Rugăciunea punerii-înainte

        Întreaga rânduiala a Intrarii Mari este o pregatire a darurilor, clericilor şi poporului pentru aducerea sfintei jertfe prin rostirea anaforalei. Un loc esenţial în aceasta pregatire îl are constientizarea nevredniciei noastre pentru savârsirea acestei înfricosatoare slujbe, constiinta care se revarsa în rugăciunea ca, prin harul lui Dumnezeu şi nu datorita meritelor noastre, sa fim învredniciti ca fara de osânda sa aducem sfânta jertfa şi ca aceasta sa fie bineprimita de Dumnezeu. Sunt teme care revin mereu în ritualurile Intrarii Mari fiind conţinutul principal al rugăciunilor pentru credincioşi (atât ale Sfântului Ioan Gura de Aur cât şi ale Sfântului Vasile cel Mare) precum şi al rugăciunii din timpul Heruvicului. Aceleasi teme sunt reluate în rugăciunea punerii-înainte pe care protosul o rosteste dupa asezarea darurilor pe Sfânta Masa şi încheierea cântarii Heruvicului, în timp ce diaconul zice din mijlocul bisericii ectenia cererilor. Liturghiile Sfântului Ioan Gura de Aur şi Sfântului Vasile cel Mare au rugăciuni diferite ale punerii-înainte, dar ideile principale sunt aceleasi. 

Dumnezeul cel Atottiitor şi Sfânt ni se deschide în iubire

       "Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Cel ce esti singur Sfânt, Care primesti jertfa de lauda de la cei ce Te cheama pe Tine cu toata inima".

        Rugăciunea Sfântului Ioan Gura de Aur debuteaza cu o marturisire de credinta: Dumnezeul nostru caruia îi aducem darurile este Atottiitorul, Dumnezeul cel Atotputernic (Pantocrator) care le-a facut şi le tine pe toate, fara voia caruia nimic nu se poate întâmpla: "Au nu se vând doua vrabii pe un ban? Si nici una din ele nu va cadea pe pamânt fara stirea Tatalui vostru" (Matei 10, 29). El este Atottiitor şi Unul Sfânt, singurul sfânt cu adevarat. "Aproape ca identificam dumnezeirea revelata cu sfintenia. Se poate spune ca în sfintenie ni se reveleaza concentrat toate însusirile dumnezeiesti. Ea e misterul luminos şi activ al prezentei divine. În ea e concentrat tot ce deosebeste pe Dumnezeu de lume. Dar sfintenia nu e atributul unui mister impersonal ci e atributul transcendentei ca persoana".

       Dumnezeul nostru cel Atotputernic şi Sfânt este un Dumnezeu personal care vrea sa intre în comuniune cu noi şi care se apleaca cu gingasie şi iubire asupra noastra: "Iata, stau la usa şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide usa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine" (Apoc. 3, 20). El ne cheama sa îi raspundem şi noi cu iubire: "Da-mi, fiule, mie inima ta, şi ochii tai sa simta placere pentru caile mele" (Pilde 23, 26). De aceea El primeste jertfa de lauda a celui ce o aduce cu toata inima. Iar jertfa de lauda este "rodul buzelor care proslavesc numele Lui" (Evr. 13, 15). 

Sa fim învredniciti a aduce jertfe duhovnicesti prin Hristos

       "Primeste şi rugăciunea noastra, a pacatosilor, şi o (ne) du la sfântul Tau jertfelnic; fa-ne vrednici a-Ti aduce Tie daruri şi jertfe duhovnicesti, pentru pacatele noastre şi pentru cele din nestiinta ale poporului".

 

       Traducerea acestui fragment al rugăciunii ridica o problema în sensul ca în textul original verbul prosagein (a duce) este un verb tranzitiv care nu are obiect explicit. Ca urmare traducatorului îi revine sarcina de a decide care este obiectul asupra caruia se reflecta actiunea acestui verb. Majoritatea traducerilor în limbile moderne, inclusiv cea româneasca, considera ca obiectul verbului este rugăciunea: "si o du (rugăciunea) la sfântul Tau jertfelnic". În acest caz este vorba desigur despre rugăciunea punerii-înainte prin care cerem sa fim facuti vrednici a aduce daruri şi jertfe duhovnicesti. Ducerea rugăciunii la jertfelnic exprima tocmai primirea ei. 

        Dar, dupa cum observa Egumenul Andrei Wade , în sintaxa greaca daca un verb tranzitiv nu are obiect, el preia obiectul verbului tranzitiv urmator cum este de exemplu cazul cererii "apara, mântuieste, miluieste şi ne pazeste pe noi" în care obiectul ultimului verb este preluat de toate cele anterioare. Ca urmare obiectul verbului din rugăciunea punerii-înainte sunt clericii care cer sa fie dusi la altarul bisericii şi sa fie învredniciti a aduce daruri: "si ne du la sfântul Tau jertfelnic". Aceasta interpretare o gasim în traducerea siriaca veche. Un argument în favoarea acestei interpretari consta în faptul ca expresia "sfântul Tau jertfelnic" este folosita în celelalte rugăciuni ale Sfintei Liturghii pentru a desemna altarul bisericii (altarul ceresc fiind numit "mai presus de ceruri" sau "înţelegator", "duhovnicesc"). Textul paralel al rugăciunii punerii-înainte de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare precum şi de la Liturghia Sfântului Iacov şi unele Liturghii vechi-orientale se refera în mod explicit la primirea slujitorilor care se apropie de sfântul jertfelnic.

        Aşa dar protosul se roaga în numele clericilor sa fie dusi la sfântul altar şi învredniciti a aduce daruri şi jertfe duhovnicesti pentru pacatele lor şi pentru pacatele cele din nestiinta ale poporului. Sfântul Apostol Petru ne îndeamna sa aducem "jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu prin Iisus Hristos" (I Petru 2, 5). Altarul bisericii este chip al lui Hristos caci "atotdumnezeiescul nostru altar este Iisus (...) în care, dupa dumnezeiasca Scriptura, fiind sfinţiti şi adusi ardere de tot în chip tainic, înfaptuim aducerea noastra". Aducerea noastra nu poate fi facuta decât în Hristos şi înseamna propria noastra jertfire, daruirea totala catre Dumnezeu ca o ardere de tot întru "miros de buna mireasma" precum şi "Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfa lui Dumnezeu" (Efes. 5, 2). Slujirea noastra se descopera astfel ca împlinirea chipurilor Legii Vechi potrivit careia arhiereul aducea o singura data pe an în Sfânta Sfintelor jertfa sângeroasa pentru sine însusi şi pentru nestiintele poporului. Aceasta jertfa a Legii Vechi nu avea însa puterea sa desavârseasca cugetul închinatorului fiind doar o pilda pentru jertfa cuvântatoare şi fara de sânge a Legii Noi care are cu adevarat puterea de curatire a pacatelor (Evrei 9, 7-9). Caci Arhiereul nostru cel mare este Iisus, Fiul lui Dumnezeu Care, ispitit întru toate dupa asemanarea noastra, afara de pacat, a strabatut cerurile. Îndrazneala noastra de a veni în fata sfântului altar ne este data de lucrarea mântuitoare savârsita de Hristos din dragoste pentru noi. "Sa ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca sa luam mila şi sa aflam har" (Evrei 4, 14-16). 

Se anticipeaza epicleza evidentiindu-se rolul euharistic al Sfântului Duh

 

"Si ne învredniceste sa aflam har înaintea Ta, ca sa fie bine primita jertfa noastra şi sa se salasluiasca Duhul cel bun al Harului Tau peste noi, peste aceste Daruri puse înainte şi peste tot poporul Tau". 

        Cerând ca jertfa noastra sa fie bine primita, constienti ca numai prin harul lui Dumnezeu putem sa o aducem, ne marturisim din nou nevrednicia în fata înfricosatoarei responsabilitati pe care o avem:  

"Gânditi-va: cu cât mai aspra fi-va pedeapsa cuvenita celui ce a calcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi a nesocotit sângele testamentului cu care s-a sfinţit, şi a batjocorit duhul harului" (Evrei 10, 29).

        Primirea jertfei înseamna salasluirea Sfântului Duh peste clericii slujitori, peste daruri şi peste tot poporul. Se anticipeaza astfel şi se pregateste epicleza evidentiindu-se rolul euharistic al Sfântului Duh Care, în timpul anaforalei va fi invocat sa vina nu numai asupra darurilor prefacându-le în Trupul şi Sângele Domnului ci şi asupra Bisericii aratându-o cu adevarat a fi Trupul lui Hristos. 

Ne rugam Tatalui ca primind jertfa noastra în altarul cel înţelegator - Hristos, sa ne trimita harul Sfântului Duh

        Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare este mai lunga şi cuprinzatoare decât cea a Sfântului Ioan Gura de Aur, dezvoltând în general aceleasi idei. Ea începe cu afirmarea lucrarii mântuitoare a lui Dumnezeu pentru noi schitând ceea ce se va dezvolta amplu în anafora: 

"Doamne Dumnezeul nostru, Care ne-ai zidit pe noi şi ne-ai adus în aceasta viaţa, Cel ce ne-ai aratat noua caile spre mântuire şi ne-ai daruit noua descoperirea tainelor ceresti, tu esti Cel ce ne-ai pus pe noi în slujba aceasta, cu puterea Sfântului tau Duh. Binevoieste, dar, Doamne, sa fim slujitori ai Legii Tale celei noi şi savârsitori ai Sfintelor Tale Taine. Primeste-ne pe noi, care ne apropiem de sfântul Tau jertfelnic, dupa multimea milei Tale, ca sa fim vrednici a-Ti aduce aceasta slujba cuvântatoare şi fara de sânge, pentru pacatele noastre şi cele din nestiinta ale poporului, pe care, primind-o în sfântul şi cel mai presus de ceruri şi înţelegatorul Tau jertfelnic , întru miros de buna mireasma, trimite noua harul Sfântului Tau Duh".

        Dumnezeu, Ziditorul nostru, nu ne-a parasit desi am cazut în pacat ci, în marea Sa iubire de oameni, ne-a deschis în Hristos calea spre mântuire şi a rânduit clericii ca, în puterea Sfântului Duh, sa fie savârsitori ai Sfintelor Taine conducând poporul spre Împaratia cerurilor. Clericii creştini sunt asemenea Sfântului Pavel şi celorlalti apostoli "slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului" (II Cor. 3, 6). Având în fata aceasta înfricosatoare raspundere, protosul se roaga, în numele clericilor, sa fie primiti la Sfântul Altar şi învredniciti sa aduca "jertfa cea fara de sânge", slujba cuvântatoare. Sfântul Nicolae Cabasila explica folosirea expresiei "slujba cuvântatoare" pentru jertfa euharistica prin faptul ca preotul savârseste aducerea darurilor slujindu-se numai de cuvinte sfinţitoare, conlucrând la împlinirea ei nu prin fapta ci numai prin cuvintele rugăciunii . Jertfelnicul cel înţelegator şi mai presus de ceruri în care protosul se roaga sa fie primita jertfa este însusi Hristos, Arhiereul, Jertfa şi Altarul. Iar primirea jertfei de catre Hristos înseamna trimiterea harului Sfântului Duh asupra noastra şi a darurilor. 

Liturghia este împlinirea chipurilor Legii Vechi

"Cauta spre noi, Dumnezeule, şi priveste spre slujba aceasta a noastra şi o primeste pe dânsa precum ai primit darurile lui Abel, jertfele lui Noe, arderile de tot ale lui Avraam, preotia lui Moise şi a lui Aaron şi jertfele de pace ale lui Samuel. Si, precum ai primit de la Sfintii Tai Apostoli aceasta slujba adevarata, aşa primeste şi din mâinile noastre, ale pacatosilor, aceste daruri întru bunatatea Ta, Doamne, pentru ca, învrednicindu-ne a sluji fara prihana la sfântul Tau jertfelnic, sa aflam plata credincioşilor şi înteleptilor iconomi, în ziua cea înfricosatoare a rasplatirii Tale celei drepte".

        Sunt evocati dreptii Vechiului Testament ale caror jertfe au fost primite: Abel, Noe, Avraam, Moise, Aaron şi Samuel. Jertfele lor au fost chipuri ale jertfei celei adevarate adusa de Hristos şi încredintata spre slujire Sfintilor Apostoli. Liturghia se descopera astfel ca împlinire a chipurilor Legii Vechi şi actualizare a jertfei lui Hristos, conţinuare a slujirii adevarate a Apostolilor.

        În final se revine la tema învrednicirii scotându-se înca o data în evidenta responsabilitatea slujirii la Sfântul Jertfelnic pentru care vom da raspuns în ziua judecatii, rugându-ne sa fim asemenea iconomului credincios care a împlinit voia Stapânului (Luca 12, 42-44)

[Pr. Florin Botezan]