Intrarea mică

        La Sfânta Liturghie ne adunăm în Biserică pentru a ne înălta în Împărătia lui Dumnezeu. Înaintarea noastră, condusi de Mântuitorul Iisus Hristos care vine în mijlocul nostru şi ne duce în Împărătia Sa, este exprimată simbolic în ritualul liturgic numit Intrarea mică sau Vohodul mic.

        În rânduiala de astăzi Intrarea mică constă în purtarea solemnă a Evangheliei de către diacon sau preot, prin mijlocul credincioşilor, intrarea în altar prin usile împărătesti şi asezarea acesteia pe Sfânta Masă. Acest ritual concentrează în sine două actiuni distincte în Biserica primară şi anume intrarea clerului şi a credincioşilor în biserică şi pregătirea pentru citirea Evangheliei. 

Biserica ce înaintează spre Împărătia lui Dumnezeu

        Până în secolul al VII-lea d.H. Sfânta Liturghie începea odată cu intrarea în biserică, în procesiune, a clerului şi a credincioşilor. La usile bisericii episcopul sau preotul protos (întâi-stătător) rostea cu voce tare rugăciunea intrării, credincioşii răspunzând cu "Amin".

        Cele mai vechi manuscrise ale Sfintei Liturghii cuprind o rugăciune a intrării, specifică Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, ce exprimă cu claritate sensul intrării în biserică şi al Sfintei Liturghii în general:

"Binefăcătorule şi Ziditorule a toată făptura, primeste Biserica ce înaintează (s.n.), împlineşte ceea ce este spre folosul fiecăruia, du-ne la desăvârsire şi fă-ne vrednici de Împărătia Ta. Cu harul şi cu iubirea de oameni ale Unuia Născut Fiului Tău cu care esti binecuvântat împreună cu Preasfântul şi bunul şi de viată făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor" .

        "Biserica ce înaintează" spre Împărătia lui Dumnezeu este în mod evident reprezentată de clerul şi credincioşii ce intră în locaspentru săvârsirea Sfintei Liturghii. Liturghia însăsi este o înaintare a Bisericii spre Împărătie. Dar, desi suntem chemati cu totii, pentru a intra în Împărătie avem nevoie de "haină de nuntă" (Matei 22, 11) adică de virtutea care să ne împodobească sufletul, trebuie să fim desăvârsiti. Starea de desăvârsire şi, implicit, vrednicia de a intra în Împărătie, nu le putem dobândi cu puterile noastre ci "cu harul şi cu iubirea de oameni" ale lui Hristos, Mântuitorul nostru, care ne-a deschis calea spre Împărătia Sa şi ne conduce în ea.

Apropierea de Sfânta Masă - simbol al intrării în cer

         

        După secolul al X-lea se va generaliza utilizarea rugăciunii specifice iniţial Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, rugăciune pe care o folosim până astăzi la ambele Liturghii: 

 "Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai asezat în ceruri cetele şi ostile îngerilor şi ale arhanghelilor spre slujba slavei Tale, fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor îngeri care împreună cu noi slujesc şi împreună slăvesc bunătatea Ta. Că tie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor". 

        La Sfânta Liturghie se împlineşte cuvântul Mântuitorului că vom vedea cerurile deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului (Ioan 1, 51). Chiar mai mult, intrăm şi noi în cer unindu-ne cu îngerii în slujirea lui Dumnezeu potrivit îndemnului venit din tronul dumnezeirii: "Lăudati pe Dumnezeul nostru toate slugile Lui (Apoc. 19, 5).

        Punând în paralel cele două rugăciuni ale intrării care erau utilizate concomitent, una la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, alta la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, şi erau rostite de către protos la intrarea în locas, este evident că rugăciunea actuală nu se referă numai la cler ci şi la credincioşi care sunt împreună-slujitori la Sfânta Liturghie. "Intrarea noastră" despre care se vorbeste în rugăciune este intrarea Bisericii în Împărătia lui Dumnezeu împlinită simbolic prin intrarea clerului şi a credincioşilor în locas, conţinuată cu intrarea clerului în altar prin uşile împărăteşti şi apropierea de Sfânta Masă. Esenta intrării constă tocmai în apropierea de Sfânta Masă pentru că aceasta este "simbolul lui Hristos şi al Împărătiei lui Hristos, Cina la care Hristos ne adună pe noi, este jertfelnicul care uneste pe arhiereu cu jertfa, este Cerul" .

Purtarea Evangheliei - sinteză a lucrării mântuitoare a lui Hristos

        Din secolul al IX-lea Intrarea mică se va restrânge la intrarea clerului cu Sfânta Evanghelie în altar, rugăciunea intrării fiind rostită înaintea usilor împărătesti . Se unesc astfel două actiuni distincte mai înainte şi anume intrarea în biserică şi aducerea Evangheliei în adunarea euharistică în vederea citirii din ea. Accentul va cădea de acum pe purtarea solemnă a Evangheliei prin mijlocul credincioşilor şi asezarea ei pe Sfânta Masă, act cu o profundă încărcătură simbolică. Evanghelia îl întruchipează pe Hristos al Cărui Cuvânt va fi ascultat în adunarea euharistică, este icoana cuvântătoare a lui Hristos. Purtarea Evangheliei prin mijlocul credincioşilor, intrarea prin usile împărătesti (simbol al usilor cerului) şi asezarea ei pe Sfânta Masă (simbol al Împărătiei lui Dumnezeu) exprimă întreaga lucrare mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu Care S-a întrupat şi a venit în lume "ca să lumineze pe tot omul care vine în lume"(Ioan 1, 9), a trecut prin mijlocul oamenilor pentru a Se face cunoscut şi pentru a-L face cunoscut pe Tatăl ("Dacă M-ati fi cunoscut pe Mine şi pe Tatăl Meu L-ati fi cunoscut" - Ioan 14, 7) şi a-i conduce astfel în Împărătie . 

Sfintenia - conditie a intrării în Împărătie

        Ritualului Intrării mici i s-au adăugat în decursul timpului elemente care vin să-i întărească semnificatia simbolică.

        Pe la sfârsitul secolului al XII-lea, în perioada în care s-a renunţat la rugăciunea specifică mai înainte Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, după rugăciunea intrării se adaugă o binecuvântare rostită de către protos: "Binecuvântată este intrarea sfintilor Tăi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor."

        Această binecuvântare vine să completeze rugăciunea intrării în sensul reliefat de vechea rugăciune şi anume că intrarea în Împărătia lui Dumnezeu şi împreuna-slujire cu îngerii presupun sfintenia. Sfintenia este împlinirea umanului şi fiinta Bisericii. Numai intrarea celor sfinti, celor sfinţiti de Hristos şi condusi de El, este binecuvântată, ceilalti vor fi aruncati afară (Matei 22, 11).

Sufletul treaz şi trupul drept

        Ridicarea Evangheliei şi exclamaţia "Întelepciune, drepti!" este o mărturisire a prezentei lui Hristos şi o atentionare asupra felului în care trebuie să-L întâmpinăm: cu sufletul deschis spre primirea Întelepciunii supreme şi cu trupul drept, în stare de veghe. "Care este această întelepciune cu care se cuvine să luăm aminte la Sfintele Taine? Sunt gândurile ce se cuvine să le avem în timpul sfintei slujbe şi cu care trebuie să privim şi să ascultăm cele ce se săvârsesc şi se rostesc, gândurile cele pline de credintă, cele ce nu au nimic omenesc într-însele.(...) Exclamatia Drepti! Ne cere ca noi, care ne apropiem de Dumnezeu şi de Sfintele Taine să fim în stare de veghe şi nu de lenevire, ci cu înfiorare şi cu toată cucernicia să petrecem această convorbire cu Dumnezeu; iar cea dintâi dovadă a râvnei noastre este statura dreaptă a corpului, adică să facem aceasta nu stând jos ci în picioare. Aceasta e tinuta celor ce se roagă" .

Închinare Mântuitorului Iisus Hristos

         

        Credinciosii răspund îndemnului de a-L primi pe Hristos cu toată cucernicia prin cântarea:

"Veniti să ne închinăm şi să cădem la Hristos. Mântuieste-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morti (Cel ce esti minunat întru sfinti), pe noi, cei ce-ti cântăm tie: Aliluia."

 

        Initial era un verset din psalm (Psalmul 94, 6) care a fost adaptat ulterior hristologic şi i s-a adăugat, din secolul al XI-lea, refrenul "Mântuieste-ne pe noi...". Cântând acest răspuns, întreaga adunare se închină şi cade duhovniceste în fata lui Hristos cerându-I mântuirea, adică intrarea în Împărătia Sa, cu constiinta că numai prin mila Sa, a Celui ce a înviat din morti şi este minunat întru sfintii Lui, se poate realiza acest lucru.

Unirea cu sfintii în rugăciune

        

         Troparele şi condacele rânduite a fi cântate după asezarea Evangheliei pe Sfânta Masă ne pun în fată evenimentele mântuitoare şi sfintii de care ne leagă perioada liturgică în care ne aflăm, ziua calendaristică (sfântul zilei) şi locasul în care se săvârseste slujba (hramul). Aceste evenimente mântuitoare ne-au deschis calea spre Împărătie iar sfintii ne sunt înainte-mergători. Intrând în dimensiunea vesniciei Împărătiei lui Dumnezeu în care limitele temporale şi spaţiale sunt depăsite facem pomenirea lucrării mântuitoare a lui Hristos unindu-ne în rugăciune cu Maica Domnului şi cu sfintii. Suntem pregătiti astfel să contemplăm sfintenia lui Dumnezeu prin intonarea trisaghionului. 

[Pr. Florin Botezan]