Procesiunea cu Cinstitele Daruri

Ritualul central al Intrarii Mari îl constituie procesiunea cu darurile de pâine şi vin care începe de la Proscomidiar, continuă prin biserică şi se încheie cu aşezarea darurilor pe Sfânta Masa. Acest ritual dă sensul întregii părti a Liturghiei cunoscută sub denumirea de Intrarea Mare ca actualizare a luarii pâinii şi vinului de catre Mântuitorul Hristos la Cina cea de Taina. 

Cadirea simbolizeaza jertfa bine primita de Dumnezeu

 

Un rol important în procesiunea cu Cinstitele Daruri îl are cadirea. Astfel aducerea darurilor este pregatita de tamâierea altarului, iconostasului şi a credincioşilor. Cadelnita este purtata în procesiune iar darurile sunt cadite dupa asezarea lor pe Sfânta Masa. 

Credinciosul ortodox de azi, familiarizat cu folosirea din plin a tamâiei în slujba ar putea fi surprins sa afle ca mult timp tamâia nu a fost acceptata în cultul creştin fiind asociata cu jertfele pagâne, idolesti . Doar din secolul al IV-lea, când nu mai era pericolul confuziei cu jertfele pagâne, tamâia este introdusa în cult ajungând curând un element important al slujirii creştine.

Transformarea prin arderea tamâiei a materiei brute în buna-mireasma ce se înalta la cer este un simbol al jertfei bine-primite de Dumnezeu la care suntem chemati fiecare. Dar noi stim ca singura jertfa placuta lui Dumnezeu este cea a lui Hristos Care S-a dat pe Sine Însusi pentru viaţa lumii şi ne-a adunat pe toţi în jertfa Sa. De aceea numai în Hristos şi în puterea Duhului Sfânt pe care El ni L-a daruit putem ca "pe noi însine şi unii pe altii şi toata viaţa noastra" sa i-o aducem lui Dumnezeu jertfa "întru miros de buna mireasma duhovniceasca". Intrarea Mare exprima tocmai actul nostru jertfelnic de a-i oferi lui Dumnezeu ofranda vieţii noastre ca participare la jertfa lui Hristos. De aceea cadirea pregateste şi însoteste acest ritual întarindu-i simbolismul.

Initial se tamâiau doar Cinstitele Daruri înainte de ridicarea lor de la Proscomidiar şi dupa asezarea lor pe Sfânta Masa, cadelnita fiind purtata în procesiune. În urma Proscomidiei Cinstitele Daruri sunt chipuri (antitypa) ale Trupului şi Sângelui Domnului iar pe Sfântul Disc este asezata simbolic întreaga Biserica în jurul lui Hristos în stare de jertfa. Tamâierea lor arata şi cinstirea pe care le-o acordam dar sensul principal ramâne cel de jertfa bine primita de Dumnezeu. De aceea ulterior s-a adaugat cadirea altarului, a iconostasului şi a credincioşilor. În vechime cadirea o facea diaconul, rânduiala pastrata de rusi pâna astazi. La noi, ca de altfel şi la greci, s-a luat obiceiul ca sa cadeasca protosul.

Dincolo de semnificatia sa simbolica, buna mireasma a tamâiei, împletindu-se cu cântarea lina a Heruvicului, cu lumina calda a candelelor şi a lumânarilor se adauga frumusetii lumii transfigurate de har revelata de arhitectura locasului, de icoane şi fresce, antrenând participarea noastra totala, nu numai cu mintea ci şi cu inima şi cu toate simturile trupesti la taina jertfei, lepadând toata grija lumeasca pentru a-L primi pe Împaratul tuturor. 

Spalarea mâinilor arata curatia ceruta celor ce slujesc

 

Atunci când slujeste episcopul, dupa cadire, ca o pregatire pentru aducerea sfintei jertfe, acesta îsi spala mâinile, semn al curatiei ceruta celor ce slujesc la altar. Pâna în secolul al XII-lea îsi spalau mâinile atât episcopul cât şi preotii, dar numai dupa asezarea darurilor pe Sfânta Masa. Din secolele XII-XIII spalarea pe mâini a preotilor se muta înainte de Proscomidie, în cadrul intrarii Mari spalându-se numai episcopul sau preotul protos în cazul în care nu slujea episcopul. Din secolul al XVI-lea numai episcopul se mai spala în acest moment al slujbei. 

La procesiune mult timp au participat numai diaconii

Liturghia fiind Taina Bisericii şi Taina lui Hristos, Taina împlinirii Bisericii ca Trup al lui Hristos, ne descopera chipul Bisericii pe care aceasta este chemata sa-l realizeze în viaţa sa. De aceea slujirea liturgica trebuie sa exprime locul şi functia fiecarui madular în Biserica. În acest sens procesiunea cu darurile de pâine şi vin a fost înteleasa la început ca tinând de specificul slujirii diaconilor .

Din cartea Faptele Apostolilor (6,1-6) aflam ca instituirea diaconilor în Biserica s-a facut în vederea slujirii la mese. Aceasta slujire culmineaza în slujirea la Masa Domnului, adica la Sfânta Liturghie. Astfel diaconii, slujitori prin excelenta, sunt cei care se ocupa în mod normal de partea materiala, de asigurarea celor necesare slujbei şi a conditiilor pentru buna desfasurare a acesteia, ajutând protosul. Pe de alta parte episcopul şi preotii sunt cei ce se roaga în numele poporului lui Dumnezeu. Aceste realitati erau întelese şi traite deplin în Biserica primara. Ca urmare diaconii erau cei care primeau darurile de pâine şi vin ale credincioşilor, le pregateau şi le aduceau la altar iar episcopul sau preotul le binecuvânta. Intrarea Mare este astfel unul din momentele Liturghiei în care distinctia slujirilor se manifesta cu putere, procesiunea cu Cinstitele Daruri fiind înteleasa pâna în secolul al XII-lea ca tinând doar de slujirea diaconilor. Ulterior şi preotii au început sa participe la procesiune dar, pâna astazi, numai protosul aseaza pe Sfânta Masa Cinstitele Daruri. 

Ritualul procesiunii s-a cristalizat la Constantinopol

 

Cultul ortodox s-a cristalizat la Constantinopol, în special în Marea Biserica Sfânta Sofia, dupa secolul al XI-lea generalizându-se în întreaga lume ortodoxa. O privire istorica asupra evoluţiei cultului în Bizant ne va ajuta sa înţelegem mai bine rânduiala de astazi.

Cercetarile arheologice au scos în evidenta faptul ca bisericile din Constantinopol aveau o încapere distincta, situata de regula lânga intrare, numita skevofilachion . Aici diaconii primeau darurile credincioşilor şi le pregateau pentru jertfa. Episcopul sau preotul protos venind la Liturghie intra şi îsi îmbraca vesmintele în aceasta încapere dupa care rostea asupra darurilor rugăciunea punerii înainte de la Proscomidie şi mergea în biserica. Dupa plecarea catehumenilor diaconii aduceau la altar darurile ce erau primite de protos şi puse pe Sfânta Masa .

Procesiunea cu Cinstitele Daruri a fost privita la început ca un act strict utilitar savârsit de diaconi în timp ce preotii slujeau la altar. Dar treptat acest act s-a încarcat cu o tot mai mare solemnitate. Daca initial era savârsita în tacere, de la jumatatea secolului al VI-lea procesiunea este însotita de cântarea Heruvicului.

În secolul al XII-lea la Marea Biserica Sfânta Sofia procesiunea era înca savârsita numai de catre diaconi. Ei paraseau altarul imediat dupa ectenia catehumenilor şi se deplasau la skevofilachion de unde aduceau în procesiune mai multe Sfinte Discuri şi Potire cu Cinstitele Daruri (datorita numarului mare de credincioşi) cântând ei însisi Heruvicul. Episcopul şi preotii îi asteptau în altar, primeau darurile şi le asezau pe Sfânta Masa în forma de cruce. Apoi le acopereau cu Sfântul Aer, purtat şi el în procesiune, care avea niste dimensiuni impresionante: 1,5 m / 2,5 m.

În bisericile mici, cu putini slujitori, în lipsa diaconului, preotul era nevoit sa ia el însusi parte la procesiune înca din perioada anterioara. Dar din secolele XII-XIII, odata cu solemnizarea tot mai accentuata a ritualului Intrarii Mari s-a ajuns ca preotii sa participe la procesiune chiar şi când nu era o nevoie practica pentru aceasta.

Generalizarea participarii preotilor la procesiune a dus la apariţia pomenirilor în timpul acesteia, la început cu voce joasa, ca raspuns la cererea credincioşilor, pentru ca în cele din urma sa se întrerupa cântarea Heruvicului pentru a fi pomeniti cu voce tare, mai întâi demnitarii prezenti, iar mai apoi şi alte categorii de clerici şi credincioşi.

O schimbare importanta în ritualul Intrarii Mari s-a produs catre secolul al XIV-lea odata cu mutarea locului savârsirii Proscomidiei în latura de nord a altarului. 

Procesiunea cu Cinstitele Daruri îsi pierde astfel caracterul practic, procesiunea plecând de acolo unde trebuie sa ajunga, adica din altar. Dar ea îsi pastreaza şi chiar îsi accentueaza caracterul simbolic capatând o solemnitate tot mai mare. 

Procesiunea de la Liturghia arhiereasca se apropie mai mult de practica veche

 

Diataxa (rânduiala) liturgica a Patriarhului Filotei(secolul al XIV-lea) a consacrat practica de azi în care se face distinctie între Liturghia arhiereasca şi cea savârsita de preot.

Liturghia arhiereasca se apropie mai mult de practica veche prin faptul ca episcopul nu ia parte la procesiune. Dupa ce se spala pe mâini, el se închina în fata Sfintei Mese, îsi cere iertare de la clericii împreuna-slujitori şi de la credincioşi şi îi binecuvinteaza, apoi merge la Proscomidiar şi da Sfântul Disc arhidiaconului iar Sfântul Potir preotului protos. Acestia pleaca în procesiune prin mijlocul bisericii fiind precedati de purtatori de lumânari şi de diaconi care cadesc şi urmati de restul preotilor. Din fata usilor împaratesti episcopul primeste Cinstitele Daruri şi le aseaza pe Sfânta Masa.

Când nu slujeste episcopul toţi slujitorii iau parte la procesiune. Daca este diacon el primeste Sfântul Disc de la protos care ia Sfântul Potir. Daca diaconul lipseste protosul ia atât Sfântul Potir cât şi Sfântul Disc. Apoi se pleaca în procesiune, mergând înainte cei ce poarta lumânari şi cadelnita.

În ceea ce priveste traseul urmat de procesiune în practica diverselor Biserici Ortodoxe locale se întâlnesc diferente semnificative. Astfel în Biserica Ortodoxa Greaca, iesind din altar, procesiunea înconjura naosul prin nord pentru a-l traversa apoi şi a intra prin Usile Împaratesti din nou în altar, refacându-se într-o anumita masura traseul urmat în vechime când se pleca din skevofilachion. În practica ruseasca procesiunea este redusa la minim rezumându-se la trecerea pe solee, prin fata iconostasului. Noi ne aflam oarecum la mijloc prin faptul ca procesiunea trece prin naos existând însa tendinta, mai ales atunci când biserica este aglomerata, de a copia practica ruseasca şi a nu depasi soleea. 

Procesiunea exprima înaltarea Bisericii la Dumnezeu

 

Procesiunea din cadrul Intrarii Mari, prin purtarea solemna la altar a darurilor de pâine şi vin care ne reprezinta pe noi - Biserica, ne duce înaintea lui Dumnezeu. Ea exprima înaintarea Bisericii şi înaltarea ei catre Dumnezeu, mersul Bisericii catre locul ce-i este gatit, adica catre Scaunul lui Dumnezeu unde ne înalta Hristos . În mod deosebit la Liturghia arhiereasca acest lucru este aratat prin primirea darurilor de catre episcop - chipul lui Hristos şi asezarea lor pe Sfânta Masa - simbol al Împaratiei lui Dumnezeu. Jertfa noastra, jertfa Bisericii, este jertfa lui Hristos Care ne înalta în Împaratia Sa.