Pomenirile de la Intrarea Mare

În rânduiala de astazi a Sfintei Liturghii cântarea Heruvicului, care însoteste procesiunea cu Cinstitele Daruri din cadrul Intrarii Mari, este întrerupta de rostirea pomenirilor dupa modelul rugăciunii adresata Mântuitorului de catre tâlharul de pe cruce:"Pomeneste-ma Doamne când vei veni întru Împaratia Ta!" (Luca 23, 42). 

Pomenirile apar în secolul al XII-lea şi încep sa fie rostite cu voce tare în secolul al XIV-lea
 
La început Heruvicul se cânta neîntrerupt pe toata durata desfasurarii procesiunii cu Cinstitele Daruri, de la ridicarea acestora de la proscomidiar şi pâna la asezarea lor pe Sfânta Masa. Din secolele XII-XIII, odata cu generalizarea participarii preotilor la procesiune alaturi de diaconi, unele manuscrise cuprinzând rânduiala Sfintei Liturghii ne indica faptul ca preotul rostea cu voce joasa, fara a întrerupe cântarea, o formula de pomenire generala a celor prezenti. Acestei formule generale i se adauga ulterior o formula de pomenire a episcopului locului .
Din secolul al XIV-lea începe sa fie rostita cu voce tare, întrerupându-se cântarea Heruvicului, pomenirea generala a celor prezenti cu formula: "Pe voi pe toti, dreptslavitorilor creştini, sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu întru Împaratia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor". Comentariile liturgice ale Sfântului Nicolae Cabasila (secolul al XIV-lea) şi Sfântului Simeon al Tesalonicului (secolul al XV-lea) ne sugereaza ca pomenirea se realiza în urma cererii credincioşilor. Tot cu voce tare erau pomeniti împaratul şi patriarhul, dar numai daca erau prezenti. În caz contrar erau pomeniti cu voce joasa în timpul cântarii Heruvicului, aşa cum se facea şi pomenirea altor categorii de clerici şi credincioşi care s-au adaugat ulterior.
Aceasta rânduiala de a se rosti cu voce tare doar pomenirea generala a celor prezenti se pastreaza pâna azi în Biserica Ortodoxa Greaca. În schimb, în practica româneasca, ca de altfel şi în cea slava, toate pomenirile se fac cu voce tare. 

A fi pomenit de Dumnezeu întru Împaratia Sa înseamna a primi darul vieţii celei vesnice
 
Desi intrate mai târziu în rânduiala Sfintei Liturghii, pomenirile din timpul procesiunii cu Cinstitele Daruri sunt expresia unei atitudini fundamentale a omului înaintea lui Dumnezeu. "Rugăciunea pentru ca Dumnezeu sa pomeneasca, sa-si aduca aminte, alcatuieste centrul întregii slujiri divine a Bisericii, a vieţii ei întregi".
A fi pomenit de Dumnezeu întru Împaratia Sa înseamna a fi facut viu de puterea dragostei Lui, a primi darul vieţii celei vesnice. Si la nivelul relatiilor dintre oameni a pomeni pe cineva înseamna a-l face într-un fel viu în inima mea. Dar aceasta pomenire nu are puterea de a-l face viu cu adevarat, nu este lucratoare asupra lui ci ramâne la nivelul meu subiectiv. Cu totul altceva este când esti pomenit de Dumnezeul cel vesnic, Facatorul cerului şi al pamântului. Prin întruparea Fiului Sau, Dumnezeu si-a aratat dragostea Sa "nebuna" (Nicolae Cabasila) pentru noi. Asumând firea umana, Fiul lui Dumnezeu si-a adus aminte de noi toţi şi de aceea îndraznim, precum tâlharul cel de-a dreapta, sa-i cerem sa ne pomeneasca în Împaratia Sa adica sa ne faca partasi acesteia. "Aşa precum tâlharul de-a dreapta e sigur atât de iminenta intrarii lui Hristos în Împaratia de sus, în care doar revine ca om, caci ca Dumnezeu o are din veci, cât şi de moartea lui mântuitoare pentru toti, cerându-i sa-l pomeneasca, sa-l duca şi pe el în acea Împaratie, aşa sunt siguri şi cei din biserica atât de intrarea iminenta sau de aflarea Împaratului Hristos cel nevazut de-a dreapta Tatalui în stare de jertfa pentru noi, cât şi de puterea lui de a-i aduce la viaţa adevarata pe ei şi pe toţi cei dragi fie ca sunt înca vii, fie ca sunt adormiti".
Înaintea lui Hristos care S-a jertfit pentru toţi şi ne-a poruncit sa ne iubim unii pe altii precum El ne-a iubit pe noi (Ioan 13, 34), nu se poate gândi fiecare în mod egoist numai la el însusi şi, de aceea, rugăciunea de pomenire îmbratiseaza întreaga Biserica, unindu-ne pe toti, vii şi adormiti, în "amintirea" lui Hristos. 

Prin pomenirea diverselor categorii de clerici şi credincioşi, vii şi adormiti, se manifesta constiinta sobornicitatii Bisericii
 
Daca slujeste diaconul, pomenirile încep cu rostirea de catre acesta a formulei generale de pomenire a celor prezenti: "Pe voi pe toti, dreptslavitorilor creştini, sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu întru Împaratia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor". 

Preotul conţinua cu celelalte pomeniri:


Pe Preafericitul Parintele nostru Patriarhul (N) [pe (Înalt-) Preasfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N)] sa-l pomeneasca Domnul Dumnezeu întru Împaratia Sa. Ne rugam în primul rând pentru mântuirea episcopului nostru, cel care, pastrând conţinuitatea harului şi credintei de la Sfintii Apostoli şi fiind în comuniune cu ceilalti apostoli garanteaza ramânerea noastra în unitatea de credinta şi iubire a Bisericii apostolice.
Pe binecredinciosul poporul român de pretutindeni, pe cârmuitorii tarii acesteia, pe mai marii oraselor şi satelor şi pe iubitoarea de Hristos oaste, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru Împaratia Sa. Ne-am nascut în sânul unui neam şi ne mântuim ca aparţinând acestui neam de aceea suntem datori sa ne rugam pentru neamul nostru precum şi pentru conducatorii nostri, indiferent de vrednicia acestora, ei fiind rânduiti sau îngaduiti de Dumnezeu sa conduca treburile lumii acesteia.
Pe fratii nostri: preoti, ieromonahi, ierodiaconi, diaconi, monahi şi monahii, şi pe tot clerul bisericesc şi cinul monahicesc, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru Împaratia Sa. Clericii sunt cei ce si-au asumat raspunderea mântuirii credincioşilor şi, de aceea, au nevoie în mod deosebit de rugăciunea tuturor.
Pe adormitii întru fericire patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Miron, Nicodim, Iustinian şi Iustin, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru Împaratia Sa. Sunt pomeniti aici toţi patriarhii Bisericii noastre adormiti întru Domnul.
Pe fericitii şi pururea pomenitii ctitori ai sfântului lacasului acestuia, şi pe alti ctitori, miluitori şi binefacatori, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru Împaratia Sa. Ctitorii, miluitorii şi facatorii de bine sunt cei datorita jertfei carora Biserica îsi poate desfasura activitatea în mod practic prin savârsirea slujbelor şi mai ales a Sfintei Liturghii, mentinând astfel unitatea noastra de credinta.
Pe fericitii întru adormire eroii, ostasii şi luptatorii români din toate timpurile şi din toate locurile, cazuti pe câmpurile de lupta, în lagare şi în închisori pentru apararea patriei şi a credintei stramosesti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastra, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru Împaratia Sa. Este o datorie de onoare sa ne rugam pentru mântuirea celor care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea noastra, pentru credinta şi neam, pentru ca noi sa putem savârsi astazi Sfânta Liturghie.
Pe cei ce au adus aceste daruri şi pe cei pentru care s-au adus, vii şi adormiti, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru Împaratia Sa. Aceasta pomenire îi include pe toţi cei ce si-au adus darul de pâine (şi vin) la altar (toti cei prezenti la slujba ar trebui sa se regaseasca aici având în vedere faptul ca participarea la Liturghie începe cu aducerea darurilor) precum şi pe toţi cei pomeniti la Proscomidie de pe pomelnicele ce însotesc darurile.
Pe toţi cei adormiti din neamurile noastre, stramosi, mosi, parinti, frati, surori, fii şi fiice, soti şi sotii şi pe toţi cei dintr-o rudenie cu noi, pe fiecare dupa numele sau, sa-i pomeneasca Domnul Dumnezeu întru Împaratia Sa. Cei adormiti au în mod deosebit nevoie de rugăciunea noastra pentru ca ei însisi nu mai pot face nimic pentru mântuirea lor de unde rezulta marea noastra responsabilitate.
Si pe voi pe toti, dreptslavitorilor creştini, sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu întru Împaratia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Pomenirile se încheie cu rostirea de catre protos a formulei de pomenire generala a celor prezenti, singura care în bisericile de tradiţie greaca se aude rostita cu voce tare.
Prin toate aceste pomeniri, vii şi mortii se unesc în Hristos pentru ca acesta sa ne înalte în Împaratia Sa. 

Liturghierul interzice citirea pomelnicelor în acest moment al Liturghiei


Liturghierul face mentiunea expresa ca nu se fac pomeniri nominale de pe pomelnice, aşa cum, din pacate, se mai întâmpla pe alocuri. Pomenirile prezentate mai sus, prevazute de Liturghier, cuprind toate categoriile de clerici şi credincioşi, vii şi adormiti, inclusiv pe toţi cei de pe pomelnice, care au fost de altfel pomeniti la Proscomidie. Chiar şi aceste pomeniri generale sunt, aşa cum am vazut, o dezvoltare destul de târzie a Liturghiei, rezumându-se la greci la una singura. Încarcarea cu pomeniri nominale duce la prelungirea nejustificata a acestui moment fiind "o exagerare a amanuntelor accesorii care duce la înecarea actiunii liturgice principale". Este bine ca atât clericii cât şi credincioşii sa înteleaga acest lucru şi sa se conformeze indicatiilor Liturghierului.