de confuzie în acest domeniu, s-a reintrat în normalitate prin stabilirea de către Sfântul Sinod a actualei formule, similară celei folosite de Biserica Greacă, în care ne rugăm pentru popor, pentru conducătorii tării şi cei locali şi pentru armata care asigură păstrarea ordinii de drept şi apărarea tării.
Pentru sfânt locasul acesta, tara aceasta, pentru toate orasele şi satele şi pentru cei ce cu credintă vietuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm. "
Ce este sufletul în trup, aceea sunt creştinii în lume. Sufletul este răspândit în toate mădularele trupului, iar creştinii în toate orasele lumii … dar ei tin lumea" . Precum sufletul dă viată trupului, rugăciunea Bisericii tine lumea. Cererea de mai sus este o expresie a rugăciunii Bisericii pentru întreaga lume şi pentru toţi oamenii începând cu cei în mijlocul cărora trăim. Acest lucru este şi mai evident în forma originară a acestei cereri, păstrată de Molitfelnic la rânduiala sfestaniei, în care ne rugăm "pentru orasul şi tara aceasta (deoarece pentru locasne-am rugat mai înainte), pentru toate orasele şi satele şi pentru cei ce cu credinţă vieţuiesc într-însele".
Pentru bună-întocmirea văzduhului, pentru îmbelsugarea roadelor pământului şi pentru vremuri pasnice, Domnului să ne rugăm.
Alcătuită într-o vreme când îndeletnicirile oamenilor erau legate direct de starea vremii şi de rodnicia pământului, este o cerere pentru conditii prielnice ca să ne putem bucura de roadele muncii noastre. Prin aceasta recunoastem necesitatea efortului propriu în asigurarea existentei ("dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce" - I Tes. 3, 10), dar mărturisim în acelasi timp că fără ajutorul lui Dumnezeu toată osteneala noastră este în zadar. În zilele noastre, când multi, orbiti de progresul tehnologic, au ajuns să nu-si mai pună încrederea în Dumnezeu ci în tehnologie, această cerere ne îndreaptă mintea şi inima spre Dumnezeu, singurul care poate da sens ostenelilor noastre dăruindu-ne ploi şi soare la vreme potrivită, belsug de roade ("nici cel ce sădeste nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească" - I Cor. 3, 7) şi pace în lume ca să ne putem bucura de aceste roade.
Pentru cei ce călătoresc pe uscat, pe ape şi prin aer, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiti şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Ne rugăm acum pentru toţi cei care din binecuvântate pricini nu sunt împreună cu noi la Sfânta Liturghie dar care, aflati în situatii deosebite, au în mod special nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Împreună alcătuim Trupul lui Hristos şi, de aceea, îi purtăm pe toţi în inima şi în rugăciunile noastre potrivit îndemnului Sfântului Pavel: "Aduceti-vă aminte de cei închisi, ca şi cum ati fi închisi cu ei; aduceti-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucât şi voi sunteti în trup" (Evrei 13, 3).
În conţinuare Liturghierul românesc cuprinde precizarea că aici se pot adăuga cereri speciale. Totusi, având în vedere caracterul de rugăciune atotcuprinzătoare pentru întreaga lume al ecteniei mari, credem că este preferabil a nu se adăuga decât, cel mult, cereri cu caracter general şi în nici un caz pomeniri nominale. Cererile speciale sunt specifice ecteniei întreite, rugăciunea în care Biserica se apleacă spre trebuintele deosebite ale fiecăruia.
Pentru ca să fim izbăviti noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
Ca o concluzie a cererilor care se referă la conditiile exterioare ale vieţii, ne rugăm ca noi, cei ce ne-am adunat la Sfânta Liturghie, noi cei din Biserică, noi oamenii, să fim scăpati de toate necazurile, de mânia lui Dumnezeu, de primejdiile şi nevoile ce le atragem asupra noastră datorită păcatelor.
Apără, mântuieste, miluieste şi ne păzeste pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Adresată de către preot, în numele comunitătii, direct lui Dumnezeu, este concluzia şi sinteza întregii succesiuni de cereri cuprinse în ectenia mare. Ne rugăm lui Dumnezeu ca în dar, cu harul Său, şi nu pentru vreun merit al nostru (Romani 3, 24) să ne apere de vrăjmasii văzuti şi nevăzuti, să ne mântuiască dăruindu-ne Împărăţia Sa prin mila Sa şi să ne păzească de tot răul şi de căderea în ispită. Este strigătul plin de încredere al copiilor către părintele lor evocând imaginea biblică a păsării care îsi ocroteste puii sub aripile sale (Psalmii 16, 8; 56, 2; 60, 4; 62, 8; 90,4; Matei 23, 37).
Această cerere este distinctă de cea precedentă ("Pentru ca să fim noi izbăviti …"), practica unirii celor două fiind gresită deoarece denaturează sensul lor lăsând să se înteleagă că invocarea harului lui Dumnezeu o facem numai pentru a scăpa de greutătile exterioare. De altfel ecteniile mici vor păstra, în conţinuare, după îndemnul de a ne ruga "în pace", numai această ultimă cerere sintetică şi conclusivă care se împlineşte în îndemnul final de a ne asuma vocatia de jertfă după modelul Maicii Domnului şi al tuturor sfintilor:
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfintii pomenindu-o, pe noi însine şi unii pe altii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Despărtită în două în ultimele editii ale Liturghierului românesc, formula corectă (asa cum o regăsim în Molitfelnic) este cea redată aici, mai precis "Pe Prea Sfânta … Fecioara Maria cu toţi sfintii pomenindu-o …" deoarece primul aliniat este o argumentare pentru cel de al doilea.
Împlinind prin Sine totul, fiind Viata însăsi, Hristos a acceptat starea de jertfă curată pentru ca, intrând la Tatăl Lui în această stare, să ne introducă şi pe noi adunati în Sine sau sălăsluit El însusi în noi . La rândul nostru, aducând la altar pâinea şi vinul care ne simbolizează viaţa am mărturisim că venim la Sfânta Liturghie pentru a ne dărui lui Dumnezeu, făcându-ne părtasi jertfei sale mântuitoare. Ectenia mare ne reaminteste această necesitate a dăruirii, a jertfei în care ne regăsim libertatea şi ne împlinim vocatia umană.
Să ne dăruim pe noi însine lui Hristos căutând să facem din porunca Lui singura lege a firii noastre. Să ne dăruim unii pe altii lui Hristos, în iubire, dăruindu-ne mai întâi unii altora ("îndemnati-vă şi ziditi-vă unul pe altul" - I Tes. 5, 11). Să încredintăm toată viaţa noastră lui Hristos "cu toate necazurile, tristetile, bucuriile, lipsurile, prigoanele, relele, năpastele, nedreptăţile omenesti, ispitele, bolile, ostenelile" . Acestea sunt îndemnurile finale ale ecteniei mari şi ale ecteniilor mici la care credincioşii răspund : "Tie Doamne!".
Dar, din cauza egoismului care ne stăpâneste, jertfa este dificilă, este un act eroic presupunând suferinta, călcarea pe mândrie.
De aceea o pomenim pe Maica Domnului împreună cu toţi sfintii cerându-le ajutorul ca unora care s-au dăruit cu totul lui Dumnezeu şi prin aceasta au dobândit sfintenia. În mod deosebit o invocăm pe Maica Domnului care a încăput în ea în mod desăvârsit pe Fiul lui Dumnezeu întrucât i s-a dăruit în mod desăvârsit, numindu-o pentru aceasta "Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita, stăpâna noastră" iar credincioşii se alătură pomenirii ei cu cererea "Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi".
Invocarea Maicii Domnului şi a sfintilor scoate în evidentă solidaritatea în rugăciune a Bisericii ceresti şi a celei pământesti.
Ectenia mare se încheie cu afirmarea solemnă că ne rugăm şi I ne dăruim lui Dumnezeu pentru că Lui I se cuvine "toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor".
[Pr. Florin Botezan]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu