Lecturile biblice

Cuvântul comunică viaţa dumnezeiască

        Domnul comunică viaţa sa dumnezeiască şi înfăptuieste legământul Său cu noi nu numai prin Taina Sfintei Euharistii ci şi prin cuvânt.

        Prin cuvânt lumea a fost adusă la existentă: "Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor" (Psalmul 32, 6) iar "pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă şi prin apă" (II Petru 3, 5). Aşa dar "prin credintă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd"(Evrei 11,3).

        Cuvântul nu este o simplă informatie ci o energie a persoanei. Cuvântul lui Dumnezeu este un cuvânt cu putere. El nu mijloceste omului idei ci comunică şi descoperă pe Dumnezeu şi lucrarea sa în lume, în istorie şi asupra omului . Cuvântul divin se adresează fiecărui om oriunde şi oricând şi aceste cuvinte sustin viaţa noastră cu puterea lui Dumnezeu comunicată prin ele. Omul, primind şi împlinind cuvântul revelat se mântuieste, adică îsi împlineşte vocatia sa existentială: unirea cu Dumnezeu, intrarea în Împărătia cerurilor: "Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi prisosinta răutătii, primiti cu blândete cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre. Dar faceti-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi însivă"(Iacov 1, 21). 

        Citirea fragmentului din scrierile apostolice, cunoscut sub numele generic de Apostol, ne pregăteste pentru primirea cuvântului lui Hristos cuprins în Sfânta Evanghelie deoarece învătătura apostolilor reprezintă înţelegerea adevărată şi completă a învătăturii lui Hristos. 

Atentia este provocată asupra citirii ce va urma

 

        Urmează trei îndemnuri distincte adresate adunării euharistice: "Întelepciune, drepti, să ascultăm Sfânta Evanghelie!".

        "Întelepciune" este o exclamatie care are ca scop principal provocarea atentiei asupra a ceea ce va urma. În timpul Sfintei Liturghii acest îndemn este rostit în mai multe rânduri de către preot sau diacon deoarece " putere uitării e mare şi nici una dintre slăbiciunile omenesti nu pune, aşa de des şi aşa de usor stăpânire pe om ca aceasta. Noi însă trebuie să stăm şi să luăm parte la slujbă, la cântările şi la ceremoniile ei cu gânduri cuviincioase dacă vrem să nu luăm degeaba parte la ele şi să ne pierdem timpul în zadar. De aceea (...) e necesară o reamintire din afară de noi pentru ca să putem pune iarăsi stăpânire pe gândul nostru, care e necontenit furat de uitare şi ademenit spre desartele griji".

Respectul ne impune să stăm în picioare înaintea lui Dumnezeu

        "Drepti!" este un îndemn foarte concret cu privire la pozitia corpului nostru în timpul citirii Sfintei Evanghelii şi anume ridicati în picioare, Apostolul putând fi ascultat şi sezând. 

        După cum arată Sfântul Nicolae Cabasila, statura dreaptă a corpului, în picioare, este tinuta celor ce se roagă, cea dintâi dovadă a râvnei noastre . Este pozitia de rugăciune caracteristică omului biblic şi primilor creştini atât în ceea ce priveste rugăciunea particulară cât şi pe cea comunitară, în biserică . Statul în picioare este expresia trupească a profundului nostru respect fată de Dumnezeu în fata Căruia chiar şi îngerii stau în picioare. 

        Atitudinea exterioară nu exprimă doar atitudinea interioară ci ea actionează nemijlocit asupra acesteia transmitând sufletului starea de respect şi evlavie. De aceea, în mod traditional, în bisericile ortodoxe se stă în picioare, scaunele fiind rezervate celor neputinciosi. Omului modern, obsedat de confort, îi este greu să înteleagă importanta efortului de a sta în picioare în fata lui Dumnezeu. Ca urmare, Bisericile occidentale au introdus, încă de demult, băncile. În ultimul timp au început să se înmultească şi în bisericile ortodoxe scaunele. În Ardeal, sub inluentă greco-catolică au pătruns chiar băncile, fapt care uneori perturbă buna desfăsurare a slujbelor. Astfel nu de putine ori ne este dat să vedem în urma îndemnului foarte concret "Drepti!" credincioşii îndeplinind exact actul opus şi anume asezându-se în bănci. 

        Îndemnul următor: "Să ascultăm Sfânta Evanghelie!" ne arată motivul pentru care trebuie să ne ridicăm în picioare şi să fim atenti. În acelasi timp ne atrage atentia asupra momentului culminant al Liturghii Cuvântului: împărtăşirea cu Dumnezeu Cuvântul prin ascultarea cuvântului Său.

Numai un suflet plin de pace se deschide cuvântului lui Dumnezeu

 

        "Pace tuturor!" rosteste din nou preotul dăruind pacea lui Hristos iar credincioşii răspund "Si duhului tău!". Numai într-un suflet plin de pace, netulburat de gânduri lumesti dusmănoase, de ură, de amintiri neplăcute, de griji străine de Dumnezeu, poate pătrunde adânc şi rodi cuvântul Evangheliei.

        Este anuntat apoi locul de unde se va citi iar credincioşii, în asteptarea cuvântului dumnezeiesc exclamă "Slavă Tie Doamne, slavă Tie!" salutând cu bucurie prezenta lui Hristos care vine să ne învete şi să ni se împărtăsească prin cuvintele Sale. Un ultim îndemn "Să luăm aminte!" precede citirea Evangheliei.

         

        Cuvântul vine din realitatea eshatologică a Împărătiei lui Dumnezeu

Sfânta Evanghelie, ca de altfel şi Apostolul, a fost întotdeauna citită solemn, cu accente variate care scot în evidentă ideea textului şi, în acelasi timp, încadrează textul Noului Testament în slujbă. "Evanghelia nu se citeste critic, rece, iscoditor, cu porniri de îndoială în cele citite, ci cu simtirea că suntem ridicati într-o altă zonă; se citeste în duh de laudă, doxologic, într-o bucurie sărbătorească pentru ceea ce ne-a dat şi ne dă Dumnezeu". Citirea recitativă a Evangheliei şi Apostolului ca şi plasarea acestora în contextul cântării Aliluia şi a trisaghionului ne arată modul în care Cuvântul lui Dumnezeu ajunge în Biserică venind nu pur şi simplu din trecut ca o carte şi un canon fixat ci mai ales din realitatea eshatologică a Împărătiei lui Dumnezeu.

Recitarea liturgică trebuie să reliefeze textul

        Până prin secolul al XIII-lea textele pericopelor evanghelice şi apostolice erau însoţite de semne specifice ecfonetice care indicau modalitatea în care trebuiau citite, semne a căror semnificatie nu mai este de mult cunoscută. În prezent recitarea liturgică este lăsată în seama cititorilor dar câteva reguli minimale trebuie avute în vedere şi anume:

• linia melodică să nu fie învolburată de melisme;
• recitativul trebuie în primul rând să reliefeze textul;
• pacea să definească actul interpretativ.

        Încheindu-se citirea Sfintei Evanghelii poporul înaltă din nou cântarea de slavă mărturisind prezenta lui Hristos în mijlocul nostru

        Preotul îi binecuvintează în semnul sfintei cruci cu Evanghelia care are pe ea icoana Învierii arătând prin aceasta că prin cruce s-a ajuns la înviere iar învierea a încununat lucrarea Cuvântului întrupat pentru noi.