Ectenia mare (I)

   



   Mărturisirea solemnă că Sfânta Liturghie este intrarea Bisericii în Împărătia lui Dumnezeu împlinită prin binecuvântarea mare este urmată de o succesiune de cereri cunoscute sub denumirea de ectenia mare. Provenind din limba greacă de la cuvântul ektenhs, o, h, care înseamnă întins, prelung, stăruitor, termenul de ectenie desemnează, în limbajul liturgic românesc, o rugăciune prelungită sub formă de îndemnuri stăruitoare la rugăciune adresate de preot sau diacon credincioşilor la care acestia răspund invocând mila lui Dumnezeu, îndemnuri încheiate cu slăvirea lui Dumnezeu de către preot în numele tuturor . Prima ectenie a Sfintei Liturghii se numeşte mare comparativ cu ecteniile mici care reprezintă o prescurtare a ei. 

Ectenia mare este rugăciunea lui Hristos către Tatăl dăruită Bisericii 

 

 

        Specifică începutului slujbelor, ectenia mare este o rugăciune atotcuprinzătoare care îmbrătisează întreaga lume, este rugăciunea lui Hristos însusi către Tatăl Său dăruită nouă, descoperind rugăciunea Bisericii ca "lucrare de obste" (liturghie) în cuprinsul ei cosmic şi universal . Ea ne scoate din particular şi ne introduce în constiinta eclesială (bisericească) ajutându-ne să ne detasăm de egoism potrivit poruncii lui Hristos: "să iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuti"(Matei 22, 39). Este împlinirea îndemnului Sfântului Pavel de a face "cereri, rugăciuni, mijlociri, multumiri pentru toţi oamenii"(I Timotei 2, 1) fără a fi o simplă rugăciune a unei grupări omenesti ci rugăciunea lui Hristos Însusi căci "unul este Dumnezeu, unul este Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni, omul Hristos Iisus"(I Timotei 2, 5). Noi ne rugăm în Hristos şi El, prin Duhul Său Sfânt se roagă în noi cei adunati n numele Lui: "si pentru că sunteti fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte!"(Galateni 4, 6).

Doamne miluieste!

        Toti cei prezenti în biserică participă la această rugăciune: preotul sau diaconul adresează succesiv credincioşilor îndemnurile spre rugăciune învătându-i astfel ce să ceară iar acestia răspund înăltând spre Dumnezeu o scurtă dar profundă rugăciune: "Doamne miluieste !" . Este o invocare a milei lui Dumnezeu făcută cu nădejdea dobândirii cererilor nu pentru meritele lor ci pentru milostivirea lui Dumnezeu. Nu este o "milogeală" nedemnă de om, cum afirma Nitzsche, căci Dumnezeu nu-si arată mila în gesturi de stăpân dispretuitor ci în participarea la dimensiunile noastre, la durerea noastră, prin asumarea Crucii şi în valoarea ce ne-o dă făcându-Se om ca noi în veci . Ceea ce cerem în primul rând, mereu şi mereu, prin această rugăciune, este Împărătia lui Dumnezeu căci mila lui Dumnezeu înseamnă dăruirea Împărătiei Sale, unicul lucru de trebuintă.

Cu pace Domnului să ne rugăm este îndemnul de început care ne învată cum trebuie să ne rugăm şi anume "în pace" (traducerea exactă a grecescului en eirhnh) înţelegându-se prin aceasta pacea ca o stare a sufletului şi nu ca ceva adăugat din exterior. 

        Pacea sufletului nu poate să o aibă decât cel cu cugetul curat. "Unui cuget tulburat îi este absolut cu neputintă să se apropie de Dumnezeu deoarece îl împiedică însăsi natura tulburării. Pe când pacea face totdeauna din mai multi unul, tulburarea dimpotrivă împarte pe unul singur în mai multi; cum am putea atunci să ne asemănăm lui Dumnezeu, Cel unul şi simplu?" . 

        Numai pacea sufletului ne dă posibilitatea de a fi în pace unii cu altii şi de a ne unii astfel în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Dar temelia păcii adevărate este Crucea lui Hristos căci El a omorât prin Cruce vrăjmăsia din lăuntrul nostru şi dintre noi "binevestind pace, vouă, celor de departe şi pace celor de aproape"(Efeseni 2, 16-17). "El este pacea noastră"(Efeseni 2, 14). Aşa dar pacea noastră este o pace "de sus", de la Dumnezeu, pe care o invocăm în prima cerere propriu-zisă a ecteniei mari: 

Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm! Pacea de sus este tocmai Împărătia lui Dumnezeu, dobândirea ei însemnând mântuirea sufletului (care, în limbaj biblic, exprimă omul în întregimea lui). Această cerere este o concretizare a îndemnului Mântuitorului de a căuta mai întâi Împărătia lui Dumnezeu şi dreptatea lui (Matei 6, 33) cu încrederea că toate celelalte pe care le vom cere în conţinuare se vor adăuga nouă. "Pacea de sus" este dreptatea lui Dumnezeu, rodul eliberării de patimi şi al dobândirii Duhului Sfânt, este "pacea lui Dumnezeu care covârseste toată mintea"(Filipeni 4, 7) pe care Domnul a dat-o sfintilor săi apostoli înainte de a se sui la Tatăl zicând: "Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoseze"(Ioan 14, 27). Dar noi nu cerem numai pentru noi "pacea de sus" ci ne rugăm în conţinuare : 

Pentru pacea a toată lumea - pacea lui Hristos să cuprindă întreaga lume, sălăsluindu-se în inimile tuturor, pentru ca toţi să se bucure de cunoasterea Împărătiei lui Dumnezeu. 

Pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici - Biserica este una pentru că Adevărul este Unul şi este Hristos iar Hristos are un singur Trup, o singură Mireasă. Credem şi mărturisim că această unică Biserică este Biserica Ortodoxă care fiintează în lume în chipul Bisericilor Ortodoxe locale. "Biserica locală ca entitate având un statut eclesiologic plenar este dioceza episcopală". Bisericile locale trebuie să se afle în comuniune deplină între ele. Această comuniune, pe lângă mărtirisirea aceleiasi credinte şi existenta unor structuri care facilitează comuniunea, se manifestă în aceea că problemele şi preocupările tuturor Bisericilor locale fac obiectul rugăciunilor şi responsabilitătii active ale fiecărei Biserici locale în parte. În acest sens, în ectenia mare, ne rugăm ca Bisericile Ortodoxe locale să aibă starea cea bună înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor mărturisindu-L pe Hristos şi Împărătia Sa. 

Si pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm ! - Departe de a fi o rugăciune "ecumenică" pentru unirea diverselor confesiuni creştine (textul grecesc este clar în această privintă), cererea se referă la unirea "fiilor lui Dumnezeu cei împrăstiati"(Ioan 11, 52) în Biserică pentru "ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi acestia în Noi sa fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis"(Ioan 17, 21). 

Pentru sfântă biserica aceasta şi pentru cei ce cu credintă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm! - Îndreptându-ne rugăciunea spre comunitatea concretă care se adună pentru slujirea Sfintei Liturghii în locasul respectiv, această cerere ne îndeamnă şi la un examen de constiintă punându-ne înainte conditiile participării autentice la slujbă şi anume credinta vie, evlavia ca dreaptă asezare înaintea lui Dumnezeu şi frica lui Dumnezeu cea mântuitoare care este începutul a toată întelepciunea (Psalmul 110, 10; Pilde 1, 7) 

Pentru Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române [pentru (Înalt-) Prea Sfintitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N)], pentru cinstita preotime şi cea întru Hristos diaconime, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm! - Este rugăciunea pentru Biserica locală din care facem parte în care episcopul este elementul unificator în calitate de chip al lui Hristos înconjurat de preoti, diaconi, clerul inferior şi popor, alcătuind împreună Trupul lui Hristos. "Cu totii urmati pe episcop după cum urmează Iisus Hristos pe Tatăl, ne îndeamnă încă de la începutul secolului al II-lea Sfântul Ignatie Teoforul, iar pe preoti ca pe Apostoli; pe diaconi respectati-i ca pe porunca lui Dumnezeu" Episcopul este cel ce prezidează de drept orice adunare euharistică, în aceasta constând de fapt misiunea sa esenţială în Biserică, preotul fiind doar un împuternicit al său în parohie, dator să facă ascultare de ierarhul său. Pomenirea episcopului împreună cu clerul şi cu tot poporul ne aduce aminte de acest lucru la fiecare Sfântă Liturghie, slujba în care comunitatea locală realizează şi revelează Biserica în plenitudinea sa.

[Pr. Florin Botezan]