Euharistia este "Taina
Tainelor", "piscul cel mai înalt al vieţii duhovniceşti" ,
împlinirea promisiunii lui Hristos de a ramâne în noi şi noi întru El (Ioan 6,
56). Mintea este copleşiă în faţa măreţiei acestei Taine prin care Hristos se
face una cu noi, Trupul şi Sângele Său una cu trupul şi sângele nostru. Venind
să ne împărtăşim mărturisim cu credinţă că în Sfântul Potir se află însuşi
Preacurat Trupul şi însuşi Preasfânt Sângele lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu
celui Viu pe care îndrăznim a le primi pentru cuvântul Domnului: "Adevărat,
adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea
Sângele Lui, nu veţi avea viaţa în voi."(Ioan 6, 53).
Sfântul Pavel ne avertizeaza
însă: "Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea
din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi
bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi
şi bolnavi şi mulţi au murit." (I Cor. 11, 28-30). Ca urmare rugăciunile
rânduite de Biserică a fi rostite înainte de cuminecare ne atrag atenţia asupra
nevredniciei noastre şi, exprimând teama ca Sfintele Taine ne-ar putea fi spre
osândă din cauza învârtosării noastre, ne cheamă la pocăinţă.
Din păcate observăm în ultimul
timp o alunecare a accentului dinspre aceasta teamă cucernică ce vine din
conştiinţa nevredniciei dar care nu ne împiedică ci, din contră, ne pregăteşte
pentru unirea cu Hristos, spre o foarte lumească frică de boală trupească ce ar
putea fi contactată prin împărtăşirea credincioşilor cu o singură linguriţă.
Daca aceasta frică de îmbolnăvire poate fi
înţeleasă (dar nu acceptată!) în cazul unor oameni care, deşi se declară
ortodocsi, cunosc prea puţin credinţa ortodoxă şi nu participă la viaţa
liturgică a Bisericii, lucrurile devin de-a dreptul alarmante atunci când chiar
unii dintre slujitorii altarului, preocupaţi de "potenţialul biologic al
neamului" (vezi Pr. Dr. V. Munteanu, Pentru sănătatea psihosomatică a
noastră, în Învierea, anul XI, nr. 19), ajung să susţină acest lucru.
Ne întrebăm care este credinţa celui care acceptă faptul că Trupul şi Sângele Fiului lui Dumnezeu celui Viu poartă cu sine SIDA, bacili de tuberculoză sau alte boli. Sau că Dumnezeu îngăduie ca cel ce vine la Sine cu pocainţă să se îmbolnăvească din cauza linguriţei. Aş îndemna pe adepţii acestei teorii să ne prezinte cel puţin un caz de credincios sau preot care s-a îmbolnavit din cauza linguriţei cu care s-a împărtăşit.
Ne întrebăm care este credinţa celui care acceptă faptul că Trupul şi Sângele Fiului lui Dumnezeu celui Viu poartă cu sine SIDA, bacili de tuberculoză sau alte boli. Sau că Dumnezeu îngăduie ca cel ce vine la Sine cu pocainţă să se îmbolnăvească din cauza linguriţei. Aş îndemna pe adepţii acestei teorii să ne prezinte cel puţin un caz de credincios sau preot care s-a îmbolnavit din cauza linguriţei cu care s-a împărtăşit.
Împărtăşirea laicilor cu linguriţa a fost introdusă abia în secolele VIII -
IX pentru a se evita profanarea Sfintelor Taine dar, încă de la început,
linguriţa capătă semnificaţia simbolică a cleştelui cu care serafimul a luat
carbunele aprins pentru a curăţa buzele profetului Isaia (Isaia 6, 6-7). Trupul
şi Sângele Domnului este cu adevarat foc care curăţă sufletul şi trupul de
toată întinăciunea. Ca urmare, de-a lungul secolelor împărtăşania cu aceeaşi
linguriţă a fost acceptată fără nici un fel de probleme. În aceste conditii
este de-a dreptul ridicol să ne punem problema "eventualului efect
antiseptic" al Sfintelor Taine. Daca totuşi o facem, răspunsul Bisericii
îl aflăm chiar în rugăciunea pe care o rostim ca o concluzie a pregătirii
pentru cuminecare: "Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie
împărtăşirea cu Sfintele Taine Doamne ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului".
Practica schimbării sau a spălării linguriţei după împărtăşirea fiecărui
credincios ar putea fi justificată de unii, din raţiuni pastorale, pentru
menajarea sensibilităţii unor credincioşi. Problema este însă greşit pusă
deoarece nu este vorba despre un aspect marginal al vieţii Bisericii unde putem
face compromisuri ci de însăşi centrul acestei vieti. O condiţie principală pe
care Biserica o pune celui ce vrea să se împărtăşească este, alături de
pocăinţă, credinţa că în potir se află Trupul şi Sângele Dumnezeului celui Viu.
Teama de îmbolnăvire din cauza
linguriţei dovedeşte lipsa acestei credinţe. Un astfel de om riscă cu adevarat
să se îmbolnavească dar nu din cauza linguriţei ci, după cuvântul Sfântului
Pavel, din cauza nevredniciei.
Acceptarea schimbării sau
spălării linguriţei în timpul împărtăşaniei este un compromis prin care noi,
slujitorii altarului, ne arătăm îndoiala că în potir se află Hristos, lovind
astfel în însăşi esenţa credinţei noastre. Dacă suntem cu adevărat preocupaţi
de "sănătatea psihosomatică a neamului" să ne străduim să mărturisim
şi să cultivăm credinţa cea adevărată îndemnându-i pe credincioşi să ducă o
astfel de viaţă încât, cu pregătirea corespunzătoare, să răspundă cât mai des
cu "frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste" şi fără reticenţe
de ordin (pseudo-) igienic, chemării preotului de a se împărtăşi cu Trupul şi
Sângele Domnului "spre tămăduirea sufletului şi a trupului".
[Pr. Florin Botezan]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu