Intrarea Mare

        Liturghia credincioşilor (euharistica), începuta odata cu rugăciunile pentru credincioşi, a fost întotdeauna înteleasa şi traita ca o actualizare a Cinei celei de Taina prin împlinirea poruncii Mântuitorului. În seara Joii Mari, la Cina cea de Taina, Fiul lui Dumnezeu "Însusi pe Sine S-a dat pentru viaţa lumii" (anaforaua Sfântului Ioan Gura de Aur) împartasindu-i pe apostoli cu Trupul şi Sângele Sau şi poruncindu-le "Sa faceti aceasta întru pomenirea Mea" (I Cor. 11, 23-26). 

Liturghia credincioşilor este actualizarea celor patru acte împlinite de catre Mântuitorul la Cina cea de Taina

        

         O analiza atenta a relatarilor scripturistice (Matei 26, 28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20; I Cor. 11, 23-26) privind cele savârsite de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taina în legatura cu instituirea Sfintei Euharistii ne descopera sapte actiuni: a luat pâinea, a multumit şi binecuvântat, a frânt, a dat, a luat paharul, a multumit şi a binecuvântat, a dat. Aceste actiuni se concentreaza în patru acte fundamentale: a luat (pâinea şi paharul), a multumit şi binecuvântat (pâinea şi paharul), a frânt (pâinea) şi a dat ( Trupul şi Sângele Sau). Recunoastem aceste acte la înmultirea pâinilor în pustie (Matei 14, 19; 15, 36) când Euharistia a fost prefigurata. Apoi le întâlnim la Euharistia savârsita de Mântuitorul dupa învierea Sa din morti la Emaus cu cei doi ucenici Luca şi Cleopa "când a stat împreună cu ei la masa, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor" (Luca 24, 30).

        Liturghia credincioşilor, fiind o actualizare a Cinei celei de Taina, este, implicit, în partile sale principale o actualizare a acestor patru acte împlinite de catre Mântuitorul şi anume: Intrarea Mare (a luat), Anaforaua (a multumit şi a binecuvântat), Frângerea (a frânt) şi Împartasirea (a dat).

Intrarea Mare a ajuns astazi, de la un ritual simplu, la o solemnitate deosebita

        Intrarea Mare, actualizarea luarii pâinii şi a paharului (cu vin) de catre Mântuitorul, consta în aducerea darurilor de pâine şi vin şi asezarea lor pe Sfânta Masa. La origine era un act extrem de simplu împlinit de catre diaconi fara un ceremonial special. 

        În urma studiului sistematic al documentelor şi vestigiilor arheologice din primele secole creştine, Robert Taft, profesor de Liturgica la Institutul Pontifical Oriental din Roma, a demonstrat netemeinicia opiniei, curente pâna de curând, potrivit careia credincioşii îsi aduceau darurile individuale de pâine şi vin la altar într-o forma mai mult sau mai putin ritualizata, numai dupa plecarea catehumenilor. El a aratat ca practica ortodoxa actuala a aducerii de catre credincioşi a darurilor însotite de pomelnice înca de la începutul Liturghiei este cea originara, fiind prezenta întotdeauna în Orient. Deosebirea fata de primele secole creştine consta în aceea ca, daca acum darurile sunt aduse la proscomidiarul care este alaturi de altar, la început ele erau aduse în skevofilakion, o încapere distincta de restul bisericii situata de obicei în apropierea intrarii. Aici darurile erau primite de catre diaconi, erau selectate cele destinate Sfintei Jertfe iar dupa încheierea Liturghiei catehumenilor erau duse tot de catre diaconi pe Sfânta Masa. Se pare chiar ca darurile erau aduse în timp ce credincioşii îsi dadeau sarutul păcii .

        Începând din secolul al IV-lea ritualul Intrarii Mari se amplifica tot mai mult pe masura ce i se atribuie o simbolistica tot mai complexa ajungând în cele din urma la o solemnitate deosebita fiind cel mai dezvoltat ritual din punct de vedere ceremonial al Sfintei Liturghii . Ca urmare, în evlavia populara Intrarea Mare este receptata ca unul dintre cele mai sacre şi impresionante momente ale slujbei. Dupa iconoclasm a fost considerata un element atât de caracteristic şi definitoriu al întregii slujbe încât, potrivit canonului iconografic, icoana Sfintei Liturghii ne prezinta procesiunea cu Cinstitele Daruri din cadrul Intrarii Mari . 

Intrarea Mare cuprinde o serie de ritualuri pregatitoare pentru aducerea sfintei jertfe

        În prezent Intrarea Mare, ca parte principala a Liturghiei credincioşilor, cuprinde o serie de ritualuri pregatitoare pentru anaforaua liturgica care constau în pregatirea duhovniceasca a slujitorilor şi credincioşilor şi pregatirea materiala a altarului şi a darurilor pentru aducerea sfintei jertfe. Vom prezenta în conţinuare aceste ritualuri aşa cum sunt savârsite ele astazi în Biserica Ortodoxa Româna urmând ca în articolele urmatoare sa ne oprim asupra fiecaruia.

        Dupa ecfonisul celei de a doua rugăciuni pentru credincioşi ("Ca sub stapânirea ta totdeauna fiind paziti Tie slava sa înaltam ...") cântaretii încep intonarea Imnului heruvic, o cântare ampla, patrunzatoare în care melodia lina, dând putere cuvintelor, are un rol esenţial pentru transpunerea credincioşilor într-o stare sufleteasca potrivita aducerii sfintei jertfe:"Noi care pe heruvimi cu taina închipuim şi facatoarei de viaţa Treimi întreit sfânta cântare aducem, toata grija cea lumeasca acum sa o lepadam".

      În acest timp preotul rosteste în taina, pentru sine, rugăciunea "Nimeni nu este vrednic ..." marturisindu-si nevrednicia pentru slujirea ce îi sta înainte şi încredintându-se cu smerenie lui Hristos "Cel ce aduce şi Cel ce se aduce, Cel ce primeste şi Cel ce se împarte". Apoi, închinându-se, spune împreuna cu diaconul de trei ori textul complet al cântarii heruvimice. Protosul cadeste în conţinuare altarul, iconostasul şi credincioşii pregatind intrarea Cinstitelor Daruri. Buna mireasma a tamâiei se adauga astfel cântarii line, icoanelor şi luminii discrete a candelelor şi lumânarilor creând o atmosfera care sa stimuleze şi simturile pentru o participare totala la slujba "lepdând toata grija cea lumeasca". De altfel în slujba ortodoxa, ca în nici un alt rit liturgic, impresia, impactul estetic al ceremonialului sau impunator, hieratic este de o importanta fundamentala. 

         Clericii se închina înaintea Sfintei Mese, saruta antimisul, crucea şi Sfânta Masa şi îsi cer iertare unii de la altii şi de la popor. Merg la proscomidiar, preotul îi pune diaconului care are cadelnita Sfântul Aer pe umeri, îi da Sfântul Disc şi, luând el însusi Sfântul Potir, pornesc în procesiune prin biserica precedati de paracliseri cu lumânari în mâna. Cântarea heruvicului se întrerupe şi preotul şi diaconul se roaga, asemenea tâlharului de pe cruce, ca Domnul Dumnezeu sa-i pomeneasca întru împaratia sa pe cei ce au adus şi pe cei pentru care s-au adus acele cinstite daruri, pe episcop, pe clerici, pe conducatori, pe ctitori, pe cei adormiti şi pe toţi cei prezenti la slujba. Apoi intra în altar şi aseaza cinstitele daruri pe Sfânta Masa în timp ce cântarea conţinua cu putere: "Ca pe Împaratul tuturor sa-l primim, pe Cel, de cetele îngeresti, nevazut înconjurat. Aliluia. Aliluia. Aliluia!".

        La Liturghia arhiereasca episcopul nu iese în procesiune ci, dupa ce da Sfântul Disc diaconului iar Sfântul Potir celui dintâi dintre preoti, trece în dreptul usilor împaratesti pentru a primi Cinstitele Daruri, a face pomenirile şi a le aseza pe Sfânta Masa.

        Dupa asezarea darurilor pe Sfânta Masa ele sunt acoperite cu Sfântul Aer şi cadite iar protosul (episcop sau preot) rosteste rugăciunea punerii înainte în timp ce diaconul începe ectenia cererilor cu cererea speciala pentru darurile puse înainte. 

Intrarea Mare este actul jertfelnic al Bisericii de a-I oferi lui Dumnezeu ofranda vieţii noastre şi participare la jertfa lui Hristos

 

        Actul aducerii darurilor la Sfântul Altar în cadrul Intrarii Mari a reprezentat înca de la început, cu toata simplitatea ritualului, actul jertfelnic al Bisericii de a-I oferi lui Dumnezeu ofranda vieţii noastre. Dezvoltarea ritualului pâna la forma de azi a accentuat acest simbolism.

        Hristos S-a jertfit pe Sine o data pentru totdeauna cuprinzându-ne pe toţi în jertfa Sa. Jertfa este expresia fireasca a dragostei adevarate, însasi taina Sfintei Treimi fiind taina jertfei desavârsite pentru ca este taina dragostei desavârsite. Jertfa desavârsita a lui Hristos a facut posibila restaurarea noastra în starea de jertfelnicie. Noi suntem chemati ca, la rândul nostru, sa ne jertfim lepadându-ne cu totul de egoismul nostru şi daruindu-ne în Hristos lui Dumnezeu pentru a învia împreuna cu El. Viata Bisericii, fiind viaţa Lui în noi şi viaţa noastra în El este, in mod necesar, o viaţa jertfelnica, o îndreptare iubitoare eterna spre Dumnezeu. Jertfa lui Hristos implica asadar jertfa noastra ca atitudine esenţiala şi act esenţial al Bisericii, noua umanitate restaurata .

        Prin pregatirea Cinstitelor Daruri la Proscomidie jertfele individuale ale fiecaruia, concretizate în darurile de pâine şi vin, s-au unit în jertfa Bisericii şi aceasta jertfa a Bisericii este aratata ca fiind împartasire din jertfa lui Hristos. Acum, prin aducerea cinstitelor daruri pe Sfânta Masa, Biserica se aduce pe sine însasi, ceea ce înseamna ca aduce pe Hristos, caci Biserica este Trupul Lui, iar El este Capul Bisericii. Dar Hristos însusi este "Cel ce aduce şi Cel ce Se aduce". Astfel jertfa noastra, jertfa Bisericii, este jertfa lui Hristos . Prin ofranda euharistica noua ni se da nepretuita posibilitate de a participa la jertfa lui Hristos, la ofranda Sa unica, împlinindu-ne vocatia jertfitoare. Intrarea Mare ne constientizeaza ca cel ce a venit la Liturghie sa primeasca şi nu sa daruiasca nu a înteles ca a fi madular al Bisericii înseamna, înainte de toate, participare la jertfa lui Hristos.

        În decursul timpului Intrarii Mari i se adauga o simbolistica tot mai complexa, fapt care a influentat la rândul sau devoltarea ritualului. Astfel, la sfârsitul secolului al IV-lea, Teodor de Mopsuestia vede în Intrarea Mare purtarea solemna a trupului mort al Mântuitorului spre mormânt . Altii o considera o punere în scena liturgica a intrarii triumfale a Domnului în Ierusalim sau chiar un simbol al celei de a doua veniri a Mântuitorului.

        În încheierea acestei priviri sumare asupra istoricului, rânduielii şi semnificatiei Intrarii mari putem spune împreuna cu Sfântul Maxim Marturisitorul ca acest ritual simbolizeaza "începutul şi sfârsitul învataturii celei noi, care ni se va împartasi în cer, cu privire la iconomia lui Dumnezeu cea catre noi şi descoperirea tainei mântuirii noastre, care se afla în adâncurile nepatrunse ale tainei dumnezeiesti" .

[Pr. Florin Botezan]